Tânără, strangulată din gelozie, de către cantorul unei biserici din Lugoj

Tânără, strangulată din gelozie, de către cantorul unei biserici din Lugoj

O tânără în vârstă de 23 de ani, din Lugoj, a fost strangulată de cantorul unei biserici locale. Cei doi formau un cuplu de mai multă vreme.

Cei apropiaţi povestec că bărbatul, cu 25 de ani mai în vârstă, îşi bănuia partenera că îl înșeală.

Vineri seară, cei doi au ieșit la festivalul berii, după care au plecat la plimbare. Ceea ce ar fi trebuit să fie o seară romantică petrecută în cuplu s-a transformat însă într-o tragedie. Au început să se certe violent, iar bărbatul de 57 de ani și-a ieșit din minți în momentul în care fata a scos din geantă un spray paralizant. Şi-a trântit iubita la pământ, după care a bătut-o și, în final, a strâns-o de gât.

Ulterior, criminalul s-a urcat într-un taxi și a mers direct la poliție unde s-a predat.

„Se pare că altercaţia a pornit din motive de gelozie, pe fondul consumului de alcool. Femeia de doar 23 de ani a decedat, iar bărbatul va fi cercetat pentru omor. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu propunere de arestare preventive”, a declarant Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Criminalul este cantor la o biserică din Lugoj și riscă să stea după gratii mai mulți ani.

Ne puteți urmări și pe Google News