Iohannis: Solicităm convocarea Parlamentului pentru legea amnistiei şi cererile de încuviinţare din partea justiţiei
- Mircea Marian
- 13 noiembrie 2014, 12:05
Alianţa Creştin-Liberală (ACL) solicită convocarea Parlamentului vineri pentru respingerea legii amnistiei şi graţierii şi pentru discutarea tuturor cererilor de încuviinţare a urmăririi penale şi arestării preventive în cazul mai multor parlamentari, a precizat joi candidatul ACL la prezidenţiale Klaus Iohannis, scrie Agerpres.
„Le solicit preşedinţilor celor două camere, dl preşedinte Zgonea, dl preşedinte Tăriceanu şi şefului lor, dl Ponta, să fie de acord să se întrunească birourile, să convoace de urgenţă Parlamentul pentru mâine, să se dezbată legea amnistiei şi graţierii şi să fie picată în Parlament. De asemenea, mâine să fie luate în discuţie toate cererile de încuviinţare, atât pentru urmărire penală, cât şi pentru arestare preventivă, să fie încuviinţate toate acestea, indiferent de culoarea politică a celor vizaţi. Trebuie să lăsăm justiţia să-şi facă treaba, trebuie să dăm un semnal românilor că ambii candidaţi vor stat de drept. Este ultimul moment în care, dl Ponta, puteţi să demonstraţi că ceea ce reclamaţi, că vreţi stat de drept, şi credeţi... haideţi să facem tot ce trebuie pentru a convoca Parlamentul şi pentru a pune în practică aceste lucruri”, a spus Iohannis într-o conferinţă de presă.
Cu privire la şansa ca parlamentarii să se mobilizeze în aceste zile, liderul PNL a răspuns: „Este singura şansă pentru dl Ponta să demonstreze că el crede în statul de drept, este singura şansă. Dacă nu se convoacă Parlamentul pentru această lege pentru mâine (n.r. - vineri), ce să mai credem? Vorbe, vorbe, vorbe...”.
El a arătat că a mai făcut aceste solicitări şi că „acum este chiar ceasul al 12-lea”.
Iohannis a precizat că parlamentarii ACL vor solicita joi în Biroul permanent al Camerei convocarea pentru vineri a plenului pentru legea amnistiei şi pentru cererile de încuviinţare a arestării prevenitive din partea justiţiei.
„În Senat încă nu este convocată o întrunire, dar după acest apel poate dl Ponta îl roagă pe subalternul domniei sale, pe dl Tăriceanu, să facă un pas în acest sens”, a adăugat el.
În plus, candidatul ACL a anunţat că a avut o discuţie telefonică cu deputatul liberal Mircea Roşca: „L-am sfătuit să se aştepte la o solicitare din partea mea să încuviinţeze imediat orice solicitare din partea justiţiei şi a înţeles”.
Întrebat dacă l-a sfătuit pe Roşca să demisioneze, el a spus că că va avea o discuţie joi cu acesta.
„Procedura legală o sprijin, mâine dacă se întruneşte Camera poate să dea vot pentru încuviinţare. Nu este niciun fel de reţinere pentru această procedură din partea mea şi nici din partea dl Roşca. A înţeles foarte bine despre ce este vorba”, a spus Iohannis.