Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Dar și viața lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia natală de teama bolșevicilor și a locuit în Germania, Franța și Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveția

Datorită personalității charismatice, a avut foarte mulți admiratori. Și iubite. Cu toate acestea, a rămas alături de Vera, cea care i-a fost soție timp de 52 de ani. Cei interesați de viața lor de familie au la dispoziție numeroasele interviuri ale lui Vladimir, scrisorile sale către Vera, însă nu și vocea Verei. Vera a stat mereu în umbra soțului ei, și-a distrus scrisorile destinate acestuia și a păstrat o tăcere totală în privința relației lor. Ca femeie, ea pare că nu există în acest cuplu... Încercînd să înțeleagă ce anume i-a făcut să rămînă împreună atîta timp, Aurora Liiceanu analizează, pe lîngă operele lui Vladimir Nabokov, articole și cărți despre cei doi, dar și mărturiile fiului lor, Dmitri. Vladimir s-a îndrăgostit de mai multe femei. Despre unele iubiri a scris, pe altele le-a amintit în treacăt ca fiind simple aventuri neimportante. Vera i le-a tolerat pe toate și l-a susținut întotdeauna necondiționat. De ce? Un răspuns, spune Aurora Liiceanu, ar putea fi personalitățile lor atît de diferite: el, traversînd cu ușurință granița dintre imaginație și real, ea, puternic ancorată în realitate, complet dedicată proiectului său de viață – acela de a-și ajuta soțul să devină celebru –, convinsă că niciodată nimic nu‑i va despărți.

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea și El. Biografia unei relații (2016), Madlena (2017) și Putere și sînge. O aventură indiană (2018).

 

FRAGMENT DIN VOLUM

*

În cartea sa autobiografică Vladimir Nabokov scrie că atât mama, cât și tatăl lui vedeau literele și numerele colorate. Mama lui a făcut tot ce se putea pentru a-l încuraja să‑și manifeste și chiar să‑și dezvolte sensibilitatea la stimulii vizuali, acuitatea imaginilor vizuale. I-a pictat nenumărate acuarele și i-a arătat liliacul, o floare născută din combinația roșului cu albastru. Ea vedea nori de culori când asculta muzică. Spre deosebire de Vladimir, mama sa, care asocia aceleași nuanțe acelorași litere ca și el, asocia și notele muzicale cu efecte optice. El, Vera și Dmitri asociau la rândul lor literele cu culori.

Interesul pentru timp – pentru scurgerea lui, dar și pentru inversarea timpului în vise – l-a făcut pe Nabokov, un mare insomniac, după ce a citit experimentele unui cercetător, să scrie despre visele lui și cele ale Verei. Timp de 80 de zile a descris visele când se trezea dimineața, scriind chiar o carte, în 1964, cu un titlu sugestiv: Insomniac Dreams. Experiments with Time (Visele insomniacului. Experimente cu timpul). A reținut 50 de vise. Începuse să creadă că viitorul ne apare în vise, că ceea ce este cronologie în viața conștientă e ceva cu totul schimbător în vise. Visele Verei erau coșmaruri, scenarii în care se repetau spaimele ei de refugiată, groaza de oficiali și mituirea lor pentru a fugi de bolșevici. Se visa în închisoare, eliberată, dar alergând în picioarele goale, purtându‑și în brațe copilul. Pentru evrei aceste scenarii erau experiențe prin care trecuseră.

Visele lui, scrie el, erau erotice, violente, suprarealiste. A visat un incest cu sora lui, ea apărând foarte tânără și languroasă. În alt vis dansa cu Vera. Ea purta o rochie descheiată, sumară, cu mici pete, ca niște puncte de culori contrastante. În timp ce dansa, pe lângă ei a trecut un bărbat care a sărutat-o pe Vera. El l-a plesnit cu putere, cu o pornire violentă. Vladimir scrie că încă din copilărie avea insomnii. „În fiecare noapte sunt chinuit de insomnie.“ Spunea că adoarme când se trezesc vrăbiile. Știa că există pilule de somn, dar îl speriau. Nu le lua, detesta medicamentele. „Halucinațiile mele obișnuite sunt cu totul monstruoase. Mulțumesc lui Hades! Privind obiectiv, nu am văzut om mai lucid, mai singur, cu o minte nebună mai echilibrată ca a mea.“

Biografa Verei, Stacy Schiff, considera că aceasta trăia în intimitatea ei o nesiguranță care persista și care i-a marcat toată viața. Viitura viselor o invada adesea pe Vera, ducând cu ea aluviuni, epave de amintiri și o întreagă faună de simboluri ce o urmăreau. Șiruri de ființe, care păreau când umbre, când oameni care o înfricoșaseră, se perindau în coșmarurile ei, șiruri de scene separate, dar similare prin efectul lor asupra vieții din tinerețe a Verei. Psihologii, dar și scriitori mari consideră că nu poți șterge niciodată o experiență traumatică. Iris Murdoch crede că de „un lucru îngrozitor“ care ți s-a întâmplat „n-o să te vindeci niciodată complet. Totuși, o să mai uiți de el, o să te gândești la el în fiecare zi, dar nu toată ziua“. Vera Nabokov, probabil, nu s-a vindecat, în sensul că acel lucru îngrozitor s-a șters din mintea ei, dar sigur a reușit să treacă peste el, să se liniștească cu nădejdea că nu i se va mai întâmpla. Poate.

 

Editura Polirom

Seria de autor Aurora Liiceanu

Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov

Carte publicată şi în ediţie digitală