UVT

Universitatea de Vest, fără rector. Pirtea s-a suspendat ca să plece în Asia

Universitatea de Vest, fără rector. Pirtea s-a suspendat ca să plece în Asia

Universitatea de Vest din Timișoara a rămas fără rector după ce Marilen Pirtea a cesrut senatului instituției să aprobe suspendarea temporară. Acesta a anunțat că pleacă, în următoarele trei săptămâni,...

UVT oferă 90.000 lei sub formă de burse celor mai buni doctoranzi

UVT oferă 90.000 lei sub formă de burse celor mai buni doctoranzi

Universitatea de Vest din Timișoara alocă anul acesta suma de 90.000 de lei sub formă de burse către 30 dintre doctoranzii universității. Au participat la competiție peste 120 de cercetători...

70 de liceeni au scris basme noi, reinterpretate

70 de liceeni au scris basme noi, reinterpretate

Un număr de 70 de liceeni din Timișoara și Teregova (Caraș Severin) au învățat ce sunt basmele, și i-au cunoscut pe ultimii păstrători ai poveștilor. Mai mult, au scris, ei...

Finanțare consistentă la UVT de la Ministerul Cercetării

Finanțare consistentă la UVT de la Ministerul Cercetării

Universitatea de Vest din Timișoara a ajuns pe prima poziție într-o competiție cu finanțare națională, câștigând 5 milioane de lei pentru cercetare și inovare. După ce recent a câștigat trei...

UVT, prima din România în EUniverCities

UVT, prima din România în EUniverCities

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), este prima universitate din sud-estul Europei parte a unei rețele care promovează colaborarea dintre instituțiile de învățământ superior și orașele din care fac parte....

Cercetătorii au descoperit care e cea mai mare problemă a timișorenilor

Cercetătorii au descoperit care e cea mai mare problemă a timișorenilor

Timișoara e plină ce praf, cu bordurile sparte, străzile asfaltate prost și șantiere începute odată, care blochează mult circulația. Timișoara are câteva sute de semafoare despre care taximetriștii și restul...

Ce cred turiștii despre Timișoara, viitoarea capitală Culturală Europeană în 2021

Ce cred turiștii despre Timișoara, viitoarea capitală Culturală Europeană în 2021

Sociologii Universității de Vest din Timișoara au cercetat felul în care orașul de pe Bega e perceput de turiști. Jumătate din turiștii care ajung la Timișoara provin din Germania, Serbia,...

Studenții timișoreni fac grevă japoneză

Studenții timișoreni fac grevă japoneză

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara au intrat, miercuri, în grevă japoneză. Ei vor merge la cursuri purtând banderole albe la mâini. Membrii Organizaţiei Studenţilor Universităţii de Vest...

PREMIERĂ. UVT oferă acces gratuit la instrumentele Office pentru toți studenții

PREMIERĂ. UVT oferă acces gratuit la instrumentele Office pentru toți studenții

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara au acces gratuit la unul dintre cele mai utilizate instrumente software, suita Office 365 ProPlus. Începând de anul acesta toâi vor putea...

Marcel Iureș, Doctor Honoris Causa Artis

Marcel Iureș, Doctor Honoris Causa Artis

Actorul cu cotă de Hollywood, Marcel Iureș, a devenit, luni, Doctor Honoris causa Artis al Universității de Vest din Timișoara. Iureș este primul care a înființat un teatru independent (Teatrul...

Coldea va preda la UVT

Coldea va preda la UVT

Fostul număr doi din SRI, generalul (r) Florian Coldea (foto), va preda la Universitatea de Vest din Timișoara. Trecut în re zervă anul trecut, acesta e angajat cu contract civil...

Coldea le va preda masteranzilor de la Universitatea de Vest

Coldea le va preda masteranzilor de la Universitatea de Vest

Fostul număr doi din SRI, generalul ( r ) Florian Coldea, va preda la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). În perioada 20 iulie - 4 octombrie 2006 Florian Coldea...

UVT a câștigat o finanțare de peste 2 milioane de lei pentru școala de vară

UVT a câștigat o finanțare de peste 2 milioane de lei pentru școala de vară

Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat o finanțare de peste 2 milioane de lei pentru școala de vară. Astfel, West Summer University, proiect devenit deja tradiție în Universitatea de...

Maia Morgenstern, Doctor Honoris Causa Artis al Universității de Vest din Timoșoara

Maia Morgenstern, Doctor Honoris Causa Artis al Universității de Vest din Timoșoara

Universitatea de Vest din Timişoara îi va decerna, luni, actriţei Maia Morgenstern titlul de Doctor Honoris Causa Artis. Actriță de teatru și film şi, de câteva zile, reconfirmată în funcția...

La UVT începe ”Săptămâna de inițiere”. Ce pățesc 4.000 de boboci

La UVT începe ”Săptămâna de inițiere”. Ce pățesc 4.000 de boboci

La Universitatea de Vest din Timișoara începe, miercuri, ”Săptămâna de inițiere”. Un număr de 4.000 de boboci vor fi inițiați în viața studențească. Noii studenți vor fi întâmpinați cu activități...

Universitatea de Vest deschide anul cu o petrecere-monstru. Vor fi 4 scene, trupe și DJ, iar accesul GRATUIT

Universitatea de Vest deschide anul cu o petrecere-monstru. Vor fi 4 scene, trupe și DJ, iar accesul GRATUIT

Se anunță din nou distracție mare la Universitatea de Vest din Timișoara. Ca să facă mai ușor trecerea de la vacanță la statutul de studenți, tinerii sunt invitați, chiar în...

Ofertă la UVT: 180 locuri bugetate, 7 tipuri de burse, 3.000 de locuri în cămine

Ofertă la UVT: 180 locuri bugetate, 7 tipuri de burse, 3.000 de locuri în cămine

Luni se dă startul admiterii de toamnă la Universitatea de Vest din Timișoara. Mai sunt aproape 200 de locuri bugetate. În oferta UVT intră șapte tipuri de burse și cazare...

Care e universitatea cu peste 4.000 de ”boboci”

Care e universitatea cu peste 4.000 de ”boboci”

Creștere semnificativă a înmatriculărilor la Universitatea de Vest din Timișoara, vara aceasta. Comparativ cu vara anului trecut, instituția de învățământ superior a înregistrat, în urma primei sesiuni de admitere, o...

SCANDAL la Timişoara între UVT şi INSPECTORUL şcolar general

SCANDAL la Timişoara între UVT şi INSPECTORUL şcolar general

Universitatea de Vest din Timişoara o pune la punct, într-un comunicat de presă, pe Aura Danielescu, inspector școlar general, care și-a manifestat, în mass-media, dezacordul cu privire la un schimb...

UVT le plătește olimpicilor BURSE din resurse proprii, ca să-i aibă studenți. Ce alte facilități sunt puse-n joc

UVT le plătește olimpicilor BURSE din resurse proprii, ca să-i aibă studenți. Ce alte facilități sunt puse-n joc

Universitatea de Vest din Timișoara are super-ofertă pentru elevii olimpici. Cei mai buni olimpici care promovează bacalaureatul anul acesta beneficiază de admitere pe loc fără taxă, cazare gratuită în cămin,...