Tăriceanu anunță anularea amenzilor. Vezi ce situații sunt exceptate

Tăriceanu anunță anularea amenzilor. Vezi ce situații sunt exceptate

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că Parlamentul va adopta un proiect de lege prin care vor fi anulate cele peste 300.000 de amenzi acordate în ultima perioadă pentru încălcarea ordonanțelor militare. Inițiativa vine în contextul în care Curtea Constituțională a decis că amenzile aplicate de autorități în perioada stării de urgență nu respectă Constituția.

Preşedintele ALDE a anunţat că partidul său împreună cu PSD şi Pro România a elaborat un proiect de lege prin care să fie anulate, în mod automat, majoritatea amenzilor date în perioada stării de urgenţă. Măsura este menită să evite supraaglomerarea instanțelor de judecată cu cei ce vor contesta sancțiunile.

Într-o postare pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că viitoarea lege nu va fi aplicată celor care au încălcat măsura carantinei, au tulburat ordinea publică și au comis fapte care au tulburat viața persoanelor.

„Am luat act de decizia CCR de a declara neconstituționale amenzile aplicate cetățenilor pe timpul stării de urgență. Constatând că sunt peste 300.000 de amenzi și anularea lor depinde de o decizie a instanței, ALDE, PSD și Pro România au elaborat un proiect de lege care să anuleze în mod automat aceste amenzi, fără a mai fi nevoie de a merge în instanță. Asta îi va scuti pe cei 300.000 de români să aglomereze instanțele, să piardă timp și bani, să blocheze activitatea instanțelor și să crească riscul de infectare cu coronavirus. Vom excepta contravențiile primite pentru încălcarea măsurii de carantină, tulburarea ordinii publice și alte fapte în care viața persoanei a fost tulburată”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu în postarea sa de pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, liderul Pro România, Victor Ponta, a postat pe pagina sa un link spre un model de contestație care poate fi folosită de cei ce vor să conteste sancțiunile în instanță, în baza deciziei Curții Constituționale.