dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Ponta: Băsescu şi Udrea au fost vârfurile unor ilegalităţi, precum Nicolae şi Elena Ceauşescu

Ponta: Băsescu şi Udrea au fost vârfurile unor ilegalităţi, precum Nicolae şi Elena Ceauşescu

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, după ce Comisia Juridică a avizat favorabil cererile DNA de urmărire penală şi arestare a Elenei Udrea, că cei vinovaţi trebuie...

Traian Băsescu și a apărat  cei zece ani de Președinție, puși la îndoială de Spovedaniile Elenei Udrea

Traian Băsescu și a apărat cei zece ani de Președinție, puși la îndoială de Spovedaniile Elenei Udrea

Plicticoşenia politică a zilei de duminică a fost spartă spectaculos de venirea lui Traian Băsescu la Congresul PMP. Nu putem înțelege semnificația momentului de duminică fără a dezvălui că Spovedaniile...

CAZUL UDREA. Ce s-a întâmplat la Paris, n-ar trebui să rămână la Paris

CAZUL UDREA. Ce s-a întâmplat la Paris, n-ar trebui să rămână la Paris

Precizez de la bun început că problemele cu Justiția pe care le are Elena Udrea, care, sunt convins, se vor lămuri cu un verdict de vinovăție sau nevinovăție, n-ar trebui...

GÂNDUL LUI CRISTOIU. În Războiul declanșat de Elena Udrea, Traian Băsescu ia apărarea binomului SRI- DNA!

GÂNDUL LUI CRISTOIU. În Războiul declanșat de Elena Udrea, Traian Băsescu ia apărarea binomului SRI- DNA!

Traian Băsescu a creat un eveniment mediatic de proporții apărînd pe neașteptate la Congresul Partidului Mișcarea Populară. Am urmărit întreg evenimentul, inclusiv conferința de presă improvizată de pe hol. Pînă...

LIVE TEXT. Elena Udrea: Ar trebui să împart subiectul dezbaterilor din ultimele zile cu generalul Coldea

LIVE TEXT. Elena Udrea: Ar trebui să împart subiectul dezbaterilor din ultimele zile cu generalul Coldea

Elena Udrea a declarat, sâmbătă, în cadrul emisiunii ”X Press”, că ar trebui să împartă subiectul dezbaterilor din ultimele zile cu generalul Florian Coldea. Iată cele mai importante declarații ale...

Tudor Breazu, apropiat al Elenei Udrea, reținut pentru 24 ore în dosarul ”Gala Bute”

Tudor Breazu, apropiat al Elenei Udrea, reținut pentru 24 ore în dosarul ”Gala Bute”

Tudor Breazu, un apropiat al Elenei Udrea, a fost reținut, sâmbătă seară, pentru 24 ore de procurorii DNA, în dosarul ”Gala Bute”. Breazu este acuzat de complicitate la luare de...

PERSONAJUL SĂPTĂMÂNII. Toni Greblă, judecătorul care a încălcat embargoul impus de Rusia

PERSONAJUL SĂPTĂMÂNII. Toni Greblă, judecătorul care a încălcat embargoul impus de Rusia

Un obscur avocat de provincie face istorie în aceste zile, fiind singurul judecător de la Curtea Constituțională pentru care DNA a cerut arestarea. Printre acuzații: exporturi ilegale în Rusia. Povestea...

DNA, pe urmele demisionarului incompatibil Vasile Astărăstoae

DNA, pe urmele demisionarului incompatibil Vasile Astărăstoae

Rectorul UMF Iași, Vasile Astărăstoae, a renunțat ieri la această funcție. Procurorii DNA Iași au început urmărirea penală „in rem” Prof. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie...

Oprișan a scăpat de „Căprioara”. Deocamdată

Oprișan a scăpat de „Căprioara”. Deocamdată

Baronul PSD de Vrancea, Marian Oprişan, a fost achitat, ieri, în dosarul „Căprioara”, după nouă ani de proces, decizia magistraților de la Judecătoria Cluj Napoca nefiind definitivă.  După aflarea sentinței,...

EDITORIAL EVZ. Ultima prostie a trupei lui Gâdea: Traian Băsescu nu-i cu NATO, e filorus!

EDITORIAL EVZ. Ultima prostie a trupei lui Gâdea: Traian Băsescu nu-i cu NATO, e filorus!

Dacă lipsea ceva din peisajul marelui scandal derulat în ultima săptămână, aceasta era o lovitură puternică dată fostului președinte Traian Băsescu. Nu contau mijloacele, nu mai conta manipularea maselor, mesajul...

Radu Mazăre, la DNA

Radu Mazăre, la DNA

Primarul Radu Mazăre a ajuns vineri la sediul DNA Constanța, unde urmează să fie audiat. Vom reveni cu amănunte

Constantin Nicolescu, ex-baronul de Argeș, șapte ani de pușcărie

Constantin Nicolescu, ex-baronul de Argeș, șapte ani de pușcărie

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu , a fost condamnat, ieri, la șapte ani și opt luni de închisoare, cu executare, în dosarul privind fraude cu fonduri europene,...

După ce a dat 25 de milioane de lei firmei prietenului, Mazăre a plecat cu caiacul

După ce a dat 25 de milioane de lei firmei prietenului, Mazăre a plecat cu caiacul

Procurorii verifi că șase contracte ale Primăriei Constanța care au ajuns pe mâna lui Sorin Strutinsky, arestat în alt caz. Declarațiile unui martor cu identitate protejată, actele Fiscului și contractele...

Parlamentul lucrează și duminică pe „dosarul Elena Udrea”

Parlamentul lucrează și duminică pe „dosarul Elena Udrea”

Camera Deputaților se grăbește să ia o decizie în privința ridicării imunității deputatului Elena Udrea. Plenul se reunește luni, pentru votul final. Fostul șef al PMP, Elena Udrea, află luni...

Oprișan află azi dacă va merge la închisoare

Oprișan află azi dacă va merge la închisoare

Judecătoria Cluj-Napoca va pronunța azi sentința în dosarul „Căprioara”, deși trebuia să dea o decizie încă de ieri.  În 2006, Marian Oprișan, președintele CJ Vrancea, a fost trimis în judecată...

Ultrașii de la Peluza Sud cer ajutorul DNA

Ultrașii de la Peluza Sud cer ajutorul DNA

Membrii Peluzei Sud au solicitat Direciei Naionale Anticorupie (DNA) sa deschida o ancheta prin care sa lamureasca modul în Gigi Becali a preluat secia de fotbal a clubului din Ghencea...

Omul de afaceri, Sorin Strutinsky, arestat preventiv

Omul de afaceri, Sorin Strutinsky, arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile, la solicitarea DNA, a omului de afaceri Sorin Strutinsky. Sorin Strutinsky, mâna dreaptă a lui Radu Mazăre, a fost...

STENOGRAME Cazul Borbely: „Ghițucă, ce faci? Tu plătești totul. Da?”. Ministrul era „jupânul mare”

STENOGRAME Cazul Borbely: „Ghițucă, ce faci? Tu plătești totul. Da?”. Ministrul era „jupânul mare”

Din intercepările procurorilor rezultă că materialele necesare renovării imobilelor fostului ministru al Mediului au fost achitate de oamenii de afaceri inetresați în obținerea de contracte publice cu Apele Române. După...

HAOS. Fanii Stelei solicită intervenția procurorilor DNA

HAOS. Fanii Stelei solicită intervenția procurorilor DNA

Fanii Stelei de la Peluza Sud au înaintat un comunicat în care-și prezintă dezaprobarea față de ultimele evenimente petrecute în Ghencea și cer DNA să ancheteze modul în care Gigi...

A doua cerere de arestare pentru Elena Udrea a ajuns la Camera Deputaţilor. Biroul Permanent, convocat vineri

A doua cerere de arestare pentru Elena Udrea a ajuns la Camera Deputaţilor. Biroul Permanent, convocat vineri

A doua cerere de arestare preventivă emisă de DNA pe numele Elenei Udrea a ajuns, joi, la Camera Deputaţilor, urmând ca Biroul Permanent să se reunească vineri la 12.00. Conducerea...