Parlamentarii PNL intră în grevă japoneză
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, la Realitatea Tv, că deputaţiii şi senatorii partidului pe care-l conduce vor intra de luni în grevă japoneză. "Am luat azi o măsură extremă....
Greva este o încetare voluntară și colectivă a activității de către angajați, organizată pentru a obține satisfacerea unor revendicări economice, sociale sau politice. Este un instrument folosit pentru a exercita presiune asupra angajatorilor și este, în general, organizată de sindicate, suspendând pe perioada desfășurării contractul individual sau colectiv de muncă.
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, la Realitatea Tv, că deputaţiii şi senatorii partidului pe care-l conduce vor intra de luni în grevă japoneză. "Am luat azi o măsură extremă....
Anchetatorii aveau în plan ca, în cursul zilei de ieri, să o ducă la București pe Ana Zaharia, profesoara din orașul Roman, acuzată că și-a tranșat soțul. Femeia trebuia supusă...
Cea mai mare grevă din ultimii ani a feroviarilor este și un semnal de alarmă asupra faptului că ministerul și managmentul privat din subordinea sa n-au nicio soluție pentru aceste...
Sindicaliştii din domeniul feroviar vor declanşa pe 1 octombrie procedurile conflictului de muncă, iar după 15 octombrie CFR-iştii vor intra în greva generală, dacă negocierile cu Ministerul Transporturilor eşuează. "În...
Sindicaliştii de la CFR sunt nemulţumiţi că nu au obţinut decât promisiuni în urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Transporturilor. Sindicaliştii de la CFR sunt nemulţumiţi că nu au obţinut decât...
Angajaţii CFR au intrat astăzi în grevă japoneză din cauza neînțelegerilor cu patronatul privind contractual colectiv de muncă. Aceștia poartă în prezent pe braţe banderole albe, nemulţumiţi că nu le-au...
Instrumentiștii Operei Naționale București vor purta o banderolă albă, astăzi și duminică, în timpul desfășurării spectacolelor cu opera „Oedipe”, de George Enescu Oamenii din orchestră sunt nemulțumiți de felul cum...
Federaţiile Sindicale din Transporturile Feroviare vor declanşa grevă generală pe 1 octombrie a.c., dacă Contractul Colectiv de Muncă (CCM) nu va fi semnat până cel târziu pe 30 septembrie 2015,...
Zeci de mii de oameni au manifestat timp de șapte zile în Piaţa Marii Adunări Naţionale împotriva oligarhilor de la Guvernare . Oamenii încă protestează la Chişinău, după ce guvernanţii...
Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, va anula miercuri aproximativ 1.000 de zboruri. Vor fi anulate inclusiv 52 de zboruri pe distanţe lungi, după ce sindicatul german al piloţilor,...
O primă mişcare de grevă a fost anunţată deja pentru marţi. Greva va afecta zboruri scurte şi medii spre Germania. Sindicatul german a piloţilor Cockpit, în conflict deschis cu direcţia...
Premierul Victor Ponta a salutat, într-un mesaj pe contul său de Facebook, anularea grevei anunțate de angajații ROMATSA și l-a felicitat pe ministrul Transporturilor, Iulian Matache, pentru rezolvarea primei crize...
Demisia directorului de la Băița SA vine după ce în cursul zilei de astăzi ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, şi un secretar de stat din Ministerul Economiei, la...
Aproape 100 de oameni de la mina Băiţa, judeţul Bihor, au anunţat că intră astazi în greva foamei. Potestele de la mina Băiţa iau amploare. Aproximativ 100 de oameni susţin...
Ameninţat cu greva generală şi supus unor presiuni din partea sindicaliştilor, Ion Aurel Stanciu , directorul general al ROMATSA, a demisionat. Ca urmare a acestei decizii, ministrul Transporturilor, Iulian Matache,...
Tribunalul Bucureşti va judeca, astăzi, cererea formulată de Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA de constatare a nelegalităţii grevei angajaţilor. Decizia ar fi fost luată...
Se încing spiritele la ROMATSA. Aurel Stanciu a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporurilor, dar sindicaliștii nu renunță la luptă și amenință cu greva După ce au anunţat...
Sindicaliștii din cadrul companiei ROMATSA acuză, în continuare, conducereai companiei, care a anunțat, marți, că va ataca în instanță greva generală care va avea loc la 1 septembrie. Sindicaliștii au...
Aurel Stanciu, directorul ROMATSA, a cerut în instanță declararea grevei sindicaliștilor ca ilegală, întrucât 12 din cele 14 revendicări au fost rezolvate, a declarat acesta. „În cazul în care intră...
România fierbe la foc mic. Sunt șanse mari ca, în curând, să dea în clocot. La 1 septembrie, angajații ROMATSA vor intra în grevă generală. Deși nu au avansat o...