Țările bogate vor să-și testeze toată populația! Ce aparate vor folosi

Țările bogate vor să-și testeze toată populația! Ce aparate vor folosisursa foto: EVZ

Țări bogate, ca SUA, Marea Britanie sau Germania, încearcă să fie cu un pas înaintea pandemiei și pregătesc teste foarte eficiente, care să depisteze persoanele infectate.

Și asta pentru a putea debloca economiile intrate în repaus forțat. Astfel s-ar emite niște pașapoarte de imunitate, iar oamenii s-ar putea întoarce la muncă. Există mai multe teste folosite sau aflate în stadiu de proiect, pentru depistare infecției.

RT-PCR este testul cel mai răspândit pentru depistarea unei infecții active cu coronavirus. Localizează o anumită secvență de genă aparținând virusului și crează mai multe copii care pot fi apoi ușor detectate. Andrew Preston, profesor la Universitatea Bath, spune că testul PCR este eficient, dar personalul sanitar care prelevează probele din nasul și cerul gurii pacienților trebuie să-și facă treaba foarte bine, conform theguardian.com.

„Dacă un virus nu este luat pe tampon, rezultatul va fi negativ. Astfel, în funcție de cât de eficientă este prelevarea și cât de prezent este virusul în zonele de colectare va determina dacă virusul este detectat la o persoană infectată”, a afirmat Preston.

Rata de eșec este de 30%, adică pacienții pot fi infectați, dar nu află. Dezavantajul este legat de durata aflării rezultatelor, care ajunge la 48 de ore.

Se lucrează la testări mai rapide, care să reducă perioada de așteptare. O companie din SUA vrea să producă 50.000 de teste pe zi prin care să se confirme în 5 minute infectarea sau în 13 minute lipsa ei.

La data de 24 martie, un producător din San Diego a primit aprobarea guvernului federal pentru a fectua teste care săafișează rezultate în jumătate de oră. Procedura se bazează pe tehnica PCR și este folosită și la depistarea altor virusuri gripale.

Foarte importante pentru reluarea vieții active vor fi testele persoanele care au fost expuse la SARS-CoV-2 fără să fi avut simptome. Testarea caută anticorpii produși în sânge ca răspuns la virus. Este nevoie de o simplă înțepătură în deget pentru a lua probele necesare depistării a două tipuri de anticorpi, conform sciencemediacentre.org.

Din păcate, această testare nu este la fel de solidă ca cea moleculară. Testele pot anunța incorect un rezultat negativ la un om care are virusul, pentru că anticorpii sunt produși la câteva zile de la infectare.

În Europa, țara care a efectuat cele mai multe teste este Germania - aproximativ 500.000 săptămânal. Nemții vor să afle câte peroane sunt imune la coronavirus, pentru a le emite „pașapoarte de imunitate”. Astfel, norocoșii ar scăpa de restricțiile impuse.

De asemenea, Marea Britanie a anunțat că va achiziționa 3,5 milioane de teste pentru depistarea anticorpilor.

Ne puteți urmări și pe Google News