dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Klaus Iohannis și argumentul funiei din casa spânzuratului | ANTI-OPINIE

Klaus Iohannis și argumentul funiei din casa spânzuratului | ANTI-OPINIE

Eclipsată de zgomotul mediatic provocat de acțiunea DNA împotriva vice-guvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, ultima poziție publică a președintelui Klaus Iohannis a trecut neobservată. Nu, nu vă bucurați în zadar, nu...

Uimitoarea rută a milionului de euro care ar fi ajuns la Bogdan Olteanu

Uimitoarea rută a milionului de euro care ar fi ajuns la Bogdan Olteanu

Denunțătorul lui Bogdan Olteanu a fost una din uneltele lui Vîntu. Ionuț Adrian Eftime a fost condamnat la șase ani și patru luni închisoare pentru spălare de bani și delapidare....

Dosarul lui Bogdan Olteanu a fost întocmit încă de pe vremea lui Traian Băsescu. Acum i s-a pus, drept capac, binecunoscutul denunț al celui șantajat de procurori să denunțe pe cine trebuie

Dosarul lui Bogdan Olteanu a fost întocmit încă de pe vremea lui Traian Băsescu. Acum i s-a pus, drept capac, binecunoscutul denunț al celui șantajat de procurori să denunțe pe cine trebuie

Ştire dată de toată presa după tradiţionala metodă copy-paste: „Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu a fost reţinut joi, 28 iulie 2016, noaptea, sub acuzaţia că, în perioada iulie-noiembrie 2008, în calitate...

SOV ANUNȚĂ CĂ ARUNCĂ ROMÂNIA ÎN AER! VÎNTU a filmat toate întâlnirile cu oameni politici și jurnaliști și a scos imaginile din țară! Le va da procurorirlor DNA.

SOV ANUNȚĂ CĂ ARUNCĂ ROMÂNIA ÎN AER! VÎNTU a filmat toate întâlnirile cu oameni politici și jurnaliști și a scos imaginile din țară! Le va da procurorirlor DNA.

Rareș Bogdan a anunțat la Realitatea TV că SOV a filmat toate întâlnirile pe care le-a avut cu oameni politici și jurnaliști la reședințele sale din Otopeni și București. O...

Primele declarații ale lui Bogdan OLTEANU, după ieșirea din arest: Vreau să încep o viață normală

Primele declarații ale lui Bogdan OLTEANU, după ieșirea din arest: Vreau să încep o viață normală

Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR a fost reținut de procurorii DNA sub acuzația de trafic de influență și plasat în arest timp de 24 de ore. Acesta a dat primele declarații...

Ce s-a ales de IMPERIUL lui SOV din Deltă. Începutul DECLINULUI

Ce s-a ales de IMPERIUL lui SOV din Deltă. Începutul DECLINULUI

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este cunoscut pentru călătoriile sale dese în Delta Dunării, unde mergea să se relaxeze, dar şi pentru întâlniri de taină cu cei apropiaţi. Acolo...

De ce este ANAF e o instituţie putred de coruptă care protejează toţi mafioţii, evazioniştii şi milionarii analfabeţi

De ce este ANAF e o instituţie putred de coruptă care protejează toţi mafioţii, evazioniştii şi milionarii analfabeţi

Povestea cu cumparaturile de pe card pe care ANAF vrea sa le monitorizeze la sânge este doar un alt exemplu care trădează atitudinea pur şi simplu imbecilă a acestei instituţii...

Traian Băsescu îi pune cruce lui Bogdan Olteanu

Traian Băsescu îi pune cruce lui Bogdan Olteanu

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că acţiunea DNA în cazul viceguvernatorului Bogdan Olteanu este credibilă. ''Bogdan Olteanu, un "trofeu major" reţinut de DNA. Fără documente din dosar date presei; fără...

Tăriceanu, apel exploziv către Klaus Iohannis despre SRI şi DNA

Tăriceanu, apel exploziv către Klaus Iohannis despre SRI şi DNA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să verifice dacă DNA şi SRI sunt scăpate de orice control aşa cum a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu. Cu...

Victor Ponta, despre Bogdan Olteanu: S-a vorbit că e propunerea PNL pentru Premier

Victor Ponta, despre Bogdan Olteanu: S-a vorbit că e propunerea PNL pentru Premier

Fostul premier Victor Ponta spune că viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, ar fi fost propunerea PNL de premier. "Anul trecut în noiembrie, după...

Cum arată declarația de avere a bancherului Bogdan Olteanu. Și-a ridicat o vilă imensă la Snagov, fără a avea niciun metru pătrat de pământ. Unde mai are o casă de relaxare!

Cum arată declarația de avere a bancherului Bogdan Olteanu. Și-a ridicat o vilă imensă la Snagov, fără a avea niciun metru pătrat de pământ. Unde mai are o casă de relaxare!

Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, este acum în arest și așteaptă să fie dus în fața instanței care va hotărî dacă doarme în această noapte acasă sau în celulă. Conducerea...

BNR se descurcă şi fără Bogdan Olteanu

BNR se descurcă şi fără Bogdan Olteanu

Atribuțiile viceguvernatorului Bogdan Olteanu vor fi preluate de ceilalți membri ai conducerii executive, a anunțat, astăzi, într-un comunicat de presă, Banca Națională a României (BNR). “În legătură cu reținerea domnului...

PNL despre REŢINEREA lui Bogdan Olteanu: „Justiţia să-şi facă datoria. Cine a greşit trebuie să PLĂTEASCĂ”

PNL despre REŢINEREA lui Bogdan Olteanu: „Justiţia să-şi facă datoria. Cine a greşit trebuie să PLĂTEASCĂ”

Liberalii precizează, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public în legătură cu presupuse fapte de corupţie ale fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, că sprijină instituţiile statului în lupta...

Vîntu le vinde iar gogoși procurorilor? Cinci luni de „domnie” a cațavencului Liviu Mihaiu în Deltă ar fifi justififi cat o șpagă imensă pentru Tăriceanu

Vîntu le vinde iar gogoși procurorilor? Cinci luni de „domnie” a cațavencului Liviu Mihaiu în Deltă ar fifi justififi cat o șpagă imensă pentru Tăriceanu

Sorin Ovidiu Vîntu a fost scos, ieri, din puşcărie şi adus la DNA pentru a i se comunica faptul că are calitatea de suspect într-un nou dosar penal, al cincilea,...

Primarii se bat să câştige lupta împotriva ANI

Primarii se bat să câştige lupta împotriva ANI

Speriaţi că o parte din colegii lor au fost declaraţi incompatibili pentru prezenţa în conducerile şcolilor, primarii negociază cu Guvernul eliminarea interdicţiei. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, de...

Liviu Mihaiu: "Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaţilor la mână. Justiţia să-și facă (toată) datoria"

Liviu Mihaiu: "Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaţilor la mână. Justiţia să-și facă (toată) datoria"

Jurnalistul Liviu Mihaiu a dezminţit pe contul său de Facebook, faptul că Sorin Ovidiu Vîntu l-ar fi plătit pe Călin Popescu Tăriceanu pentru a-l numi pe jurnalist în funcţia de...

7.000 de euro șpagă la șeful fiscului pentru ”rezolvarea” unei evaziuni de 1 milion

7.000 de euro șpagă la șeful fiscului pentru ”rezolvarea” unei evaziuni de 1 milion

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara l-au reținut, miercuri noaptea, pentru 24 de ore pe șeful Serviciului Fiscal Orășenesc Oravița, și urmează să îl prezinte azi...

Traian Băsescu, singurul Martor din ultimii zece ani, care poate striga: Împăratul este gol! | ANTI-OPINIE

Traian Băsescu, singurul Martor din ultimii zece ani, care poate striga: Împăratul este gol! | ANTI-OPINIE

Putem afirma, metaforic vorbind, că puterea acumulată de Cuplul Coldea-Kovesi, așa cum este acum dezvăluită de cel care-i cunoaște cel mai bine, este comparabilă cu cea a unui împărat?  Dacă...

Maria Grapini, europarlamentar: „Dacian Cioloș m-a dezamăgit și m-a revoltat”

Maria Grapini, europarlamentar: „Dacian Cioloș m-a dezamăgit și m-a revoltat”

Europarlamentarul Maria Grapini povestește într-un interviu acordat „Evenimentului zilei” de ce s-a certat cu premierul Dacian Cioloș la ultima întâlnire de la Palatul Victoria. Totodată, europarlamentarul spune că nu s-a...

Adevăratul Dumitru Iliescu este urmărit penal, nu decorat ca revoluţionar

Adevăratul Dumitru Iliescu este urmărit penal, nu decorat ca revoluţionar

Presa a sărit ca arsă ieri dimineaţă când s-a aflat că generalul Dumitru Iliescu, primul şef al SPP, a fost decorat de preşedinte. El a anunţat că nici măcar nu...