„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20

„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20

Sâmbătă seară au fost aleși finaliștii sezonului 20 ai show-ului de la Antena 1, „Te cunosc de undeva”. Cinci echipe s-au întrecut pentru un loc în Marea Finală. Jo și Liviu Teodorescu au fost primii care s-au calificat, iar lor li s-au alăturat alte trei echipe.

Semifinaliștii au avut parte de provocări

Semifinala emisiunii "Te cunosc de undeva!", difuzată sâmbăta aceasta de la 20:00, la Antena 1, le-a adus o provocare deosebită pentru Emi și Cuza. Membrii trupei Noaptea Târziu au fost aleși să se transforme în Florin Ristei și Vescan, prin intermediul ruletei. Această transformare le-a dat bătăi de cap, dar i-a și încântat în același timp.

„Făcând un moment ȋn care unul dintre artiști e pe canapea, nu mai ai cinci juraţi, ai șase!”, a mărturisit Cuza la antrenamentele de canto, completând: „Cântă bine Ristei, deși, ȋn contextul Te cunosc de undeva! poate nu e bine să recunosc asta…”, pentru ca apoi să continue râzând „Bine, Florin și exagerează cu vocea!”.

Colegul lui a intervenit imediat: „E ca ăla care are și arată la toată lumea că are, ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!”. Mai mult, băieţii au mai continuat: „Noi cu Vescan avem piesă, cu Florin nu, poate ȋl convingem!”.

te cunosc de undeva emi si cuza

Emi și Cuza. Sursă foto: Facebook/Antena1

„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20

În urma semifinalei au fost selectați și finaiștii celui de-al 20-lea sezon al show-ului „Te cunosc de undeva. Aceștia sunt:

  • 226 puncte - Eliza și Zarug
  • 233 puncte - Paula și Romică
  • 302 puncte - Connect-R și Shift
  • 309 puncte - Ilona și Ristei
  • 359 puncte - Alexia și Dima
  • 295 puncte - Bella și Barbara
  • 317 puncte - Emi și Cuza

Mihai Petre a fost „noutatea” sezonului

Mihai Petre a revenit sezonul acesta la show-ul „Te cunosc de undeva”, de această dată în calitate de jurat permanent, după ce în sezonul cu numărul 17 a apărut în emisiune ca jurat special în finală.

Dansatorul are un rol important la masa juriului, iar alături de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob şi Aurelian Temişan, Mihai Petre va juriza prestaţiile celor opt cupluri de artişti, care participă la competiţie.

Mihai Petre a dezvăluit că el va fi atent și va nota detaliile de referință, însă având în vedere experiența sa în dans, va fi atent și la aceste aspecte.

„Voi fi atent la detaliile din referinţă, la cât de bine sunt ele respectate, însă nu mă voi limita doar la asta. Sigur că, ţinând cont de expertiza mea în dans, voi analiza şi cât de în detaliu se respectă şi pe acest culoar referinţa”, a spus coregraful.