radu stefanescu

Radu Ștefănescu este un astrolog român cu o vastă experiență în domeniul astrogramei tradiționale, mitologiei, istoriei religiilor și simbolisticii zodiacale. Este unul dintre cei mai respectați autori de horoscoape zilnice, săptămânale și anuale din presa românească, colaborând de-a lungul timpului cu numeroase publicații și platforme media.

Absolvent de studii universitare în domeniul tehnic, diplomat și negociator, Radu Ștefănescu îmbină în scrierile sale cunoașterea academică, observația psihologică și umorul fin, oferind cititorilor interpretări astrologice echilibrate, bazate pe tradiție, dar adaptate realităților contemporane.

Prin stilul său inconfundabil – clar, cultivat și adesea presărat cu referințe culturale – „Dom Profesor” a devenit o figură emblematică în astro-jurnalismul românesc, fiind apreciat pentru tonul elegant, moderația previziunilor și refuzul senzaționalismului.

Radu Ștefănescu este un autor, astrolog și analist cultural care a transformat horoscopul într-o formă de reflecție asupra destinului și echilibrului interior, oferind publicului românesc o abordare intelectuală și rafinată a astrologiei.

Cafeaua și Dom’ Profesor. Dar CÂTĂ cafea? Și CÂTĂ apă? Berbecii sunt gata de acțiune, Fecioarele să nu mai stea atâta sub duș

Cafeaua și Dom’ Profesor. Dar CÂTĂ cafea? Și CÂTĂ apă? Berbecii sunt gata de acțiune, Fecioarele să nu mai stea atâta sub duș

Câteva grame de cofeină pot ucide, dar pe pachetul de cafea nu scrie câtă cofeină este în suta de grame. De ce oare? Pe alte produse de ce scrie cât...

Liber la dat foc la Coran, nu mai este blasfemie! Jazz de calitate. Taurii nu se lasă impresionați, Gemenii sunt ironici

Liber la dat foc la Coran, nu mai este blasfemie! Jazz de calitate. Taurii nu se lasă impresionați, Gemenii sunt ironici

Unele practici religioase și practicarea dogmelor îi descurajează pe jurnaliști să vorbească despre întâmplări legate de ele, dar în prezent este nevoie de o dezbatere publică asupra impactului religiei asupra...

Astrologii stabilesc guvernul în Bulgaria. Racii au o perioadă favorabilă, Balanțele sunt la o răscruce

Astrologii stabilesc guvernul în Bulgaria. Racii au o perioadă favorabilă, Balanțele sunt la o răscruce

În Bulgaria, doi astrologi, cu poziții politice importante, îl sfătuiesc pe primul ministru, Boiko Borisov. Media din Sofia spune că anunțarea compoziției guvernului a fost amânată după 3 mai, pentru...

Zeus și Europa veneau din Atlantida. Noi așteptăm lumina, dar iată întunericul! Gemenii au nevoie de ajutor, Balanțele au intuiție

Zeus și Europa veneau din Atlantida. Noi așteptăm lumina, dar iată întunericul! Gemenii au nevoie de ajutor, Balanțele au intuiție

În ”Kalendar” după sărbătorirea vânătorilor, a războinicilor, a cailor, după „Paştele Cailor” și ”Paștele Blajinilor”, iată o nouă sărbătoare, pe 25 aprilie, “Marcu’ Boilor”.   Pe 25 aprilie s-au născut:...

Paștele Rohmanilor. Blajinii, ca și astăzi, au trebuit să se ascundă. Indicațiile preotului Octavian Moşin. Racii au obstacole, Scorpionii nu se grăbesc

Paștele Rohmanilor. Blajinii, ca și astăzi, au trebuit să se ascundă. Indicațiile preotului Octavian Moşin. Racii au obstacole, Scorpionii nu se grăbesc

În ”Kalendar”, în calendarul folcloric mobil, începe Săptămâna Negrilor, sau Săptămâna Neagră - o perioadă dedicată Primilor Strămoşi, morţilor şi spiritelor aerului. Nu este o perioadă bună, deloc!   Pe...

Marine Le Pen câștigă alegerile în duminica de Sf.Gheorghe. Mănicătoarea și Păpăluhara. Taurii sunt favorizați, Fecioarele trebuie să asculte

Marine Le Pen câștigă alegerile în duminica de Sf.Gheorghe. Mănicătoarea și Păpăluhara. Taurii sunt favorizați, Fecioarele trebuie să asculte

Sunt favorizate zodiile de foc și de aer. Pe 22 aprilie s-au născut Immanuel Kant, Vladimir Ilici Lenin, Aleksandr Kerensky, Robert Oppenheimer, Michael Wittmann, Jack Nicholson, Yehudi Menuhin, Pascal Bentoiu,...

Sunt vecin cu Recep Tayyip Erdoğan! Lunea Albă. Berbecii au umor, Capricornii trebuie să ia decizii - Horoscopul lui Dom' Profesor

Sunt vecin cu Recep Tayyip Erdoğan! Lunea Albă. Berbecii au umor, Capricornii trebuie să ia decizii - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 17 aprilie s-au născut: Timur Lenk, J.P. Morgan, Nichita Sergheevici Hruşciov, Jan Hammer, George Adamsky, Ion Voinea, Angela Ciochină. În calendarul creştin-ortodox fix sunt, pe 17 aprilie, Sfinţii  Simeon...

România, Cehia și Slovacia fac teste alimentare. Gemenii trebuie să fie conservatori, Capricornii trebuie să se concentreze - Horoscopul lui Dom' Profesor

România, Cehia și Slovacia fac teste alimentare. Gemenii trebuie să fie conservatori, Capricornii trebuie să se concentreze - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 13 aprilie s-au născut: Lord Frederick North, Sir Robert Watson-Watt, Thomas Jeffreson, Samuel Becket, Sir Arthur Travers Harris, Edward Fox, Lucky Seven, John Braine, Gari Gasparov, Maurice Ronet, Ron...

Forța este puternică în Prințesa Leia. Pe Berbeci îi doare capul, Scorpionii fac bilanțuri - Horoscopul lui Dom' Profesor

Forța este puternică în Prințesa Leia. Pe Berbeci îi doare capul, Scorpionii fac bilanțuri - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 12 aprilie s-au născut Giuseppe Tarttini, Maria Callas (Sophia Anna Maria Kalogeropulos) David Letterman, Montserrat Caballe, Hardy Kruger, Bobby Moore (Robert Frederick), Florin Zamfirescu, Daniel Danielopolu, Tudor Teodorescu-Branişte. În...

De fapt, ce vor rușii? Malta, 2-3 decembrie 1989. Racii au o zi tulbure, Săgetătorii caută - Horoscopul lui Dom' Profesor

De fapt, ce vor rușii? Malta, 2-3 decembrie 1989. Racii au o zi tulbure, Săgetătorii caută - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 30 martie s-au născut: Maimonides, Vincent van Gogh, Francisco de Goya, Eric Clapton, Paul Verlaine, Richard Sims, Warren Beatty, Celine Dion, Magda Ianculescu, Ion Tripşa, Viorel Cosma. În calendarul...

Erezie! ”Epic music – muzică electronică New Age”?!! Berbecii își schimbă starea de spirit, Balanțele se limitează la activitățile de rutină - Horoscopul lui Dom' Profesor

Erezie! ”Epic music – muzică electronică New Age”?!! Berbecii își schimbă starea de spirit, Balanțele se limitează la activitățile de rutină - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 29 martie s-au născut: John Tyler, John Major, Lavrenti Pavlovici Beria, Sam Walton, Vangelis, Teofilio Stevenson, Christopher Lambert, Marina Sirtis, Lucy Lawless, Virgil Carianopol, Constanţea Buzea, Caius Iacob, Elena...

Este Vladimir Vladimirovici Putin mason? Gemenii excelează în comunicare, Capricornii au o zi prietenoasă - Horoscopul lui Dom' Profesor

Este Vladimir Vladimirovici Putin mason? Gemenii excelează în comunicare, Capricornii au o zi prietenoasă - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 22 martie s-au născut: Maximilian I, Anthonis van Dyck, Marcel Marceau, Robert Andrew Milikan, Leonard „Chico” Marx, William Shatner, Mariah Carey, Tora Vasilescu, Virgil Gheorghiu. În calendarul creștin ortodox...

Regele Babilonului stătea pe una dintre terasele măreţei cetăţi. Fecioarele au un weekend obositor, Scorpionii au tupeu - horoscopul lui dom profesor

Regele Babilonului stătea pe una dintre terasele măreţei cetăţi. Fecioarele au un weekend obositor, Scorpionii au tupeu - horoscopul lui dom profesor

Pe 18 martie s-au născut Edgar Cayce, Nicolai Rimsky-Korsakov, Rudolf Diesel, Luc Besson, Ion Finteşteanu, Horia Moculescu, Mircea Ionescu-Quintus, Valeriu Ananaia, Ionel Drâmbă. Pe 19 martie s-au născut: David Livingstone,...

Sorin Ovidiu Vîntu are ucenici în Abu Dhabi. Taurii sunt neliniștiți, Săgetătorii au o zi bună - Horoscopul lui Dom' Profesor

Sorin Ovidiu Vîntu are ucenici în Abu Dhabi. Taurii sunt neliniștiți, Săgetătorii au o zi bună - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 17 martie s-au născut: Nat King Cole, Bobby Jones, Kurt Russell, Patrick Duffy, Dan Nuţu, Alecu Popovici, Alecu Russo, Mihai Ungheanu, Urmuz. În calendarul creştin ortodox este † Sf....

Redactorul-șef a fost împușcat mortal pentru ”fake news”. Racii primesc vești, Săgetătorii au liniște - Horoscopul lui Dom' Profesor

Redactorul-șef a fost împușcat mortal pentru ”fake news”. Racii primesc vești, Săgetătorii au liniște - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 16 martie s-au născut James Madison, Jerry Lewis, Bernardo Bertolucci, Georg Simon Ohm, Jules Cazaban, Gheorghe Storin, Horia Şerbănescu, Margareta Sterian. În calendarul creştin ortodox Sfinţii: Sabin Egipteanul, Papa,...

Cifrul diplomatic românesc nu a fost ”spart” niciodată. Taurii trebuie să comunice, Vărsătorii nu sunt înțeleși - Horoscopul lui Dom' Profesor

Cifrul diplomatic românesc nu a fost ”spart” niciodată. Taurii trebuie să comunice, Vărsătorii nu sunt înțeleși - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 15 martie s-au născut: Andrew Jackson, Emil Adolf von Behring, Phillippe DeBroca, Jacques Hustin, Ion Grigorescu, Ghica Pantazi, Ioan Andone.   În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Agapie, Plisie şi...

Ziua Pi. La ce servesc sfaturile unui astrolog. Gemenii se controlează bine, Săgetătorii trebuie să facă o pauză - Horoscopul lui Dom' Profesor

Ziua Pi. La ce servesc sfaturile unui astrolog. Gemenii se controlează bine, Săgetătorii trebuie să facă o pauză - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 14 martie s-au născut Johann Strauss, Albert Einstein, Michael Caine, Rita Tushingham, Alexandru Macedonski, Aurel Giurumia, Iurie Darie, Carmen Galin, Cecilia Cuţescu-Stork. În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Benedict...

Teorema lui Georg Cantor și Europa cu mai multe viteze. Taurii sunt în formă, Peștii au intuiție | Horoscopul lui Dom' Profesor

Teorema lui Georg Cantor și Europa cu mai multe viteze. Taurii sunt în formă, Peștii au intuiție | Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 9 martie s-au născut Iuri Gagarin, Amerigo Vespucci, Irene Papas, Viaceslav Molotov, Ornella Muti, Bobby Fischer, Ion Caramitru, Alexandru Tatos, Dan Merişca, Radu Boureanu. În calendarul creştin-ortodox, zi marcată...

Ministerul Apărării din Rusia a creat o divizie specializată în propagandă și război electronic și încă trei divizii terestre. Descărcați, cât mai puteți! Pentru Gemeni macină morile zeilor, Săgetătorii au tendințe păguboase | Horoscopul lui Dom' Profesor

Ministerul apărării din Rusia a creat o divizie specializată în propagandă și război electronic și încă trei divizii terestre. Descărcați, cât mai puteți! Pentru Gemeni macină morile zeilor, Săgetătorii au...

Olivia Steer, are dreptate? Sângele dragonului Komodo salvează vieți. Racii sunt organizați, Balanțele au idei bune | Horoscopul lui Dom' Profesor

Olivia Steer, are dreptate? Sângele dragonului Komodo salvează vieți. Racii sunt organizați, Balanțele au idei bune | Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 2 martie s-au născut Sam Houston, John Irving, Bedrich Smetana, Jennifer Jones, Mihail Gorbaciov, Karen Carpenter, Slava Zaiţev, Emilia Popescu, Petre Ghelmez. În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii Teodat, Isihie...