Tăriceanu: Moțiunea simplă pe Justiție va fi depusă la Camera Deputaților
- Carmen Vintil ă
- 29 martie 2016, 15:35
ALDE va depune moţiunea simplă pe Justiţie la Camera Deputaţilor, a anunţat copreşedintele partidului Călin Popescu-Tăriceanu.
"Astăzi o definitivăm. Nu ştiu câte semnături s-au strâns până acum. O să discut cu colegii mei. Moţiunea va fi depusă la Cameră", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
El a anunțat încă de săptămâna trecută că ALDE nu renunţă la intenţia de a depune o moţiune simplă pe Justiţie, chiar dacă liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a precizat că PSD nu susţine acest demers.
Moțiunea este intitulată "Drepturile şi libertăţile individuale nu sunt un lux". ALDE dorește prin acest demers sancționarea ministrului Justiției, Raluca Prună, care a declarat pe 14 martie, în legătură cu ordonanţa privind interceptările, că aceasta nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. "Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic", a spus Prună.