TĂRICEANU îi RĂSPUNDE lui TIMMERMANS: „Cine NU vede aceste JOCURI POLITICE este RĂU voitor”

TĂRICEANU îi RĂSPUNDE lui TIMMERMANS: „Cine NU vede aceste JOCURI POLITICE este RĂU voitor”

Liderul ALDE și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a avut o reacție la discursul vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.

„Sigur că nu e nicio urmă de îndoială în ceea ce mă privește, nu sunt încântat de poziția în care s-a aflat astări România, dar să nu ne mire că după ani de zile în care am exportat scandalul intern în Europa. Pe de altă parte, Comisia Europeană nu este confortabilă cu apariția acestor protocoale, care lovesc statul de drept”, a declarat Tăriceanu, la Antena 3.

„În fața remarcilor noi putem să facem niște lucruri: în primul rând să spunem că legile justiției nu afectează lupta împotriva corupției, dar, sigur, că nimeni nu cunoaște pe fond modificările legislative făcute în România, nu știu exact ce progrese a făcut țara noastră. Noi trebuie să avem în continuare disponilitate la dialog, așa cum am discutat cu Comisia Europeană, cu Comisia de la Veneția sau GRECO.

Ar fi de dorit să trecem de la enunțuri de tip general la lucruri concrete. Așa cum ați văzut în această seară, când s-a încercat trecerea discuției la statul de drept, prim-vicepreședintele a trecut la tema corupției. Când s-a discutat despre asta imediat s-a trecut la referendumul pentru familie. Cine nu vede aceste jocuri politice este rău voitor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Problema este că se apropie alegerile pentru Parlamentul European și mulți parlamentari doresc să își facă campanie electorală. Sunt multe agende individuale, multe interese personale sau de grup și, sigur, că aș putea spune că România a căzut prost din acest punct de vedere.

Nu-mi rămâne decât să regret atitudinea unor europarlamentari români care mint cu mare ușurință, distorsionează situația din România și toate astea pentru interesul lor personal”, a mai spus Tăriceanu.