Pe grupul statuar de pe faleza din Techirghiol (foto) se spune că un orb, Techir, și măgarul său au intrat, orbecăind, în lacul din localitate, iar asinul nu a mai vrut să iasă o bună bucată de vreme.
După ce s-a lăsat convins de Techir, animalul a ieșit, dar el se vindecase de bubele rele de care era plin, iar Techir vedea din nou lumina zilei.
„Constanța pitorească, cu împrejurimirile ei” a lui Ion Adam, aparută în 1908 și premiată de Academia Română, spune pentru prima dată în scris povestea lui Techir și a… calului său.
Noi prezentăm legenda în varianta deținătorului unui site dedicat Techirghiolului:
Se spunea ca în tinerețea lui, Techir a fost un mare pehlivan, unul care nu pierdea nici o partidă de trântă pe la iarmaroacele care se țineau de la Varna și Balcic, până la Medgidia și Babadag, dar și un nelegiut. Și cu mare străduință, lupte și zgârcenie, își ajunge visul, acela de a deveni ciorbagiu, mai marele unui sat (funcție probabil obținuta prin bacșiș), la Merdevenlipunar, Scărișoara de azi.
Și aici s-a așezat Techir, căsătorindu-se. Și-a cumpărat două cadâne, iar pe altele doua le fură, pe una din Caraomer (Negru Vodă azi) și alta din Mangeapunar (Costinești).
Timpul trece, feciorii lui se fac mari, cad în războiul cu ghiaurii în padurile Ienichi Orman Deli, femeile îi mor și ele una după alta, Techir rămânând singur. Și auzind el ca sultanul Mohamed a pus mare preț pentru gasirea stegului lui Omer Pașa, pierdut în luptele unde i-au căzut și fii, porneste în căutarea lui.
Techir sărăcește
Și-a cheltuit toată averea răscolind de zor țărâna Dobrogei unde și-a pierdut și sănătatea, ajungând în final să locuiască într-un bordei șubred, pe malul ghiolului Tuzla.
Numai un singur suflet mai avea în preajmă, în grajdul prin care sufla vântul rece al Dobrogei, o gloabă răpciugoasă și costelivă pe numele de Belghir.
Recomandările noastre
