Tatăl deputatului Daniel Gheorghe, trimis în judecată. De ce este acuzat primarul din Otopeni
- Maria Pană
- 4 noiembrie 2022, 15:29
Procurorii DNA l-au trimis astăzi în judecată pe tatăl deputatului Daniel Gheorghe de la PNL, Silviu Gheorghe, care este acuzat de mai multe infracțiuni de corupție. Alături de el mai sunt trimiși în judecată și alți funcționari publici care l-ar fi ajutat la comiterea faptelor.
Astfel, procurorii spun că l-au trimis în judecată pe tatăl deputatului, la data faptei primar al orașului Otopeni și ordonator principal de credite, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, pe Vlad Constantin, la data faptei director executiv în cadrul Primăriei orașului Otopeni, județul Ilfov și persoană desemnată cu acordarea vizei de control financiar preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Care sunt acuzațiile pentru care primarul din Otopeni a fost trimisă în judecată
De asemenea au mai fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații: “ȘTEFAN BOGDAN IONEL, la data faptei de inspector la Compartimentul Investiții și Achiziții Publice din cadrul Primăriei orașului Otopeni, județul Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul, Trei persoane fizice (un diriginte de șantier și doi oameni de afaceri, din care unul aflat în stare de detenție), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructura de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria orașului Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, cercetați în prezenta cauză, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și ar fi achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei, din care:
- 25.421.080 lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparența unei compensări între valoarea ”stornată” a ”procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate.
- 10.494.926 lei reprezentând costuri de finanțare aferente cheltuielilor menționate mai sus. În demersurile lor, inculpații Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză care, fie ar fi întocmit sau semnat diverse documente (acte adiționale, centralizator al lucrărilor, devize cu situația lucrărilor privind organizarea de șantier, etc.), fie ar fi pus la dispoziția funcționarilor diferite înscrisuri (facturi, devize, etc.) care să justifice efectuarea plăților nelegale. Primăria Orașului Otopeni a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal însă, până în acest moment, nu a comunicat cuantumul pretențiilor. În cauză, procurorii au dispus măsuri asiguratorii“ spun procurorii DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.