Executivul nu este obligat să ţină cont de recomandările făcute de Comisia de Experţi a audierii publice pe tema taxei, anunţă Mediafax. 

Unii dintre depozanţi au propus plata taxei strict în funcţie de gradul de poluare al maşinii, stabilit cu ocazia fiecărei inspecţii tehnice periodice obligatorii. Alţii au propus calcularea taxei având în vedere întregul ciclu de viaţă al maşinii, producătorul şi gradul de rulare.

Alţii au sugerat Executivului să coreleze actul normativ prin care se introduce taxa cu celelalte acte normative deja existente, cerând totodată mecanisme clare de control referitoare la modul de cheltuire a banilor.

Recomandările au fost transmise, astăzi, Guvernului, şi constituie o sinteză a punctelor de vedere exprimate de cei 101 cetăţeni care au participat la audierea publică pe această temă.