traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Traian Băsescu și PSD, în DOLIU. Politicianul A FOST RĂPUS de CANCER

Traian Băsescu și PSD, în DOLIU. Politicianul A FOST RĂPUS de CANCER

Socrul Ioanei Băsescu, fostul senator PSD de Suceava, Mihai Radu Pricop, a murit joi, la vârsta de 68 de ani, răpus de un cancer. Fostul senator a mai învins cumplita boală...

Mihai Fifor încearcă să dreagă gafa cu rachetele de la Deveselu, înainte de vizita sa în SUA

Mihai Fifor încearcă să dreagă gafa cu rachetele de la Deveselu, înainte de vizita sa în SUA

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, este protagonistul unui scandal, după cea mai recentă gafă. Marți seară, în cadrul unei emisiuni difuzate de Antena 3, Fifor a declarat că România are în...

Băsescu: „Mihai Fifor reuşeşte să facă cea mai TICĂLOASĂ şi GREŞITĂ declaraţie post decembristă ”

Băsescu: „Mihai Fifor reuşeşte să facă cea mai TICĂLOASĂ şi GREŞITĂ declaraţie post decembristă ”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat după gafa făcută de ministrul Apărării care a spus că în baza militară de la Deveselu, România ar deţine rachete balistice. Pentru această declaraţie,...

Înaintașii Vioricăi Dăncilă. Gafele care i-au făcut celebri pe Iohannis, Băsescu, Cioloș, Ponta și Boc

Înaintașii Vioricăi Dăncilă. Gafele care i-au făcut celebri pe Iohannis, Băsescu, Cioloș, Ponta și Boc

Prostiile spuse în lanţ de prim-ministrul Viorica Dăncilă nu sunt nici primele, nici ultimele făcute de șefi i din ultimii ani de la palatele Victoria și Cotroceni. Însă, după cele...

Traian Băsescu a găsit soluția la scandalul M..E PSD: „Toată poliţia sare cu picioarele pe un tânăr. Măi poliţiştilor...”

Traian Băsescu a găsit soluția la scandalul M..E PSD: „Toată poliţia sare cu picioarele pe un tânăr. Măi poliţiştilor...”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat luni, într-o postare pe Facebook, modul în care a acţionat Poliţia Română în cazul românului cu plăcuţe la maşină M...PSD  Traian Băsescu a afirmat...

Traian Băsescu, mesaj DUR către POLIȚIȘTII români

Traian Băsescu, mesaj DUR către POLIȚIȘTII români

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, se implică în scandalul momentului și a avut un mesaj special către polițiști. Traian Băsescu le transmite polițiștilor că în loc să stea întreaga...

Băsescu îi CERE premierului Dăncilă să PLECE de la Palatul Victoria: Săraca femeie nu înţelege nici RIDICOLUL situaţiei, dar nici vălul de PENIBIL cu care acoperă ţara

Băsescu îi CERE premierului Dăncilă să PLECE de la Palatul Victoria: Săraca femeie nu înţelege nici RIDICOLUL situaţiei, dar nici vălul de PENIBIL cu care acoperă ţara

Traian Băsescu a reacţionat din nou după ce premierul Viorica Dăncilă a gafat grav spunând că săraca femeie nu este este incapabilă să înţeleagă anumite lucruri chiar dacă are totul...

Traian Băsescu nu-l scoate din „ idiot, rebut uman, clawn nenorocit”  şi..... „ Marş afară Daia”

Traian Băsescu nu-l scoate din „ idiot, rebut uman, clawn nenorocit” şi..... „ Marş afară Daia”

Reacţia fostului preşedinte Traian Băsescu este incredibil de dură la adresa ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale unde, într-o postare pe Facebook îl face „cu ou şi oţet” deoarece a făcut...

BĂSESCU face DEZVĂLUIRI despre FEMEIA care a putea veni la CONDUCEREA DNA. Cum a fost fostul președinte „AMENINȚAT” de acest PROCUROR

BĂSESCU face DEZVĂLUIRI despre FEMEIA care a putea veni la CONDUCEREA DNA. Cum a fost fostul președinte „AMENINȚAT” de acest PROCUROR

Traian Băsescu a vorbit despre ceea ce se întâmplă în prezent cu Justiția din România. În lumina evenimentelor recente, se caută o nouă persoană pentru a conduce DNA. Laura Codruța...

Războiul este doar o farsă. Reflexul de cultură

Războiul este doar o farsă. Reflexul de cultură

E vară și intensitatea confruntărilor politice scade. După părerea mea, e semnul clar că nu sînt foarte serioase. Un ”război”, cum ni se tot spune că se întîmplă, nu ia...

Declarații din închisoare: ,,Elena Udrea trebuie ANIHILATĂ”. Care este MIZA

Declarații din închisoare: ,,Elena Udrea trebuie ANIHILATĂ”. Care este MIZA

Într-un interviu acordat din închisoare, Rudel Oreja a declarat că pentru a ajunge la Traian Băsescu, Elena Udrea trebuie „anihilată” prin dosarul Gala Bute, el adăugând că, atunci când I...

Cât COSTĂ să ajungi VECIN cu Traian BĂSESCU. FOTO

Cât COSTĂ să ajungi VECIN cu Traian BĂSESCU. FOTO

Conacul Neoromânesc de la Nana, unde îşi are moşia Traian Băsescu, o oază Maramureșeană în mijlocul Bărăganului, a fost scos la vânzare. Conacul de lângă moşia lui Băsescu este o...

Au SĂRĂRCIT POLITICIENII? Își VÂND DIN CASĂ! Iliescu, Băsescu și Năstase, instrumente de MARKETING pe Internet

Au SĂRĂRCIT POLITICIENII? Își VÂND DIN CASĂ! Iliescu, Băsescu și Năstase, instrumente de MARKETING pe Internet

Cândva au condus destinele românilor. Acum, însă, sunt retraşi din prim-plan. Însă obiecte care le-au aparţinut au fost scoase la vânzare pe OLX Astfel, colecţionarii pot cumpăra, de exemplu, colţii...

FERICIRE MARE în familia BĂSESCU. Elena s-a ÎMPĂCAT cu Syda

FERICIRE MARE în familia BĂSESCU. Elena s-a ÎMPĂCAT cu Syda

Elena Băsescu s-a împăcat cu Bogdan Ionescu de dragul celor mici și au decis că își vor petrece vacanța de vară împreună. Elena Băsescu și Bogdan Ionescu, zis și Syda,...

Declaraţii EXPLOZIVE date de Florian COLDEA şi Laura Codruţa KOVESI în faţa PROCURORILOR

Declaraţii EXPLOZIVE date de Florian COLDEA şi Laura Codruţa KOVESI în faţa PROCURORILOR

În ianuarie 2017, procurorii de la Parchetul General deschideau un dosar penal după ce în presă a apărut o înregistrare în care Traian Băsescu vorbeşte despre informaţii pe care le-ar...

EXPLOZIV! LEGĂTURA dintre LISTA CRIMINALILOR întocmită de un mare MOGUL și TRAIAN BĂSESCU

EXPLOZIV! LEGĂTURA dintre LISTA CRIMINALILOR întocmită de un mare MOGUL și TRAIAN BĂSESCU

Dan Voiculescu scrie pe blogul său că, în perioada următoare, Codruţa Kovesi va trebui să răspundă pentru „presiunile făcute pe judecători, direct sau indirect”, el scriind, imediat după anunţul revocării...

Kovesi, AUDIATĂ de Parchetul General, după înregistrările cu Băsescu! Ce a spus fosta șefă a DNA în legătură cu Camelia Bogdan

Kovesi, AUDIATĂ de Parchetul General, după înregistrările cu Băsescu! Ce a spus fosta șefă a DNA în legătură cu Camelia Bogdan

Procurorii de la Parchetul General au deschis, în inauarie 2017, un dosar penal, după înregistrările apărute în presă cu fostul președinte Traian Băsescu, încare vorbea despre informații pe care le-ar...

Traian Băsescu: Iohannis a ALES CORECT punând în aplicare DECIZIA CCR de REVOCAREA  a lui Kovesi

Traian Băsescu: Iohannis a ALES CORECT punând în aplicare DECIZIA CCR de REVOCAREA a lui Kovesi

Fostul preşedinte Traian Băsescu salută decizia luată de Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi. Însă, fostul preşedinte aruncă nouă provocare celor care cereau imperativ lui Iohannis...

Băsescu susține că CCR și CONSTITUȚIA sunt CĂLCATE în PICIOARE. Statul Român este ȘUBRED. Ce a declarat FOSTUL președinte

Băsescu susține că CCR și CONSTITUȚIA sunt CĂLCATE în PICIOARE. Statul Român este ȘUBRED. Ce a declarat FOSTUL președinte

Fostul președinte al României a declarat că actualul preşedinte al țării, parlamentari, procurori, judecători relativizează Constituţia României şi deciziile Curţii Constituţionale, în funcţie de interese personale sau de interese politice,...

RĂZBOIUL DECLARAȚIILOR. Orban îi răspunde TĂIOS lui Băsescu: „Nu mă PRICEP să DIALOGHEZ cu FOSILE”

RĂZBOIUL DECLARAȚIILOR. Orban îi răspunde TĂIOS lui Băsescu: „Nu mă PRICEP să DIALOGHEZ cu FOSILE”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a reacționat dur, după declarațiile fostului președinte Traian Băsescu, cu privire la achitarea liderului liberal. Aprecierea lui Orban este că toate comentariile senatorului sunt mincinoase. Orban...