La 23 februarie 1821, Ipsilanti, general în armata rusă şi aghiotant al ţarului, a dat o proclamaţie către locuitorii Moldovei, prin care le garanta persoana şi averea, îşi anunţa intenţia de a trece în Grecia pentru a-şi elibera patria, şi-i asigura că dacă turcii vor intra în ţară ‘„o putere straşnică este gata să pedepsească îndrăzneala lor”, făcând astfel aluzie la intervenţia Rusiei.

În seara zilei de 22 februarie 1821, Alexandru Ipsilanti, în uniformă de general rus, a trecut Prutul pe la Sculeni, iar între cei care îl însoţeau se aflau şi fraţii săi Gheorghe şi Nicolae, precum şi cumnatul său, prinţul Cantacuzino-Deleanu, colonel în armata rusă.

La graniţa Moldovei, Ipsilanti a fost primit de o gardă de 200 de arnăuţi, care l-a condus până la Iaşi.

În Moldova, Alexandru Ipsilanti a izbutit să câştige pentru cauza Eteriei şi pe domnul fanariot Mihai Suţu.

Prin aceasta, eteriştii s-au asigurat de toate resursele Moldovei şi de o bază largă pentru pregătirea revoluţiei.

„Ca întemeietor al conservatoarei alianţe de la Viena, Alexandru I nu putea sprijini pe faţă o răscoală împotriva unui monarh legiuit, chiar dacă simpatiile sale personale mergeau în această direcţie.

Este puţin probabil ca ţarul să fi dat vreodată eteriştilor altceva decât astfel de asigurări de simpatie; aceştia le-au luat însă drept promisiuni de ajutor şi le-au transmis astfel românilor.

În acest fel, întreaga ridicare de la 1821 era întemeiată pe speranţe ce nu aveau cum să se împlinească; la 18 februarie, consulatul rus de la Bucureşti îl dezavua public pe Tudor Vladimirescu, iar la 23 februarie Capodistria însuşi îi retrăgea decoraţia şi gradul de locotenent din armata rusă, toate obţinute în timpul războiului din 1806-1812.

Câteva săptămâni mai târziu, de la Laibach, ţarul condamna şi răscoala lui Ipsilanti (…)”, se arată în aceeaşi lucrare.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric