Cum ar fi dacă în cinematograful vostru preferat ar intra o familie, fiecare înarmat cu câte o șaorma cu de toate.

 Când eroina principală are buzele la un milimetru de gura celui mai de viitor băiat din film, un damf de usturoi - pe cale de a fi digerat - umple sala și, când gurile celor doi se ating, un pleoscăit ciudat face mulțimea să tresară, mulți gândind că o broască râioasă strivită a căzut într- o baltă cu apă stătută.

Ce strigi la mârlanii care molfăie bucățile slinoase de pui, unse cu usturoi? Pleacă, bă, să mănânci afară! Și dacă el strigă, la rândul său, dar ce, băi, eu n-am voie să văd filmul? Ba da, dar nu în timp ce molfăi chestia aia! Avem reguli aici!

Cam așa e și cu ultimul tsunami de indignare pe care l-a stârnit recentul comunicat al reuniunii Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, privind căsătoriile dintre creștini și ne-creștini. Mie îmi pare că indignarea celor care au atacat Biserica pentru acest comunicat seamănă cu mirarea celui care nu înțelege de ce nu-și poate savura șaorma la filmul preferat.

Sub pretextul modernizării Bisericii- fie ea Ortodoxă sau Catolică – le cerem, de fapt, să renunțe la toate canoanele doar pentru a ne aduce un confort de care nu avem nevoie cu adevărat.

Ce rost are să te numești creștin ortodox dacă tu vrei doar să încalci regulile care te fac creștin ortodox. Numește-te orice altceva, caută o Biserică destul de modernă ca să înțeleagă ce-ți dorești de la ea. Cumpără-ți bilet și intră la filmul care te primește cu șaorma. E ofertă vastă, sigur găsești.

Eu și mulți alții așa procedăm. Ascultăm cele 10 porunci și respectăm ce putem din ele. Nu vreau să le schimb pe cele pe care le încalc, ci doar fac abstracție de ele și, în momentele de introspecție temătoare față de o eventuală viață de apoi, mă rog ca părinții dogmelor să fi fost în eroare când au definit Păcatul.

Întâistătătorii bisericilor nu au anunțat că vor bloca accesul în oficiile de stare civilă. Nu au spus că-i vor afurisi pe funcționarii care vor semna actele de căsătorie, au spus doar – lucru oricum bine știut – că o asemenea cununie civilă nu e recunoscută și de Biserică.

Ok, și cu ce mă încurcă asta? Dacă soțul sau soția ta nu e oricum botezat/ă, dacă nu respectă rigorile acestei religii, de ce, în mod ipocrit, la mijlocul drumului dintre credință și necredință să-mi doresc împărtășirea unei singure Taine, din cele 3?

Pe tema asta am văzut dezbateri de tot felul, toate, natural, în tonul acuzator tipic perioadei. Fiecare tabără crede că deține adevărul suprem.

Mie mi se pare că lucrurile sunt mult mai simple, vrei să te cununi civil? Ai de respectat niște reguli, de procurat acte, de făcut niște analize medicale. Vrei să te cununi și în biserică? Alte reguli.

De ce la una dintre formalități respectăm regulile cu strictețe și la cealaltă nu le urmăm cu sfințenie? Ce ne oprește în a le ocoli, în a trăi așa cum alegem? Nimic. De ce vrem ca una dintre instituții să-și schimbe regulile? Ce ne îndreptățește? Nimic. Concluzia mea e că atacurile recente la adresa Bisericii sunt ipocrite, fără altă bază decât o ură pe care eu nu o înțeleg, dar e tot mai manifestă în ultimii ani.

E adevărat, Biserica și-a pierdut rolul primordial în societate, normele ei nu ne mai pot guverna viața, multe le-am adaptat cum ne-a fost mai comod, dar câteva reguli nu le va schimba fără a deveni o altă credință, slujită în altă Biserică. Nu spune nimeni că acea Nouă Biserică nu o să fie mai rea sau mai bună. Dar, clar, va fi diferită, de la denumire la canoane.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor