Breaking News național! O nouă TAXĂ a fost introdusă în ROMÂNIA
- Andrei Arvinte
- 29 ianuarie 2019, 12:12
Un primar dintr-o comună din județul Călărați a impus o nouă taxă pentru mizeria făcută de animalele din gospodăriile oamenilor.
În comuna Grădiștea, localnicii trebuie să scoată bani din buzunar pentru mizeria lăsată de porci, cai, ba chiar și de pui. Taxa instituită de primar diferă de la caz la caz, putând ajunge de la 36 la 370 de lei pentru fiecare animal pe care îl cresc pentru consum propriu.
Astfel, cu 30 de păsări, un cal, o vacă, vițel și 3 porci, o familie din Grădiștea ar putea fi nevoită să plătească în jur de 2500 de lei pe an, noua taxă pe gunoiul lăsat de animale. Suma este cu mult peste posibilităţile acestei familii cu 8 membri, relatează Antena1.
Taxa a fost stabilită prin calcul, pe categorii. La pui noul bir este de 0,50 lei pentru fiecare pasăre, la cai, de 370 de lei, la capre și oi, 36 de lei pe an. În cazul porcilor taxa este de 72 de lei și de 324 de lei la vaci. „Păi ce mai ţii porc, frate, atunci? Mă duc să-l cumpăr şi cu asta, basta! Un milion și jumătate numai la gunoi, dar cât mănâncă, nu socotesti și banii aia?, a comentat un localnic, potrivit sursei citată mai sus.