SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Banca Naţională a Bulgariei a scăpat de procese de 400 de milioane de dolari în SUA

Banca Naţională a Bulgariei a scăpat de procese de 400 de milioane de dolari în SUA

Banca Naţională a Bulgariei a scăpat de procese de 400 de milioane de dolari în SUA și a consolidat bugetul de stat cu 660 de milioane de leva. Banca Naţională a...

Blinken: Dacă Putin vrea să negocieze, poate conta pe SUA

Blinken: Dacă Putin vrea să negocieze, poate conta pe SUA

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, spune că, dacă Vladimir Putin vrea să negocieze, poate conta pe SUA, scrie La Stampa. Blinken: Sfârșitul războiului depinde de Putin La Odesa...

SUA, investiții uriașe în România. Schimbări aduse de noua strategie la Marea Neagră

SUA, investiții uriașe în România. Schimbări aduse de noua strategie la Marea Neagră

Strategia pentru Marea Neagră, adoptată de Congresul SUA, a consolidat importanța României pentru SUA. Potrivit experților, acest fapt vine la pachet cu o serie de avantaje pentru țara noastră. Unele dintre...

Manifestațiile pro-Hamas schimbă definiția antisemitismului

Manifestațiile pro-Hamas schimbă definiția antisemitismului

Miercuri, Camera Reprezentanților din Congresul american a adoptat o măsură privind extinderea definiției de „antisemitism”, folosită de Ministerul Educației. Această decizie vine ca răspuns la protestele în favoarea teroriștilor palestinien...

Ce înseamnă, de fapt, noul ajutor pentru Ucraina. Și pentru Putin

Ce înseamnă, de fapt, noul ajutor pentru Ucraina. Și pentru Putin

Ucraina va fi nevoită să-și utilizeze atent noile resurse, mai înainte de a încerca să elibereze mai multe teritorii de sub ocupația rusă. Sprijin vital pentru Ucraina Evaluarea serviciilor secrete...

Republica Moldova a scăpat de un mare pericol. Ajutorul pe care îl va acorda America

Republica Moldova a scăpat de un mare pericol. Ajutorul pe care îl va acorda America

O mișcare foarte importantă, venită să securizeze Republica Moldova din punct de vedere energetic. În Basarabia urmează construiască încă o linie electrică de înaltă tensiune. Este vorba de linia de 400kV...

Republica Moldova și România, interconectate printr-o nouă linie electrică. Proiect susținut de SUA

Republica Moldova și România, interconectate printr-o nouă linie electrică. Proiect susținut de SUA

Sistemul energetic din Republica Moldova va fi interconectat cu cel al României printr-o a treia linie electrică de înaltă tensiune, care va fi construită la finele anului 2025. Este vorba...

Un român aflat pe lista „most wanted”, prins în Italia. Era membrul unei rețele de interlopi

Un român aflat pe lista „most wanted”, prins în Italia. Era membrul unei rețele de interlopi

Alexandru Stoica, un membru al clanului Dacian, a fost capturat în Italia, la Milano, după trei ani de căutări internaționale. Stoica era urmărit în categoria „most wanted” pentru acuzații de...

Revolta pro-palestiniană de la Universitatea Columbia a fost înăbușită. Zeci de arestări

Revolta pro-palestiniană de la Universitatea Columbia a fost înăbușită. Zeci de arestări

Revolta pro-palestiniană din centrul New York-ului, a fost înăbușită aseară, în forță. Sute de polițiști în echipament antirevoltă au arestat zeci de demonstranți la Universitatea Columbia. Nu erau copii, ci...

Biden şi Netanyahu au discutat despre eliberarea ostaticilor şi o încetare a focului

Biden şi Netanyahu au discutat despre eliberarea ostaticilor şi o încetare a focului

Joe Biden, președintele SUA, şi Benjamin Netanyahu, premierul din Israel, au discutat despre eliberarea ostaticilor şi o încetare a focului. Biden şi Netanyahu au discutat despre eliberarea ostaticilor Cele două...

Blinken vrea să salveze apropierea de Israel

Blinken vrea să salveze apropierea de Israel

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, este așteptat luni în Arabia Saudită, deoarece fereastra de oportunitate pentru un acord istoric care ar permite monarhiei din Golf să recunoască Israelul este din...

Avion iranian, interceptat deasupra României. Dronă spion în zona Mării Negre

Avion iranian, interceptat deasupra României. Dronă spion în zona Mării Negre

Un avion iranian a fost interceptat în spațiul aerian al României. Acesta a fost detectat de avioanele Typfoon, care au marcat prima ieșire în teatrul de operații de la frontiera...

Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului

Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului

În timp ce strategii europeni - constrânși de evoluția și anvergura conflictului din est - sunt preocupați de apărarea continentului în fața unui agresor potențial, dovedit ca atare, fără a...

Europa, tot mai săracă față de SUA

Europa, tot mai săracă față de SUA

„Europa devine tot mai săracă în comparație cu SUA”, cred economiștii Pierre-André Buigues și Elie Cohen, care demonstrează că sărăcirea relativă a zonei euro în comparație cu Statele Unite este mai...

Vești proaste pentru Iohannis. Turcia îl va sprijini pe Mark Rutte pentru șefia NATO

Vești proaste pentru Iohannis. Turcia îl va sprijini pe Mark Rutte pentru șefia NATO

Turcia va deveni cel de-al 29-lea membru al NATO care îl va susține pe premierul Mark Rutte ca viitor secretar general al alianței militare. Turcia îl susține pe Mark Rutte...

SUA, devastată de tornade. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața

SUA, devastată de tornade. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața

Duminică, zona centrală a SUA a fost lovită de noi tornade devastatoare. În urma acestora, cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața. Vineri au fost înregistrate 78 de tornade, în...

Război în Israel, ziua 206. Palestina, apel pentru oprirea atacului asupra Rafah

Război în Israel, ziua 206. Palestina, apel pentru oprirea atacului asupra Rafah

Război în Israel, ziua 206. Președintele Palestinei susține că  SUA ar fi singura țară care poate împiedica atacul asupra Rafah. În replică,Washingtonul a transmis că Israelul a fost de acord...

Mircea Geoană: „România și Republica Moldova au, astăzi, o șansă istorică”

Mircea Geoană: „România și Republica Moldova au, astăzi, o șansă istorică”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a transmis un mesaj de solidaritate. Vizați au fost și românii din România, dar și cei de dincolo de Prut. Geoană a vorbit...

Tensiunile dintre Rusia și SUA se adâncesc. Mesajul de amenințare al Kremlinului

Tensiunile dintre Rusia și SUA se adâncesc. Mesajul de amenințare al Kremlinului

Conflictul dintre SUA și Rusia ar putea ajunge la un alt nivel. După ce Congresul a aprobat legea care ar permite administrației președintelui Joe Biden să sechestreze activele rusești, deținute...

Poliția din SUA, acuzată de abuz și rasism. Un afroamerican a murit sub genunchiul unui agent

Poliția din SUA, acuzată de abuz și rasism. Un afroamerican a murit sub genunchiul unui agent

Poliția din SUA se află în centrul unui scandal uriaș de abuz și rasism. Totul după ce afroamericanul Frank Tyson, în vârstă de 53 de ani, a decedat în timpul...