Tăriceanu, reacție furibundă față de avertismentele oficialilor europeni: „Multe dintre abuzuri s-au făcut cu girul lor!”
- Cristian Istrate
- 3 aprilie 2019, 21:57
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri seară, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, la avertismentele oficialilor europeni. Acesta a spus că nu înțelege dublul standard care se aplică României și că, cel mai probabil, aceștia au făcut asemenea afirmații ca urmare a faptului că a început campania electorală.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, au avertizat România că riscă să fie activat articolul 7, în cazul în care Guvernul adoptă OUG pe Legile Justiției pentru modificarea Codurilor Penale. Lor li se mai adaugă și alți oficiali care împărtășesc aceeași opinie.
Aceștia au amenințat că dacă executivul de la București va da o OUG pentru a pune în acord decizia CCR față de neconstituționalitatea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ, România riscă sancțiuni uriașe.
Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat, miercuri seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, la avertismentele venite din partea oficialilor europeni.
„Oficialii europeni nu sunt în măsură, nu sunt capabili să ofere un singur element concret: ce a făcut Guvernul greșit? Ei vorbesc de niște intenții, eu nu am văzut niciun proiect de OUG. Nu e vorba de a garanta impunitate pentru nimeni. E o situație foarte gravă tranșată de CCR, care a decis că modul în care au fost alcătuite completurile de 5 judecători a fost ilegal. Acest lucru nu îl putem tolera și nu putem vorbi de impunitate. Nu există, în justiție, ideea de a accepta daune colaterale.
Aceste declarații se circumscriu campaniei electorale pentru Parlamentul European. Ei au găsit o temă cu care să se laudă publicului propriu cu cât de vigilenți sunt ei. Guvernul, Parlamentul nu intervin în justiție, dar văd că primim, de la PE și CE, diverse mesaje prin care ne cer să intervenim noi în justiție pentru a i se ridica doamnei Kovesi controlul judiciar.
E un dublu standard pe care eu nu îl înțeleg. Se discută în dublu standard în funcție de interese. Doamna Kovesi, se pare, este favorita lor. Este o jignire ca procuror european să fie un procuror sancționat prin decizii clare, de două ori, ale CCR. Arată disprețul față de legea supremă a țării, dar ei vor să o folosească procuror european.
Am foarte multe semne de întrebare de ce vor să o folosească? Am un răspuns, că multe din cele care s-au făcut în România s-a făcut cu girul lor. Discutăm despre corupția economică, financiară, dar nu discutăm despre corupția de putere. Statul a fost confiscat de un grup de persoane din care făcea parte și doamna Kovesi.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.