lege

Lege este stabilită de o autoritate legislativă, cum ar fi parlamentul, care este obligatorie și se aplică în general pentru a reglementa relațiile sociale, comportamentul și drepturile cetățenilor unui stat. Pentru a proteja ordinea, siguranța și echitatea, legea stabilește ce este permis, interzis sau obligatoriu pentru membrii unei organizații.

1. Caracter obligatoriu: Legea este obligatorie pentru toți cetățenii și instituțiile.
2. Generalitate: se aplică unei categorii largi de oameni, nu unui singur caz.
3. Publicitate: Toată lumea trebuie să poată vedea legea pentru ca oamenii să știe ce li se cere.
4. Stabilitate și claritate: Legea trebuie să fie clară și formulată în mod clar pentru a fi respectată și aplicată corect.

## Cum este adoptată o lege: Parlamentul este cel care elaborează și adoptă legea și poate fi promulgată de un șef de stat, cum ar fi președintele, înainte ca legea să intre în vigoare. Deși acest proces de adoptare diferă de la o țară la alta, de obicei include faze precum dezbaterea, votul și promulgarea.

În funcție de cerințele societății, legea poate fi modificată sau abrogată, iar nerespectarea ei poate duce la sancțiuni legale, cum ar fi amenzi, pedepse cu închisoarea sau alte măsuri corective.

PROIECT DE LEGE. Sancţiuni penale pentru cei care nu-şi respectă atribuţiile în situaţii de urgenţă

PROIECT DE LEGE. Sancţiuni penale pentru cei care nu-şi respectă atribuţiile în situaţii de urgenţă

Persoanele cu atribuţii de intervenţie în situaţii de urgenţă care nu iau măsurile necesare în cazuri de dezastre naturale, cutremure, dezastre de mediu, incendii ar putea suporta sancţiuni penale de...

PROIECT DE LEGE. Jignirile aduse naţiunii sau simbolurilor naţionale, pedepsite de lege cu amendă sau închisoare

PROIECT DE LEGE. Jignirile aduse naţiunii sau simbolurilor naţionale, pedepsite de lege cu amendă sau închisoare

Deputatul PSD Bogdan Diaconu a anunțat că va depune la Parlament un proiect legislativ care să combată faptele, declaraţiile şi acţiunile de leznaţiune, adică orice jignire sau ofensă adusă poporului...

Dispute pe Legea terenurilor agricole. Notarii vor cadastru odată cu anunțul de vânzare

Dispute pe Legea terenurilor agricole. Notarii vor cadastru odată cu anunțul de vânzare

Discuții la Ministerul Agriculturii. Un corp de tehnocrați format din notari și reprezentanți ai mai multor ministere au cerut, ieri, amânarea aplicării legii vânzării terenurilor agricole și modificarea actului normativ....

Judecătorii ÎCCJ au decis că Ecaterina Andronescu nu este incompatibilă. Ea ar putea candida la europarlamentare, dar mai are un dosar de conflict de interese. Dacă pierde procesul ar putea ajunge în situația lui Mircea Diaconu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, poate candida la alegerile pentru Parlamentul European.Procesul a fost pierdut de ANI pentru că,...

Parlamentul ne-a făcut din nou de râsul lumii. Ce nu vor politicienii să descopere DNA?

Parlamentul ne-a făcut din nou de râsul lumii. Ce nu vor politicienii să descopere DNA?

Legislativul ţării instalat în fotoliile confortabile din Palatul Parlamentului după alegerile din 2012 are toate şansele să devină cel mai cunoscut între Parlamentele statelor din lumea civilizată. Şi nu în...

Bănicioiu, ministrul interimar al Sănătații, a retras două legi propuse de fostul ministru

Bănicioiu, ministrul interimar al Sănătații, a retras două legi propuse de fostul ministru

Primele decizii luate de noul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicoiu, au vizat retragerea unotr legi importatele ale fostului ministru Eugen Nicolăescu. Decizia a strânit nemulțumirea lui Nicolăescu. „Am luat act...

CRIZA din Ucraina. Kremlinul critică decizia parlamentului ucrainean de a abroga legea privind limbile minorităților

CRIZA din Ucraina. Kremlinul critică decizia parlamentului ucrainean de a abroga legea privind limbile minorităților

Vladimir Lukin, consilierul Kremlinului pentru drepturile omului, a declarat că există semne de întrebare cu privire la dreptul parlamentului ucrainean de a abroga statutul de limbă regională al limbii ruse...

BRAMBUREALA CODULUI RUTIER. Senatorii aprobă modificări care există în legea Circulaţiei

BRAMBUREALA CODULUI RUTIER. Senatorii aprobă modificări care există în legea Circulaţiei

Numai puţin de 58 de schimbări au fost făcute în legislaţia rutieră. Unele existau deja. Printre noutăţi: creşterea vitezei pe drumurile expres. În timp ce senatorii se dau de ceasul...

Primarii, obligaţi să facă recensământul morţilor

Primarii, obligaţi să facă recensământul morţilor

Ordonanţa poate fi declarată neconstituţională în condiţiile în care modifică o lege electorală într-un an în care au loc alegeri. Cu trei luni de zile înainte de alegerile europarlamentare, guvernul...

Șoferii începători ar putea fi obligați să circule noaptea doar însoțiți de un adult cu permis auto

Șoferii începători ar putea fi obligați să circule noaptea doar însoțiți de un adult cu permis auto

Senatorii din comisiile juridică, pentru Apărare şi Administraţie publică au adoptat, astăzi, un amendament al senatorului Nicolae Moga la proiectul de modificare a Codului rutier propus de Guvern, potrivit mediafax.ro....

Mircovici: Proiectul privind STS, transmis Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor

Mircovici: Proiectul privind STS, transmis Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege privind reorganizarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care l-a transmis Comisiei de apărare ”A venit iniţiativa legislativă cu...

CÂND CLANURILE de RROMI FAC LEGEA: Unui tânăr BĂTUT cu SĂLBĂTICIE lângă sediul Poliţiei trebuie să i se RECONSTRUIASCĂ FAȚA

CÂND CLANURILE de RROMI FAC LEGEA: Unui tânăr BĂTUT cu SĂLBĂTICIE lângă sediul Poliţiei trebuie să i se RECONSTRUIASCĂ FAȚA

Patru membri ai clanului Petrovici au îngrozit o ţară întreagă după ce au călcat în picioare un tânăr la doar o sută de metri de sediul Poliţiei Buziaş. Autorităţile din...

Remus Cernea, propunere legislativă: DELFINII să fie recunoscuţi drept persoane NON-UMANE

Remus Cernea, propunere legislativă: DELFINII să fie recunoscuţi drept persoane NON-UMANE

Deputatul Remus Cernea anunţă că a depus un proiect de lege prin care delfinii să fie recunoscuţi în România drept persoane non-umane. „Un astfel de statut a mai fost recunoscut,...

Eşti soţie sau soţ al unei Persoane Fizice Autorizate? Află cât trebuie să plăteşti la contribuţiile sociale

Eşti soţie sau soţ al unei Persoane Fizice Autorizate? Află cât trebuie să plăteşti la contribuţiile sociale

Poptrivit unui act normativ piblicat în Monistorul Oficial, soţul sau soţia titularului unei întreprinderi individuale sau PFA trebuie să plătească contribuţii sociale în cazul în care participă la desfăşurarea activităţii....

PSD "dezbate public" amnistia şi graţierea în interiorul USL

PSD "dezbate public" amnistia şi graţierea în interiorul USL

În loc să organizeze o discuţie publică în legătură cu Legea amnistiei şi graţierii, deputaţii aşteaptă cu sufl etul la gură luarea unei decizii politice în USL. Băgată în sertar...

PROGRAM DE GUVERNARE. Curtea Constitu?ional? - lezat? printr-un singur cuvânt

PROGRAM DE GUVERNARE. Curtea Constitu?ional? - lezat? printr-un singur cuvânt

Observa?i diferen?a foarte important? "de nuan??": institu?ia Avocatului Poporului trebuie înt?rit?, în timp ce Curtea Constitu?ional? trebuie depolitizat?. Guvernul USL-ist are prioritate clarificarea statutului procurorului. Sursele EVZ spun c? se...

Băsescu a trimis spre reexaminare legea privind degrevarea instanțelor judecătorești

Băsescu a trimis spre reexaminare legea privind degrevarea instanțelor judecătorești

Pre?edintele Traian B?sescu solicit? Parlamentului reexaminarea legii privind unele m?suri pentru degrevarea instan?elor judec?tore?ti pe motiv c? nu a fost respectat principiului bicameralismului ?i dispozi?iile constitu?ionale referitoare la competen?ele stabilite...

MOARTEA femeii c?reia i s-a refuzat AVORTUL. MII de persoane cer SCHIMBAREA legisla?iei

MOARTEA femeii c?reia i s-a refuzat AVORTUL. MII de persoane cer SCHIMBAREA legisla?iei

O femeie din Irlanda a murit din cauza unei septicemii dup? ce medicii au refuzat s?-i fac? un avort medical, de?i gravida i-a rugat de mai multe ori s? pun?...

Guvernul se joac? cu Legea audiovizualului

Guvernul se joac? cu Legea audiovizualului

Proiectul con?ine prevederi ce lezeaz? publicul. Pierderea în cinci zile a avizului de cablu afecteaz? abona?ii De?i n-a v?zut înc? lumina tiparului, Proiectul de ordonan?? de urgen?? pentru modificarea ?i...

Ziarul ”Adev?rul”: Guvernul vrea modificarea Legii Audiovizualului pentru Dan Voiculescu

Ziarul ”Adev?rul”: Guvernul vrea modificarea Legii Audiovizualului pentru Dan Voiculescu

Executivul preg?te?te o ordonan?? de urgen?? prin care vrea s? modifice Legea Audiovizualului, principalele modific?ri urmând a avantaja tocmai trustul Intact, de?inut patronat de liderul PC, Dan Voiculescu, potrivit unui...