Tămăduitoarele țin pasul cu tehnologia. S-au mutat pe internet, acolo unde fac ravagii financiare

Tămăduitoarele țin pasul cu tehnologia. S-au mutat pe internet, acolo unde fac ravagii financiare Sursa: Facebook

Tămăduitoarele sau așa numitele prezicătoare au profitat din plin de era tehnologiei așa că și-au făcut site-uri de profiluri. Altele fac ravagii pe rețelele de socializare unde fac live-uri monetizate.

Tămăduitoarele sau așa numite vrăjitoare au găsit modalitatea prin care să prospere financiar fără prea mult efort. Multe dintre ele și-au făcut site-uri unde își prezintă serviciile cu lux de amănunte. Altele s-au mutat chiar peste hotare, în America, acolo unde prestează și pe internet, dar și în viața reală această ”meserie”.

Așa se face că majoritatea celor care se intitulează vrăjitoare spun că lucrează cu magie albă. Iar în live-urile pe care le fac pe Facebook sau pe Tik-Tok apar la început ca fiind gratuite. Doar că lucrurile se schimbă după primele minute.

Tămăduitoarele fac mii de lei pe live-uri monetizate

Astfel că cei care doresc continuare sesiunii trebuie să plătească. De cele mai multe ori oamenii care apelează la serviciile acestor femei dau bani și nu primesc nimic la schimb.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alții dau bijuterii sau case în schimbul a ceea ce își doresc și au impresia că ”vrăjitoarele” pot obține pentru ei. O astfel de interacțiune costa de la câteva sute de lei la câteva mii de lei, depinde de fiecare câtă disponibilitate are în a pica într-o astfel de cursă.

Mulți dintre cei dezamăgiți depun apoi plângeri penale pentru înșelăciune, doar că recuperarea banilor e anevoioasă. Alții de rușine pentru ceea ce au făcut nu depun nimic.

”Atestat de vrăjitoare”, ultima găselniță în materie

Sursa: facebook

Iar unele dintre aceste tămăduitoare au obținut chiar și diplome pe care scrie ”Atestat de vrăjitoare”. Este cazul și Roxanei Mincă, supranumită vrăjitoarea Vanessa care s-a mutat în America.

De acolo face live-uri și întâlniri online cu cei care îi cer ajutorul. Ocazional organizează și sesiuni de ”magie” tot online inclusiv pentru românii care au nevoie și desigur dare de mână.

Este căsătorită cu unul dintre liderii clanului Sadoveanu care a emigrat în State. Cei doi nu se feresc să se afișeze, mai ales că ”vrăjitoarea” își face publicitate cu orice ocazie. Femeia are nu mai puțin de 10 mii de urmăritori pe facebook.