HOROSCOP Lammas. Termenul de valabilitate, sau cum este furat consumatorul │ Horoscopul lui Dom’ Profesor
- Radu Ştef ănescu
- 1 august 2017, 00:12
HOROSCOP Luna august începe de marți, ziua lui Marte-Ares, zeul războiului. Un început de lună dinamic, mai toți corporatiștii pleacă în concedii, dar luna nu continuă la fel de pașnic. Conjunctura arată multe evenimente negative, catastrofe aviatice și/sau navale, conflicte, acte violente etc.
HOROSCOP În calendarul creştin-ortodox este Închinarea sau Scoaterea Sfintei Cruci, începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Dar şi Sfinţii şapte Mucenici Macabei.
HOROSCOP Carl Gustav Jung spunea că multe arhetipuri sunt atânc ascunse în subconştientul colectiv, al rasei, al europenilor, în speţă. Uneori, chiar deseori, ecouri ajung în conştient fără ca respectivul să aibă un motiv logic, sau să-şi oferă o explicaţie...
O vechea sărbătoare europeană legată de agricultură, de noua recoltă, dar şi de vânătoare a luat la noi multiple forme: Ziua Macaveilor, Macoveiul Ursului, Ziua Ursului, Paştele Viţeilor, Macoveii stupilor. Probabil că sărbătoarea este aşa de veche că provine din timpurile când la noi vânătorii erau mult mai numeroşi decât crescătorii de vite sau exoticii, pe atunci, agricultori!
Doar un exemplu: se mănâncă miere lângă un nuc ca să fii ferit de agresivitatea urşilor, aflaţi de acum în perioada de împerechere.
În "Kalendar", pe 1 august, este o antică sărbătoare europeană, importantă, "Lammas". Pomenită şi de Shakespeare în "Romeo şi Julieta", în actul întâi: "Come Lammas Eve at night shall she be fourteen." De aici putem trage concluzia că Julieta era născută în zodia Leului.
Lammas, cuvântul nu se ştie exact de unde vine, poate din limba celtă, legenda spune că, poate, din melodioasa limbă a elfilor. Să facem convenţia că pentru noi vine de la "la masă" pentru că această foarte, foarte veche sărbătoare europeană celebreză pâinea, pâinea noastră cea de toate zilele!
De fapt, am putea găsi o etimologie. “Ariile exterioare sunt conservatoare!” spune o lege a . Iar cele mai vechi urme din obiceiurile europene le găsim, în îndepărtata Scoţie, Ţara Galilor sau în Irlanda cea verde. Acolo, pe 1 august, avea loc, la începutul Evului Mediu sărbătorea consfinţirii pâinii cele noi, făcută din recoltă nouă. În gaelică: “hlaf-mas” adică “loaf mass”!
HOROSCOP Celții au fost un popor paneuropean. Au ocupat toată Europa, aproape. La noi în țară, aproape geografic, la Vest de meridianul de 26 de grade Est. Cam din secolul VII-VI și până în secolul III, înainte de Hristos. Or fi fost agatârșii o populație de sorginte celtică? Sau agatârșii au fost urmașii primilor locuitori ai Europei, dolicocefalii cei civilizați? Undeva, între sutele de mii de înscriasuri, sau în altă parte, în depozitul vreunui muzeu de arheologie, probabil că se află răspunsul.
Ceea ce se mai știe este că sărbătorile vechi europene urmau cele patru portaluri cosmice de putere: solstițiile și echinocțiurile. Da, dar celții mai au adăugat, exact la 40 de zile după ele, niște sărbători considerate ale spiritului.
După solstițiul de vară, la 40 de zile, este Lammas, ziua când se începe recoltarea. Celții, vechii europeni, secerau cât secerau, până pe la mijlocul zilei. Apoi făceau niște cununi urișe din spice de grâu și le aduceau acasă, purtate pe cap. Acasă, după ce se alegeau grăunțele și se măcinau între două pietre, o mică moară casnică, din cele care s-au găsit mereu în săpăturile arheologice, stăpâna casei punea în cuptor prima pâine nouă de an. Se cocea pe la asfințitul Soarelui. Pentru că, uneori, coptul a durat mai mult, s-au aprins focuri mari ca o imitație a soarelui. Tradiția cerea ca pâinea să fie gata în aceiași zi.
HOROSCOP Când era gata, femeia îi dădea pâinea bărbatului, într-o țesătură frumoasă, identică cu cea folosită la prezentarea primului prunc băiat, urmașul războinicului și cel care îi va purta armele, la nevoie.
Bărbatul lua pâinea și spunea o formulă. Nu se mai știe ce și cum, apoi o rupea cu mâinile și o împărțea la cei ai casei, dar și la vecini. Era strict interzis să se folosescă cuțitul, sau altceva la împărțitul pâinii de Lammas. Pe lângă pâinea nouă se bea vinul roșu de vară, făcut din fructe de pădure.
HOROSCOP Patruzeci de zile, pâine și vin roșu - ați mai auzit, nu? Nicio religie nu este complet originală! Există un sincretism, Mircea Eliade spunea că bine punctat la creștinism. Creștinismul, o religie orientală semită, a fost impus de sus în jos, în Europa. Devenind religie de stat romană, pe la jumătatea secolului IV, a luat obiceiul de a îngloba zei și tradiții, de peste tot unde ajungeau vulturii imperiali. Aceasta este o altă poveste pe care o s-o istorisesc altădată.
HOROSCOP Dar, altceva doream să vă istorisesc, dragi lupi, padawani și hobbiți. O teorie a conspirației. Un raport, foarte hush-hush al Federal Trade Comission către executiv. Care a poposit pe biroul președintelui Barack Hussein Obama în toamna anului 2012. O carte frumos legată de vreo mie de pagini și varianta electronică într-un flash pen, cum cere procedura federală. A intrat în biroul oval și nu s-a mai auzit nimic de raport. Cei care întocmiseră raportul lucraseră din greu mai mult de zece ani. Bun, fuseseră foarte bine plătiți, dar ceea ce descoperiseră ei, concluziile raportului, cerea intervenția energică a președintelui SUA. A trecut timpul, repede mai trece și semnatarii raportului au întrebat timid, pe Donald Trump, actualul președinte, dacă o să ia el măsurile cuvenite.
HOROSCOP ”Ce măsuri, care raport?” a fost reacția președintelui. Cu foarte multă grijă i s-a povestit. Niciodată figura mobilă a președintelui SUA nu a arătat mai multă uimire și perplexitate. Donald Trump a început scandalul zilnic. De data aceasta avea dreptate. Raportul dispăruse din Casa Albă ca și când nu fusese niciodată acolo. Semnatarii raportului au arătat numărul de înregistrare din registrul electronic al Casei Albe. La acea poziție era o cerere de decorare a unui militar din Afghanistan. Nici urmă de raport. Conform birocrației federale prezidențiale raportul misterios nu existase niciodată. Totul lua aspectul unei glume proaste, sau a unui roman SF. Sau, Kafka!
HOROSCOP Donald Trump s-a făcut portocaliu, dar s-a stăpânit și a spus că îi trebuie un digest de două pagini al raportului. L-a primit.
Dragi lupi, padawani și hobbiți știți ce scrie în cele două pagini, rodul a zece ani de teste și experimentări? Mai întâi să vă spun cum se numea raportul, dar nu știu. Știu numai puțin din ceea ce conțineau cele două pagini date electronic lui Donald Trump.
Dovada, după ce s-au testat 23.576 de produse luate aleatoriu de pe piață, timp de zece ani, că termenul de valabilitate al unor produse de consum public era mai scurt, sau mult mai scurt, decât cel real, testat în laboratoare.
O măsură bună pentru protecția consumatorului, o să spuneți și o să greșiți. Pentru că termenul de garanție, de valabilitate scurt, de exemplu la produsele farmaceutice, era folosit numai în ideea de a vinde mai mult. Nimeni nu folosește un produs farmaceutic expirat, evident. De exemplu, raportul arăta, că, în timp, comunele aspirine și-au scăzut ca prin farmec timpul de valabilitate, de la zece ani, la doi ani, fără nicio schimbare în formula chimică. Rezultă că, omul de rând, consumatorul, este furat de cinci ori.
Este aceiași situație ca în cazul organismelor modificate genetic, sau a vaccinurilor. Corporațiile, multinaționalele, impun legi ca să poată vinde mai mult, să aibă profituri cât mai mari. Nimeni nu se gândește la interesul, sau sănătatea omului de rând, ci doar la bani.
Raportul arăta că există și produse calculate, proiectate din fabrică, să se strice exact după termenul de garanție, este cazul multor bunuri de consum tehnice, electro-casnice, de exemplu. Dar acest lucru îl știți demult, dragi lupi, padawani și hobbiți.
Și eu știu și după ce mi-a stricat mâncarea mea și a cățeilor, am aruncat frigiderul străin și pompos într-o râpă, să-l ia țiganii cu fier vechi de acolo, și am pus în funcțiune două frigidere românești ”Arctic”, cu compresoare Thomson, vechi de peste 30 de ani. Erau în magazie, printre vechituri. Funcționează excelent, dacă dau la maxim am minus zece grade în tot frigiderul. Nu consumă mult, dacă ești harnic. Tot secretul este să le dezgheți manual, cât mai des, gheața să nu depășescă o jumătate de centimetru pe congelator.
HOROSCOP Revenind la Casa Albă, după ce a citit sumarul raportului, Donald Trump s-a făcut din nou portocaliu. ”Și ce trebuie să facă președintele Statelor Unite?” a întrebat el. Încă o întrebare bună, la care nu a răspuns nimeni.
Teoria conspirației, sigur că da. Cum să facă așa ceva multinaționalele, corporațiile, care sunt vestite pentru altruismul și filantropia lor? Marile companii nu au urmărit niciodată profitul, ci doar binele oamenilor. Ei, hai să mergem către ziua de mâine, am terminat cu ironiile, nu vreau să fiu invinuit de cinism, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
⃰ ⃰ ⃰
HOROSCOP
BERBEC Ești într-o formă bună, dar atenţie la durerile de cap (de dinţi, statistic, poate şi o sinuzită) şi la efortul fizic. Banii sunt bine aspectati, dar evită cheltuielile mari, fii cumpătat. Stelele iţi indica o mare energie vitală şi o carismă la cote maxime, aşa ca foloseşte-le pe amândouă unde consideri că este necesar, în profesie, sau dragoste! Iţi place viaţa senină şi senzuală. Inconjoară-te de lucruri placute, de artă bună şi de mobilă veche. Sau, du-te la un muzeu! Stelele, conjunctura astrologică, te avantajeaza astazi, protejându-te eficace impotriva atacurilor dusmanilor știuti si nestiuti.
HOROSCOP
TAUR Nu-ţi fie teamă, nu sunt de aşteptat schimbări majore! Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă propriu zodiei lui Venus. Gospodăreşte bine banii pentru familie şi distracții. Evident, o zi de care te-ai lipsi. Intri greu în ritm şi ţi-e somn toată ziua. Te dezmeticeşti abia spre seară. Ai uitat ceva? Pentru un procent dintre Taurii care s-au trezit de reveerie este o zi favorabilă pentru făcut cumpărături aşa cum le place lor. Nu cheltui prea mult, stabileşte-ţi o sumă de la inceput. Stelele te avantajează să termini proiecte sau acţiuni care au fost amânate, reprogramate sau întârziate.
HOROSCOP
GEMENI O zi fără provocări, necazuri sau probleme majore. Pentru majoritatea nativilor din Gemeni, perioada zilei este favorabilă pentru promovarea propriilor interese, a imaginii personale. Un aspect particular al stelelor, conjunctura astrologică, te invită la mai mult calm şi la practicarea unui hobby legat de ştiinta sau tehnologie. Îţi place muzica bună şi lucrurile de calitate şi nici astăzi nu faci rabat la stadardul tău. O zi care pare plăcută, poate fi plăcută. Poţi să-ţi iei o zi liberă, dacă nu ești în vacanță, sau pur şi simplu să te simţi foarte bine după orele de program. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale, pe trăirile şi simţămintele tale.
HOROSCOP
RAC O zi tulbure, confuză și cu posibile dureri de cap. Nu te poţi concentra şi nimic nu-ţi iese cum trebuie. De vină este căldura! Termină lucrurile începute. Nu schimba de dragul schimbării! O anumită ordine cosmică te ajută astăzi să pui lucrurile tale materiale şi spirituale într-o anumită clasificare care te face să te simţi bine şi în siguranţă. Respectă-ţi cuvântul dat, mai ales promisiunile făcute celor dragi. Multe vorbe bune, care iţi fac multă placere, din partea unor persoane rezervate de obicei. Astăzi eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să fi mulţumit.
HOROSCOP
LEU Astăzi, Leii şi mai ales Leoaicele pot să audă o mulţime de minciunele delicioase. Atenţie la deciziile importante, la asocierea cu noi parteneri, în special în domeniul sentimental. Daca stai acasă şi trebăluieşti este o zi excelentă, dacă nu - este la fel de bună in realizări şi în afirmarea ta la serviciu. Dacă ești în concediu, pe malul mării, sau într-o poiană, la munte, este și mai bine. Cu toate că nu prea ai bani, visele tale de mărire şi de imbogăţire nu-ţi dau pace. Continuă, norocul ajută pe cei îndrăzneţi! Ţi-ai programat din timp ziua aceasta pentru cumpăraturi în oraş, dar iata ceva neaşteptat te face să-ţi schimbi planurile. Este, totuşi, o veste bună.
HOROSCOP
FECIOARĂ Trebuie să acorzi atenţie vieţii de familie, sau relaţiilor cu prietenii. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar şi evită, în această zi, măcar, creditele. Lucrurile merg bine şi la serviciu şi acasă! Zi bună pentru întâlniri şi discuţii liniştite care iţi vor face mare plăcere şi bucurie. La noapte o să visezi frumos şi colorat, sigur, dacă poţi să dormi din cauza căldurii. Totul pare perfect, dar vai, ţine numai o zi! Trebuie să iei măsuri – planifică-ţi timpul în aşa fel încât să ai mai mult timp liber.
HOROSCOP
BALANŢĂ Ai o pofta de lucruri bune şi de calitate. Cu bani mulţi poţi să gaseşti mâncare, cat despre marfuri şi oameni, nu discutăm! Este cazul să pui bani deoparte, bănuţi albi pentru zile negre! Dimineaţa o poti folosi să iei, in sfârşit, decizia aceea deşteaptă, curajoasă și dreaptă, la care te gandești de mai multa vreme. Totuşi, nu tot ce este adevarat si drept trebuie spus in gura mare, trebuie sa dai dovada de mai multa diplomatie și tact in relatiile cu anturajul tau. Nu eşti prea vesel astăzi, de aceea e bine să-ţi faci de lucru prin oraş, să te plimbi, sau acasă poate faci ceva ordine prin haine, în orice caz să nu stai singur, pâna seara iţi vei reveni, cu siguranță.
HOROSCOP
SCORPION Daca prostia ar durea, majoritatea ar urla continuu, spune o vorba din popor. Astăzi şi mai mereu poți sa faci bani speculand prostia altora, dar şi valorificând inteligent resursele proprii. Profită azi de conjunctura favorabilă şi promoveaza-ti propriile interese, mai ales dacă este vorba de găsirea unui loc de muncă, sau de o promovare. Dacă ești în vacanță ai noroc de distracții interesante. Astăzi ai o configuraţie bună, ai şansa să faci bine tot ceea ce începi şi să te impaci cu cineva pe care l-ai evitat multa vreme. Relaţiile cu persoanele născute in semne de aer si foc sunt astazi armonioase, dar nu prea grozave cu cei născuţi în semne de apă şi pamânt.
HOROSCOP
SĂGETĂTOR În vara asta ţi-ai propus o multime de scopuri de atins si lucruri de facut. Timpul pare că nu mai ajunge, aşa că trebuie să te grăbeşti! Eşti foarte zâmbitor astazi, dar și cam distrat! Nu te baza pe promisiunile în doi peri, mai ales dacă aparţin unor negociatori. Afacerile se bazează pe încredere, nu pe naivitate! Mesajul stelelor, repetat de mai multe ori, ca să înţelegi mai bine, este să dai dovadă de tenacitate şi consistenţă. Mereu ai luptat cu abilitate ca sa ajungi unde esti, deci esti dispus să te bați în continuare, ca să poţi prevala, ca sa continui o traiectorie ascendenta.
HOROSCOP
CAPRICORN Caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide! Primesti o veste sau te ntalnesti pe neașteptate cu cineva care-ti povesteşte despre o cunoştiinţă comună de care nu ai mai auzit de mult timp. Păstrează-ţi zâmbetul pe buze, ciripeşte în continuare bârfe mondene şi vei fi cel mai apreciat. Nu te băga in discuţii serioase care privesc bani sau interesul altora. O zi bună. Poţi să-ţi iei o recuperare sau pur şi simplu te simţi foarte bine după orele de program. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale. Nu încerca să te baţi cu toată lumea în acelaşi timp, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale.
HOROSCOP
VĂRSĂTOR Raporturi foarte bune cu semnele de pământ şi aer, dar atenţie la posibilele probleme de comunicare cu semnele de foc şi apă. Sănătatea este bună şi nici banii nu sunt prost aspectați! O zi dedicată in special lucrărilor urgente, în care poți risipi multă energie. Laşi pe planul doi lucrurile importante. O să vezi peste câteva zile dacă ai făcut bine, sau rău. Dupa cum spune înțeleptul, la un prieten trebuie sa gaseşti aprobarea faptelor tale, dar și un sfat adevarat, un pahar de apă şi o carte buna! Astăzi nu trebuie sa fortezi lamurirea unor situatii, deoarece atuul pe care te bazezi, intuiţia şi inspiraţia, nu te ajută prea mult. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare pe care o meriţi.
HOROSCOP
PEŞTI Trebuie sa "joci cu carţile pe masă", adică să-ţi anunţi cu claritate obiectivele, ideile şi dorinţele, astfel vei evita confuzii nedorite. Conjunctura şi Luna în creştere te avantajează. Astazi poți să faci schimbarile la care te gandeai de mai mult timp, care privesc dispunerea si ergonomia biroului, sau a locului de munca. Dacă nu ești în vacanță. Debaraseaza-te de lucrurile inutile ca şi de toate prejudecatile si micile frane psihice care ti-au frant elanul si nu ti-au permis sa-ti arati adevaratele calitati. Pastreaza-ti calmul si umorul. Astazi o sa primesti o veste in doi peri despre o solicitare a ta şi despre banii pe care îi mai ai de primit.
HOROSCOP END