Tecău și Mergea, calificați în „sferturile” probei de dublu de la Monte Carlo

Tecău și Mergea, calificați în „sferturile” probei de dublu de la Monte Carlo

Alături de partenerii lor, Horia Tecău și Florin Mergea au acces în sferturile de finală ale turneului Masters de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 3.748.925 euro.

Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna s-au calificat, aseară, în „sferturi”, după ce au dispus de perechea Robert Lindstedt (Suedia)/Alexander Peya (Austria), cu scorul de 7-5, 7-5. Astfel, cuplul româno-indian va fi recompensat pentru acest succes cu un cec în valoare de 28.000 de euro şi 180 de puncte ATP. În runda următoare, Mergea și Bopanna vor evolua împotriva favoriţilor numărul patru, Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia).

Al doilea tenisman român care s-a calificat în „sferturile” probei de dublu de la Monte Carlo este Horia Tecău. Împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer, constănțeanul se va duela pentru un loc în semifinale cu perechea Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia). 

 

Ne puteți urmări și pe Google News