PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Eduard Hellvig, final de mandat la SRI. A fost Secretar General al PNL și consilier pentru Crin Antonescu și Klaus Iohannis

Eduard Hellvig, final de mandat la SRI. A fost Secretar General al PNL și consilier pentru Crin Antonescu și Klaus Iohannis

Eduard Hellvig a ocupat mai multe funcții importante, în zona politicii, înainte de-a fi numit șef al SRI, în anul 2015. Printre altele, i-a consiliat pe Mugur Isărescu și Constantin...

Rareș Bogdan se opune eliminării facilităților fiscale. „Dacă vreți să-i trimiteți în Bangladesh pe IT-iști”

Rareș Bogdan se opune eliminării facilităților fiscale. „Dacă vreți să-i trimiteți în Bangladesh pe IT-iști”

Rareș Bogdan a declarat că nu este de acord cu eliminarea facilităților fiscale în cazul angajaților din sistemul IT și al celor din agricultură, industria alimentară și construcții. Conducerea PNL...

Încep tăierile? Cum vrea PSD să acopere gaura de la buget: propune eliminarea facilitățile fiscale pentru IT, agricultură și construcții

Încep tăierile? Cum vrea PSD să acopere gaura de la buget: propune eliminarea facilitățile fiscale pentru IT, agricultură și construcții

PNL se opune eliminarii facilitatilor fiscale pentru IT, constructii si agricultura. una dintre aceste facilitati este scutirea de la plata impozitului pe venit. PNL insistă ca scutirea pe impozitul de...

20.000 de apartamente din București nu vor mai avea apă caldă și căldură. Clotilde Armand refuză se semneze un document important

20.000 de apartamente din București nu vor mai avea apă caldă și căldură. Clotilde Armand refuză se semneze un document important

În viitorul apropiat, peste 20.000 de apartamente din Sectoarele 1 și 6, nu vor mai avea apă caldă, iar de la iarnă, nici căldură, din cauza faptului că bugetul companiei...

Alegeri 2024. PNL ar putea s-o susțină pe candidata PSD, Gabriela Firea, în locul lui Nicușor Dan

Alegeri 2024. PNL ar putea s-o susțină pe candidata PSD, Gabriela Firea, în locul lui Nicușor Dan

Vicepreședintele PNL Alina Gorghiu a explicat de ce liberalii nu îl vor mai susține pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Ea a mai spus că există alți candidați mai pregătiți,...

Ligia Deca, ministrul Educației, a devenit membru al PNL Sector 6. Cum a explicat alegerea

Ligia Deca, ministrul Educației, a devenit membru al PNL Sector 6. Cum a explicat alegerea

Conform unui anunț făcut de PNL, ministrul Educației, Ligia Deca, a decis să devină membru al filialei de la Sectorul 6. Alegerea a fost una firească, după cum a explicat...

Ministrul Justiției a anunțat pe cine vede candidat al PNL pentru Primăria București. Nicușor Dan nu mai are nicio șansă

Ministrul Justiției a anunțat pe cine vede candidat al PNL pentru Primăria București. Nicușor Dan nu mai are nicio șansă

Lupta pentru Primăria Generală a municipiului București, din 2024, va fi una aprigă. Actualul primar general, Nicușor Dan nu mai poate miza pe sprijinul liberalilor. Fostul președinte al Partidului Național...

Închisoare pentru șoferii care comit accidente mortale sub influența alcoolului. Camera Deputaților a votat legea

Închisoare pentru șoferii care comit accidente mortale sub influența alcoolului. Camera Deputaților a votat legea

Deputații au votat un proiect de lege, inițiat de senatorul PSD Robert Cazanciuc și deputatul PNL Daniel Fenechiu, de modificare a Codului Penal. Șoferii care comit accidente mortale de circulație...

Dan Podaru contestă demiterea sa din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism. „E o decizie abuzivă”

Dan Podaru contestă demiterea sa din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism. „E o decizie abuzivă”

Dan Podaru, consilier local PNL în Sectorul 1, a venit cu precizări după ce a fost demis din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București. Dan...

Nicolae Ciucă se opune proiectului susținut de Marcel Ciolacu de ieftinire a alimentelor. Îndeamnă liberalii să acorde atenție sporită

Nicolae Ciucă se opune proiectului susținut de Marcel Ciolacu de ieftinire a alimentelor. Îndeamnă liberalii să acorde atenție sporită

După o întâlnire cu miniștrii PNL, liderul partidului, Nicolae Ciucă, a exprimat clar lipsa de utilitate a proiectului susținut de Marcel Ciolacu referitor la reducerea prețului la alimente. Nicolae Ciucă...

Proiect de lege pentru ridicarea pragului electoral la 7%. Propunerea PSD și PNL

Proiect de lege pentru ridicarea pragului electoral la 7%. Propunerea PSD și PNL

O propunere legislativă introdusă azi în Camera Deputaților de către reprezentanți ai grupurilor PNL și PSD vizează ridicarea pragului electoral cu două procente. Acest proiect de lege ar putea aduce...

Nicolae Ciucă: „Reforma pensiilor speciale, esențială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil pe termen lung”

Nicolae Ciucă: „Reforma pensiilor speciale, esențială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil pe termen lung”

Proiectul de lege privind pensiile speciale, propus și susținut de PNL, adoptat luni de Camera Deputaților, a fost votat, azi,  și de Senat. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă spune că reforma...

Alina Gorghiu, reacție după adoptarea legii pensiilor speciale: „Nu rezonez cu ideea de protest, justiţia este un serviciu public”

Alina Gorghiu, reacție după adoptarea legii pensiilor speciale: „Nu rezonez cu ideea de protest, justiţia este un serviciu public”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, după adoptarea legii pensiilor speciale în Senat, că se va vedea cine şi în ce măsură va decide să formuleze sesizări la Curtea...

România primește 3, 22 miliarde de euro PNRR. Rata de absorbție a fondurilor europene a crescut de la la 54% la 77%

România primește 3, 22 miliarde de euro PNRR. Rata de absorbție a fondurilor europene a crescut de la la 54% la 77%

România va primi 3,22 miliarde de euro, reprezentând a doua cerere de plată avizată din PNRR. Comisia Europeană a constatat îndeplinirea „satisfăcătoare” a 47 de jaloane. La sfârşitul anului trecut,...

Celebru politician, găsit mort în condiții suspecte. Avea răni ce ar putea indica o luptă cu agresorii

Celebru politician, găsit mort în condiții suspecte. Avea răni ce ar putea indica o luptă cu agresorii

Fostul deputat al PNL și PRM, Dumitru Puzdrea a fost găsit mort, de către soția sa,  în propria locuință. Pentru că avea urme de violență pe corp, moartea lui Dumitru...

O nouă categorie de bugetari, în România. Pe lângă pensii speciale, judecătorii vor avea și asistenți personali

O nouă categorie de bugetari, în România. Pe lângă pensii speciale, judecătorii vor avea și asistenți personali

Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se înființează o nouă categorie de personal în Justiția din România. Dintr-un complet de judecată vor face parte de acum înainte,...

Liberalul Alin Nica a fost revocat din Consiliul Național de Integritate. ANI a depus un denunț penal pentru infracțiuni grave

Liberalul Alin Nica a fost revocat din Consiliul Național de Integritate. ANI a depus un denunț penal pentru infracțiuni grave

În cursul zilei de marți, Comisia Juridică a Senatului României l-a eliberat din funcția de membru al Consiliului Național de Integritate pe liberalul Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș. Interesant...

A început lupta pentru combaterea Deep Fake. Senatorul PNL Vlad Pufu: „Dacă dorim salubrizarea rețelelor sociale trebuie făcută alocarea pe utilizator pe baza CNP”

A început lupta pentru combaterea Deep Fake. Senatorul PNL Vlad Pufu: „Dacă dorim salubrizarea rețelelor sociale trebuie făcută alocarea pe utilizator pe baza CNP”

Senatul României, ca prim for sesizat, a adoptat un proiect de lege care aduce reglermentări importante pentru combaterea informațiilor false ce se propagă în spațiul public. Actul normativ definește noțiunea...

PNL se opune măsurilor PSD. „Ne omoară lumea! Ne îngropăm până la alegeri și îi facem jocul lui Ciolacu”

PNL se opune măsurilor PSD. „Ne omoară lumea! Ne îngropăm până la alegeri și îi facem jocul lui Ciolacu”

După ce ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că restructurarea facilităţilor fiscale este obligatorie, liderii PNL s-au revoltat. Liberalii au transmis că nu vor să-i facă jocul premierului lui Marcel...

Categoria de persoane care poate cumula pensia cu salariul de la stat. Excepțiile propuse de PSD și PNL în proiectul de lege

Categoria de persoane care poate cumula pensia cu salariul de la stat. Excepțiile propuse de PSD și PNL în proiectul de lege

PSD și PNL au depus un proiect de lege în Parlament, care propune interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul bugetar. În proiect sunt şi câteva excepții pentru anumite categorii...