elena udrea

Elena Udrea este o personalitate politică română, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului și deputat în Parlamentul României, cunoscută pentru influența sa în viața politică din perioada 2005–2015 și pentru implicarea sa în mai multe dosare de corupție.

S-a născut la 26 decembrie 1973, în Buzău. A absolvit Facultatea de Drept a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București și a fost avocat înainte de a intra în politică.

Cariera sa politică a început în Partidul Național Liberal (PNL), dar a devenit una dintre figurile apropiate ale președintelui Traian Băsescu, ocupând funcții importante în Partidul Democrat-Liberal (PDL). A fost:

Consilier prezidențial pentru relația cu Parlamentul (2005);

Ministru al Turismului (2008–2009);

Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (2009–2012);

Deputat în Parlament (2008–2016).

A candidat la Președinția României în 2014, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP), fără succes.

Ulterior, a fost condamnată definitiv la închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru fapte de luare de mită și abuz în serviciu, fiind încarcerată în 2022 după extrădarea sa din Bulgaria.

Prin urmare, Elena Udrea este definită ca o fostă politiciană de rang înalt, simbol al puterii politice din epoca Băsescu, dar și o figură controversată a tranziției românești, implicată în scandaluri care au marcat lupta anticorupție din România.

Udrea, despre averile șefilor de la Servicii: „Când mă întâlneam cu Coldea, era îmbrăcat...”

Udrea, despre averile șefilor de la Servicii: „Când mă întâlneam cu Coldea, era îmbrăcat...”

Elena Udrea a comentat, marți seara, la B1Tv, afirmațiile fostului șef al SPP, Dumitru Iliescu, care declara că alegerile din 2009 au fost fraudate, acest proces fiind coordonat de Florian...

Elena Udrea: În dosarul "Campania 2009" sunt aceiaşi Procurori, acelaşi Gheorghe Anastasia din dosarul "Gala Bute". Totul este cusut cu aţă albă"

Elena Udrea: În dosarul "Campania 2009" sunt aceiaşi Procurori, acelaşi Gheorghe Anastasia din dosarul "Gala Bute". Totul este cusut cu aţă albă"

În acestă seară, fostul ministru Elena Udrea a avut o intervenţie telefonică în emisiunea lui Victor Ciutacu unde a făcut câteva lămuriri despre ceea ce s-a întâmplat astăzi la Parchetul...

Elena Udrea audiată la Parchetul General unde a depus o înregistrare din interiorul DNA

Elena Udrea audiată la Parchetul General unde a depus o înregistrare din interiorul DNA

Potrivit informațiilor noastre, scriu cei de la stiripesurse, Elena Udrea a fost audiată peste jumătate de oră și a predat unui tehnician criminalist în prezența procurorului de caz telefonul care...

Cum ar putea fi "IERTATĂ" Elena Udrea de către Laura Codruţa Kovesi? Iată soluţia găsită

Cum ar putea fi "IERTATĂ" Elena Udrea de către Laura Codruţa Kovesi? Iată soluţia găsită

În intervenţia telefonică a fostului preşedinte Traian Băsescu, la emisiunea "România 9", TVR1, printre altele a avut un comentariu în legătură cu procesele Elenei Udrea. Fostul preşedinte  nu a ratat...

Elena Udrea: " Nu are sens să mă mai apăr în dosarul alegerilor din 2009"

Elena Udrea: " Nu are sens să mă mai apăr în dosarul alegerilor din 2009"

Fostul ministru al MDRT, Elena Udrea a fost invitată în acestă seară la TVR1, în emisiunea "România 9" alături de jurnalistul Ion Cristoiu şi moderatorul Ionuţ Cristache unde a făcut...

Idei de la stână

Idei de la stână

Ultima ispravă care vine din zona guvernamentală este propunerea unui nou simbol pentru brandul de țară. Oaia este în viziunea specialiștilor din Ministerul Turismului o soluție pentru a reconstrui imaginea...

Ministrul Turismului este satisfăcut de Mioriţa. Petre Daea este de acord

Ministrul Turismului este satisfăcut de Mioriţa. Petre Daea este de acord

Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, i-a anunțat pe oamenii de afaceri că dorește să schimbe brandul turistic cu o oaie. Reacţiile politicenilor sunt halucinante Mioriţa, Lupul Dacic, Dracula şi Acvila au...

Cât a cheltuit Elena Udrea cu „frunza” sa! „Blonda de la Cotroceni” a stârnit controverse

Cât a cheltuit Elena Udrea cu „frunza” sa! „Blonda de la Cotroceni” a stârnit controverse

Fostul ministrul Turismului, Elena Udrea, a cheltuit o mică avere pe „frunza” care a întruchipat brandul de țară și pe care actualul ministru, Mircea Titus Dobre, vrea s-o schimbe...cu o...

Udrea, după ideea ministrului Turismului de a schimba brandul turistic: „Cineva vrea o oaie, altul vrea un berbec”

Udrea, după ideea ministrului Turismului de a schimba brandul turistic: „Cineva vrea o oaie, altul vrea un berbec”

Fostul ministru al Turismului în perioada în care a fost lansat actualul brand turistic al României, Elena Udrea, a criticat ideea actualului ministru, Mircea-Titus Dobre, care vrea să înlocuiască celebra...

Băsescu: „Dacă în loc de oaie s-ar pune un bou, cu siguranţă, ministrul ar fi foarte bine reprezentat”

Băsescu: „Dacă în loc de oaie s-ar pune un bou, cu siguranţă, ministrul ar fi foarte bine reprezentat”

După ce ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, i-a anunțat, săptămâna trecută, pe oamenii de afaceri din domeniu că dorește să schimbe brandul turistic al României, celebra frunză a Elenei Udrea, cu...

Mitică Dragomir: “Banii s-au dus în conturile OFFSHORE ale lui OLĂROIU”

Mitică Dragomir: “Banii s-au dus în conturile OFFSHORE ale lui OLĂROIU”

Mitică Dragomir vorbeşte despre banii care s-au făcut din vânzarea mai multor jucatori de fotbal. “Toţi banii s-au dus în conturi offshore” Întrebat care era relaţia dintre grupul Ponta -...

Ce spune Băsescu despre trimiterea în judecată a Elenei Udrea

Ce spune Băsescu despre trimiterea în judecată a Elenei Udrea

Traian Băsescu a precizat, după ce Elena Udrea și fiica sa au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009,...

REACȚIA VIRULENTĂ a Elenei Udrea după trimiterea în judecată

REACȚIA VIRULENTĂ a Elenei Udrea după trimiterea în judecată

Elena Udrea a reacționat vehement față de noile acuzațiile pentru care DNA a decis s-o trimită ăn judecată. Ea a spus că afirmând că nu înțelege cum ajunge doar ea...

Bomba despre DNA pe care Elena UDREA a depus-o la PARCHETUL GENERAL

Bomba despre DNA pe care Elena UDREA a depus-o la PARCHETUL GENERAL

Elena Udrea a depus la Parchetul General o plângere penală privind posibile fapte de influențarea declarațiilor, cercetare abuzivă si represiune nedreaptă care ar fi fost comise de șeful Secției I...

Elena Udrea, dezvăluiri despre înregistrările bombă din DNA

Elena Udrea, dezvăluiri despre înregistrările bombă din DNA

Elena Udrea a intervenit telefonic la B1TV, în emisiunea lui Silviu Mânăstire, unde a răspuns întrebilor jurnalistului Mirel curea despre înregistrările din interiorul DNA, dar și despre plângerea făcută de...

"Probabil am luat-o puţin pe arătură" Reacţie  inedită a Elenei Udrea

"Probabil am luat-o puţin pe arătură" Reacţie inedită a Elenei Udrea

Elena Udrea a dezvăluit, în direct, la România TV, lucruri mai puțin știute despre persoana sa. Fostul ministru a povestit despre cine iubește, de cine îi este teamă, dar și...

Elena Udrea, la România TV: ” Kovesi era prezentă la petrecerile în care luau parte acești oameni puternici ai statului”

Elena Udrea, la România TV: ” Kovesi era prezentă la petrecerile în care luau parte acești oameni puternici ai statului”

Elena Udrea a făcut declarații pe marginea dezvăluirilor făcute de către Dan Andronic în emisoadele ”Noi Suntem Statul”, în Evenimentul zilei. ” Cred ca sunt doua tipuri de asteptari, unii...

Dosarul alegerilor din 2009. Dan Andronic, maraton între Parchete

Dosarul alegerilor din 2009. Dan Andronic, maraton între Parchete

Jurnalistul Dan Andronic a făcut, ieri, un tur de forță între DNA și Parchetul General, pentru a da explicații în dosarul deschis în urma dezvăluirilor sale din serialul publicat în...

Elena Udrea, SURPRINSĂ la braţul iubitului în Loft. GALERIE FOTO

Elena Udrea, SURPRINSĂ la braţul iubitului în Loft. GALERIE FOTO

Elena Udrea a ales să petreacă minivacanţa de 1 mai în cel mai luxos loc din staţiunea Mamaia, clubul Loft, însoțită de mai tânărul ei iubit, Adrian Alexandrov. Elena Udrea...

Rareș Bogdan, replică DURĂ la adresa lui Ponta: „Lua bani din poșeta Elenei Udrea”

Rareș Bogdan, replică DURĂ la adresa lui Ponta: „Lua bani din poșeta Elenei Udrea”

Rareș Bogdan neagă afirmațiile făcute de Victor Ponta, potrivit cărora jurnalistul lua șpagă de la Marian Vanghelie pentru a-l primi în emisiuni, adăugând că Ponta este „frustrat” și „speriat” din...