Tăriceanu, ironie fără precedent la Viorica Dăncilă. „Vei veni acum în Parlament, fără mine„

Tăriceanu, ironie fără precedent la Viorica Dăncilă. „Vei veni acum în Parlament, fără mine„

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat miercuri seara la declarațiile făcute de Viorica Dăncilă, care a anunțat că va merge în Parlament cu remanierea guvernului.

In același timp, premierul i-a atacat pe fostul partener de guvernare și pe președintele Klaus Iohannis, pe care i-a comparat spunând că sunt „domni cu pretenții de bărbați de stat”.

„Dragă Viorica, ți-am oferit repetat sprijinul meu pentru a merge în Parlament ca să facem un Guvern mai bun. L-ai refuzat. Vei veni acum în Parlament trimisă de dl Iohannis. Fără mine...”, spune Călin Popescu Tăriceanu într-o postare pe Facebook.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis „a înlocuit datoria constituţională de mediator între partide cu cea de sabotaj”, susţinând că şeful statului „are un comportament la fel de imatur și egoist ca Tăriceanu”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul a precizat că Guvernul îşi va continua activitatea şi că va merge în Parlament, unde va încerca să obţină susţinerea necesară, nu pentru că „ţine de scaun”, ci pentru că are o responsabilitate faţă de ţară şi faţă de români.