rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Rusia ar putea viza infrastructura submarină a Marii Britanii. Parlamentarii avertizează asupra vulnerabilităților militare din Arctica

Rusia ar putea viza infrastructura submarină a Marii Britanii. Parlamentarii avertizează asupra vulnerabilităților militare din Arctica

Rusia ar putea amenința securitatea Marii Britanii prin sabotarea cablurilor submarine de comunicații și a conductelor energetice din Atlanticul de Nord și din regiunea arctică, avertizează Comisia pentru Apărare a...

SUA vor să slăbească Rusia, nu să o distrugă. Un analist ucrainean explică strategia lui Trump

SUA vor să slăbească Rusia, nu să o distrugă. Un analist ucrainean explică strategia lui Trump

Statele Unite ale Americii (SUA) urmăresc să reducă puterea Rusiei, fără să provoace însă prăbușirea Federației Ruse, deoarece Washingtonul își raportează politica față de războiul din Ucraina la interesele sale...

Nicușor Dan avertizează că Rusia escaladează războiul. România își consolidează apărarea

Nicușor Dan avertizează că Rusia escaladează războiul. România își consolidează apărarea

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu acordat joi, 22 octombrie, pentru Bloomberg Television și Bloomberg Radio, că Rusia pare să urmărească extinderea tensiunilor militare către alte state europene, în...

Adevărul despre relația dintre Zelenski și Donald Trump: Ce spune liderul de la Kiev despre negocieri și cedarile teritoriale

Adevărul despre relația dintre Zelenski și Donald Trump: Ce spune liderul de la Kiev despre negocieri și cedarile teritoriale

Tensiunile apărute între Kiev și Washington nu au nicio legătură cu relația personală existentă între liderul ucrainean și președintele american Donald Trump. Aceasta este clarificarea făcută direct de Volodimir Zelenski,...

Nicușor Dan condamnă atacurile rusești de la Marea Neagră. Planul prin care țara noastră devine hub logistic pentru Ucraina

Nicușor Dan condamnă atacurile rusești de la Marea Neagră. Planul prin care țara noastră devine hub logistic pentru Ucraina

Tensiunile din Marea Neagră ating niveluri critice pe fondul acțiunilor militare tot mai agresive din regiune. Administrația Prezidențială de la București atrage atenția asupra riscurilor crescute generate de incidentele recente...

Mărturii cutremurătoare din Mali. Familiile ar fi plătit mii de dolari pentru eliberări

Mărturii cutremurătoare din Mali. Familiile ar fi plătit mii de dolari pentru eliberări

Human Rights Watch (HRW) acuză armata din Mali și membri ai Corpului Africa al Rusiei de torturarea unor civili reținuți în timpul operațiunilor împotriva grupărilor insurgente, potrivit unui raport publicat...

Slovacia reia dialogul energetic cu Rusia. Decizia tensionează relațiile cu UE

Slovacia reia dialogul energetic cu Rusia. Decizia tensionează relațiile cu UE

Slovacia va relua consultările economice cu Rusia la Moscova, pe 26 octombrie 2026, pentru a discuta despre aprovizionarea cu energie, inclusiv gaze naturale, petrol și energie nucleară, potrivit Reuters. Decizia...

Kievul, atacat cu rachete în plină ofensivă diplomatică. Negocierile de pace ar putea fi reluate în noiembrie

Kievul, atacat cu rachete în plină ofensivă diplomatică. Negocierile de pace ar putea fi reluate în noiembrie

Capitala Ucrainei, Kiev, a fost vizată de un nou atac cu rachete în noaptea de miercuri, 21 octombrie 2026, în urma căruia șase persoane au fost rănite, potrivit primarului Vitali...

Donald Trump pune presiune pe Volodimir Zelenski pentru un acord de pace. Planul președintelui american pentru Summitul G20

Donald Trump pune presiune pe Volodimir Zelenski pentru un acord de pace. Planul președintelui american pentru Summitul G20

Casa Albă pregătește intens un plan de acțiune pentru încheierea conflictului militar din Europa de Est, iar presiunile asupra Kievului și ale aliaților săi continentali sunt în creștere. Președintele Statelor...

Rusia acceptă reluarea negocierilor de pace. Condițiile puse de Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

Rusia acceptă reluarea negocierilor de pace. Condițiile puse de Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

Rusia își arată disponibilitatea de a relua discuțiile pentru încheierea războiului din Ucraina, într-un format care să includă reprezentanții de la Kiev și Washington. Anunțul a fost făcut de Iuri...

Mesajul transmis de Nicușor Dan pentru americani. Ce crede despre negocierile de pace dintre SUA și Rusia și reacția României la drone

Mesajul transmis de Nicușor Dan pentru americani. Ce crede despre negocierile de pace dintre SUA și Rusia și reacția României la drone

Președintele Nicușor Dan a acordat miercuri un interviu pentru postul american de televiziune conservator Newsmax, apropiat de Donald Trump. Șeful statului a declarat că sancțiunile economice impuse Moscovei trebuie să...

Rusia trimite primul petrolier cu motorină către Statele Unite după acordul dintre Donald Trump și Vladimir Putin

Rusia trimite primul petrolier cu motorină către Statele Unite după acordul dintre Donald Trump și Vladimir Putin

Primul petrolier rusesc încărcat cu motorină și destinat pieței din Statele Unite va pleca joi, conform unui anunț făcut de viceprim-ministrul Aleksandr Novak. Această mișcare vine ca urmare a unei...

Decizie neașteptată la Moscova. Putin anunță eliberarea unui american

Decizie neașteptată la Moscova. Putin anunță eliberarea unui american

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri, 21 octombrie 2026, eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, condamnat de un tribunal din Rusia pentru mercenarism după ce a luptat de partea Forțelor...

Bulgaria refuză să mai contribuie la ajutorul pentru Ucraina. Premierul Rumen Radev, semnal către Uniunea Europeană

Bulgaria refuză să mai contribuie la ajutorul pentru Ucraina. Premierul Rumen Radev, semnal către Uniunea Europeană

Bulgaria nu va mai lua parte la un nou pachet de asistență financiară oferit de Uniunea Europeană pentru Ucraina, măsură care a fost solicitată recent de președintele Volodimir Zelenski. Anunțul...

Volodimir Zelenski cere participarea Ucrainei la summitul trilateral SUA - Rusia - China privind pacea

Volodimir Zelenski cere participarea Ucrainei la summitul trilateral SUA - Rusia - China privind pacea

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat la Oslo că Ucraina nu poate fi exclusă de la nicio discuție care îi vizează în mod direct viitorul. Reacția sa vine în contextul...

Ce scrie presa rusă despre noul premier al României. TASS scoate în evidență vulnerabilitățile Guvernului Niculescu

Ce scrie presa rusă despre noul premier al României. TASS scoate în evidență vulnerabilitățile Guvernului Niculescu

Agenția rusă de presă TASS a prezentat profilul noului premier al României, Luca Niculescu, și principalele momente ale crizei politice care a durat cinci luni. Materialul analizează negocierile dintre partide, experiența...

Prorusul Igor Dodon scuză Moscova pentru războiul din Ucraina. Vinovați sunt diplomații și liderii politici

Prorusul Igor Dodon scuză Moscova pentru războiul din Ucraina. Vinovați sunt diplomații și liderii politici

Republica Moldova. Prorusul Igor Dodon evită în continuare să atribuie direct Rusiei responsabilitatea pentru declanșarea războiului din Ucraina. Întrebat cine este vinovat pentru conflict, liderul socialiștilor a declarat că răspunsul...

Un satelit rusesc s-a apropiat la 500 de metri de unul american. Ce urmărea Moscova în spațiu

Un satelit rusesc s-a apropiat la 500 de metri de unul american. Ce urmărea Moscova în spațiu

Un satelit rusesc, Kosmos 2612, s-a apropiat la aproximativ 500 de metri de satelitul american ICEYE-X36, utilizat pentru observarea Pământului, într-o serie de manevre orbitale desfășurate în a doua jumătate...

Teroare invizibilă în Europa. Serviciile rusești vânează creierele industriei de armament

Teroare invizibilă în Europa. Serviciile rusești vânează creierele industriei de armament

În luna aprilie, apoi în iulie, Ministerul Apărării de la Moscova a difuzat două liste negre care cuprindeau mai multe societăți europene acuzate direct că produc și furnizează Ucrainei drone...

Noi atacuri cibernetice vizează instituțiile guvernamentale din Republica Moldova. Hackerii trimit e-mailuri cu false ordine de plată și facturi

Noi atacuri cibernetice vizează instituțiile guvernamentale din Republica Moldova. Hackerii trimit e-mailuri cu false ordine de plată și facturi

Republica Moldova. O nouă campanie de atacuri cibernetice vizează instituțiile guvernamentale din Republica Moldova. Atacatorii trimit e-mailuri care par să conțină documente financiare obișnuite. În realitate, fișierele atașate pot compromite...