rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Soarta războiului ar putea fi decisă în următoarea perioadă. Un specialist militar american face dezvăluiri. Mariupol, un oraș cheie pentru Rusia

Soarta războiului ar putea fi decisă în următoarea perioadă. Un specialist militar american face dezvăluiri. Mariupol, un oraș cheie pentru Rusia

A trecut mai bine de o lună de când Rusia a invadat Ucraina, însă lucrurile nu par să fie conforme cu planului inițial. Forțele ruse încearcă să cucerească orașe importante...

Florin Cîțu, discuții cu americanii pentru creșterea bugetului MApN la 2,5% din PIB. Se anunță noi măsuri de consolidare a Flancul Estic

Florin Cîțu, discuții cu americanii pentru creșterea bugetului MApN la 2,5% din PIB. Se anunță noi măsuri de consolidare a Flancul Estic

Aflat în vizită în Statele Unite ale Americii, Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat că a avut o discuție constructivă cu Kevin McCarthy, cel care este liderul Camerei Reprezentanților din...

Anonymous demască Rusia! Semnătura lui Șoigu a dispărut. Moscova a dat ordin de falsificare a clipurilor cu militarii ucraineni

Anonymous demască Rusia! Semnătura lui Șoigu a dispărut. Moscova a dat ordin de falsificare a clipurilor cu militarii ucraineni

Ministerul rus al Apărării a ordonat producerea de videoclipuri false care să demonstreze că armata ucraineană tratează brutal prizonierii ruși, încălcând Convenția de la Geneva. Dezvăluirea a fost făcută de...

S-a aflat! Au împânzit Europa și sunt peste tot. Acționează în zona activităților criminale și reprezintă un mare pericol

S-a aflat! Au împânzit Europa și sunt peste tot. Acționează în zona activităților criminale și reprezintă un mare pericol

O mare rețea de spioni ai FSB acționează pe tot teritoriul Europei, în majoritatea statelor. Anunțul a fost făcut de reprezentanți ai Serviciul de informații militar al Ucrainei, fără să...

Biserica Ortodoxă Rusă, în impas: Tulburările sunt inevitabile

Biserica Ortodoxă Rusă, în impas: Tulburările sunt inevitabile

Războiul lui Vladimir Putin, pe care Patriarhul Kiril l-a cauționat, a provocat diviziuni în sânul clerului rus în contextul competiției cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, care s-a emancipat de sub tutela...

Rusia riscă să arunce Europa într-o nouă criză a coronavirusului. Mișcările care au făcut ravagii

Rusia riscă să arunce Europa într-o nouă criză a coronavirusului. Mișcările care au făcut ravagii

Cu mult înainte ca Rusia să-și lanseze atacul militar asupra Ucrainei, cetățenii săi au fost vizați de ani de zile de o altă campanie rusească – una menită să submineze...

Jorge Dezcallar: "Putin a perceput slăbiciune în Occident și a greșit. Singurul lucru pe care l-a realizat a fost să întărească NATO"

Jorge Dezcallar: "Putin a perceput slăbiciune în Occident și a greșit. Singurul lucru pe care l-a realizat a fost să întărească NATO"

Diplomatul Jorge Dezcallar de Mazarredo a fost primul director civil al Centrului Național de Informații (CNI), precum și ambasador spaniol în Maroc, Sfântul Scaun și Statele Unite și director general...

Gazul, petrolul și cărbunele rusești pun de acord China, India și Pakistanul: grabă pentru prețuri de chilipir

Gazul, petrolul și cărbunele rusești pun de acord China, India și Pakistanul: grabă pentru prețuri de chilipir

Pentru o ușă care se închide la Vest, altele se deschid la Sud. Pe termen scurt, Rusia nu va putea înlocui super-clientul Europa (care în momentul de față continuă să...

Dispariții misterioase în timpul războiului din Ucraina. Rusia, acuzată că apelează la metode înfiorătoare

Dispariții misterioase în timpul războiului din Ucraina. Rusia, acuzată că apelează la metode înfiorătoare

Liz Truss, ministrul de Externe al Marii Britanii acuză că armata lui Vladimir Putin ar fi răpit civili, activiști, jurnaliști sau chiar politicieni ucraineni și că face acest lucru din...

Decizia care schimbă totul în Rusia. Ce se întâmplă cu Facebook și Instagram, rețele de socializare cenzurate de Kremlin

Decizia care schimbă totul în Rusia. Ce se întâmplă cu Facebook și Instagram, rețele de socializare cenzurate de Kremlin

Același tribunal din Moscova care săptămâna trecută a interzis Facebook și Instagram în Rusia spune acum că cetățenii ruși pot folosi platformele de socializare atât timp cât activitățile sunt legale....

Ziua în care războiul din Ucraina ar putea să se termine. Negocieri de viață și de moarte au loc în Turcia

Ziua în care războiul din Ucraina ar putea să se termine. Negocieri de viață și de moarte au loc în Turcia

Marți, 29 martie, are loc o nouă rundă de negocieri între Federația Rusă și Ucraina, de această dată participând la întrevederi și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Dmytro Kuleba, cel...

Bolidul indestructibil al lui Putin. A costat peste un milion de dolari și rezistă și la atacurile cu bombe chimice

Bolidul indestructibil al lui Putin. A costat peste un milion de dolari și rezistă și la atacurile cu bombe chimice

Mașina a fost proiectată special pentru liderul la Kremlin. Vladimir Putin s-a temut mereu de un eventual atac așa că a vrut o mașină care nu poate fi distrusă nici...

Sancțiuni mai dure pentru Moscova. Mesajul lui Florin Cîțu direct de la Washington: Trebuie oprită finanțarea Rusiei în toate domeniile

Sancțiuni mai dure pentru Moscova. Mesajul lui Florin Cîțu direct de la Washington: Trebuie oprită finanțarea Rusiei în toate domeniile

Florin Cîțu spune că sunt necesare sancțiuni mult mai dure împotriva Rusiei, dar și întărirea capacității de apărare a României. De asemenea, la întâlnirea cu oficialii americani s-a discutat și...

Planul monstruos al lui Vladimir Putin! România, direct vizată: Ce ne-au interzis ruşii în plin război

Planul monstruos al lui Vladimir Putin! România, direct vizată: Ce ne-au interzis ruşii în plin război

Vladimir Putin plănuiește măsuri de retorsiune în materie de vize. Moscova elaborează măsuri pentru a restricționa intrarea în Rusia a cetățenilor din țările „neprietenoase”, a declarat, luni, 28 martie, ministrul...

Cenzura lui Putin își face efectul. Cel mai important ziar de opoziție din Rusia și-a suspendat apariția

Cenzura lui Putin își face efectul. Cel mai important ziar de opoziție din Rusia și-a suspendat apariția

Unul dintre cele mai importante ziare de opoziție din Rusia și-a anunțat încetarea apariției până la finalul războiului din Ucraina. Este vorba despre publicația Novaya Gazeta, al cărei redactor șef...

Un angajat de la Cernobîl povestește ce s-a întâmplat după ce rușii au ocupat centrala

Un angajat de la Cernobîl povestește ce s-a întâmplat după ce rușii au ocupat centrala

Un angajat de la Cernobîl a descris ce s-a întâmplat la fața locului când Rusia a invadat Ucraina și a capturat centrala nucleară. Ce se anunța să fie o zi...

Se pregătește debarcarea lui Vladimir Putin?! Anunţul momentului din Germania: S-a aflat ce vrea să facă NATO

Se pregătește debarcarea lui Vladimir Putin?! Anunţul momentului din Germania: S-a aflat ce vrea să facă NATO

Cancelarul german a anunțat că NATO nu țintește o schimbare de regim la Moscova și că suveranitatea statelor trebuie respectată. Declarația vine după ce liderul american, Joe Biden, a spus...

Agenții serviciilor secrete rusești au confiscat mii de ceasuri de lux ca reacție împotriva sancțiunilor

Agenții serviciilor secrete rusești au confiscat mii de ceasuri de lux ca reacție împotriva sancțiunilor

Decizia vine după ce Elveția a părăsit statutul său neutru din punct de vedere istoric pentru a sancționa Rusia pentru invazia sa a Ucrainei. Restricțiile includ o interdicție a exportului...

Alertă în România! Au apărut primele imagini cu mina marină descoperită de autorităţi în Marea Neagră. Putea provoca o tragedie FOTO

Alertă în România! Au apărut primele imagini cu mina marină descoperită de autorităţi în Marea Neagră. Putea provoca o tragedie FOTO

Autoritățile române au intrat în alertă, luni, după un anunț privind o mină marină observată în largul Mării Negre, la circa 70 de kilometri travers de Capu Midia. După ce...

Lovitură grea pentru spionajul rus. Nu s-a mai întâmplat de pe vremea Războiului Rece. Se așteaptă reacția lui Vladimir Putin

Lovitură grea pentru spionajul rus. Nu s-a mai întâmplat de pe vremea Războiului Rece. Se așteaptă reacția lui Vladimir Putin

Numele a peste 600 de agenți din cadrul serviciului rusesc de securitate FSB au fost publicate pe internet. Sursa acestor informații este este serviciul de spionaj militar ucrainean. Agenții deconspirați...