cfr cluj

Fotbal Club CFR 1907 Cluj, cunoscut sub numele de CFR Cluj, sau pe scurt CFR, este un club de fotbal profesionist din Cluj, care evoluează în prezent în SuperLiga României.

A fost fondat la data de 10 noiembrie 1907, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria, iar denumirea actuală „CFR” este acronimul pentru Căile Ferate Române. Din punctul de vedere al numărului de trofee, CFR este cel mai de succes club din provincie, și a patra cea mai titrată echipă din România, după echipele bucureștene FCSB, Dinamo și Rapid, totalizând opt titluri naționale, cinci Cupe ale României și patru Supercupe.

Înainte de a primi un sprijin financiar semnificativ de la proprietarul/patronul anterior, Árpád Pászkány, în 2002, clubul și-a petrecut cea mai mare parte a existenței în diviziile inferioare, însă a participat și în Divizia A, pentru prima oară în 1947, și apoi în perioada 1969-1976, cea mai bună performanță fiind locul 5.

De când s-a întors în prima ligă în 2004, CFR Cluj s-a bazat din ce în ce mai mult pe jucători străini pentru succesul său. În sezonul 2005-06, echipa a participat în prima ei competiție europeană, Cupa Intertoto, ajungând în finală, pe care a pierdut-o însă în fața echipei franceze RC Lens.

În sezonul 2007-2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, echipa a obținut eventul, câștigând pentru prima dată campionatul și Cupa României, și reușind să rupă un șir de 17 ani de campioane naționale din București. În consecință, CFR s-a calificat pentru faza grupelor a Ligii Campionilor UEFA, sezonul 2008-2009.

În 2010 a câștigat pentru a doua oară titlul de campioană a României, iar în 2012 a obținut al treilea trofeu de campioană din palmares. În sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor UEFA, echipa a reușit să acumuleze 10 puncte în faza grupelor, un record absolut pentru un club din România până în ziua de astăzi.

După plecarea lui Árpád Pászkány, în 2014, CFR a trecut printr-o perioadă de recul și chiar o insolvență. Între 2018 și 2022, echipa a câștigat cinci titluri consecutive, la toate contribuind antrenorul Dan Petrescu. Pe plan european, pe lângă cele trei calificări în grupele Ligii Campionilor, echipa a mai obținut alte trei în UEFA Europa League și două în Conference League până în prezent.

Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și vișiniu, ceferiștii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, care are o capacitate de 17.408 locuri. CFR are o rivalitate acerbă cu cealaltă echipă din oraș, Universitatea Cluj, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Derbiul Clujului. Mai multe rivalități, dar minore, s-au dezvoltat și în ultima perioadă împotriva echipelor cu care CFR a luptat pentru titlul național.

UEFA. S-au aflat adversarele Stelei, Astrei, Petrolului și CFR-ului pentru turul III al cupelor europene

UEFA. S-au aflat adversarele Stelei, Astrei, Petrolului și CFR-ului pentru turul III al cupelor europene

În urma tragerii la sorţi efectuate la sediul UEFA din Nyon (Elveţia), Steaua, Astra, Petrolul și CFR Cluj și-au aflat posibilile adversare din turul III preliminar al Ligii Campionilor, respectiv...

EUROPA LEAGUE. CFR Cluj – Jagodina, 0-0. „Feroviarii” au avut o evoluție stearsă la debutul european

EUROPA LEAGUE. CFR Cluj – Jagodina, 0-0. „Feroviarii” au avut o evoluție stearsă la debutul european

CFR Cluj și FK Jagodina au încheiat, aseară, cu o remiză albă prima manșă a turului II preliminar al Ligii Europa Sârbii au avut prima mare ocazie de gol în...

CFR Cluj speră să redevină un nume european

CFR Cluj speră să redevină un nume european

La doi ani după revenirea în cupele europene, formația clujeană se bate, în această seară, cu FK Jagodina, în actul secund preliminar al Ligii Europa CFR Cluj va debuta, astăzi,...

Dinamoviștii au aflat verdictul în cazul participării în Liga Europa

Dinamoviștii au aflat verdictul în cazul participării în Liga Europa

Echipa din Ștefan cel Mare a primit un răspuns, în această seară, din partea Comisiei de apel a FRF, în privința posibilității participării în cupele europene. Comisia de Apel a...

Plecat de la CFR CLUJ, jucătorul Robert Maah îl atacă dur pe Vasile Miriuță: „Nu are nimic special, e un laș!”

Plecat de la CFR CLUJ, jucătorul Robert Maah îl atacă dur pe Vasile Miriuță: „Nu are nimic special, e un laș!”

După ce a părasit formația din Gruia, fotbalistul francez Robert Maah il atacă dur pe tehnicianul feroviarilor, Vasile Miriuță. Jucătorul a fost exclus din lot din cauza rezultatelor slabe înregistrate...

Muribunda Ligă I a fost reformată din temelii

Muribunda Ligă I a fost reformată din temelii

Campionatul intern își va reduce numărul de echipe, începând cu sezonul 2015-2016. Vor lua startul 14 formații, cu patru mai puțin decât prevede formatul actual, și se va trece la...

Dinamo și-a luat ADIO de la cupele europene. Locul „câinilor” va fi luat de următoarea clasată

Dinamo și-a luat ADIO de la cupele europene. Locul „câinilor” va fi luat de următoarea clasată

Echipa Dinamo a rămas fără licență, din cauza intrării în insolvență, iar echipa din Ștefan cel Mare nu va putea participa în cupele europene. Dezamăgire cruntă pentru Dinamo, după ce...

Propunere CONTROVERSATĂ legată de împărțirea drepturilor TV

Propunere CONTROVERSATĂ legată de împărțirea drepturilor TV

Gino Iorgulescu are de gând să reorganizeze împărțirea banilor ce revin cluburilor din Liga I în urma drepturilor de televizare.a Gino Iorgulescu, președintele LPF, va propune, marți, în cadrul Adunării...

LIGA I. Dinamo - CFR Cluj, 0-3. Fanii dinamoviști au luat foc: „Nu meritați tricoul roșu săƒ-l purtați”

LIGA I. Dinamo - CFR Cluj, 0-3. Fanii dinamoviști au luat foc: „Nu meritați tricoul roșu săƒ-l purtați”

CFR Cluj a reușit să obțină o victorie clară în partidă cu Dinamo, din Ștefan cel Mare, scor (3-0), și bifează cel de-al patrulea succes consecutiv. „Alb-roșii” nu s-au regăsit...

Jucătorii CFR-ului au decis să iasă din grevă!

Jucătorii CFR-ului au decis să iasă din grevă!

Fotbaliștii formației CFR Cluj au decis să revină la antrenamentele programate de antrenorul Vasile Miriuță și se vor prezenta la partida de mâine cu cei de la Concordia Chiajna. Fotbaliștii...

LIGA I. Astra Giurgiu - CFR Cluj, 1-0. Gazdele nu cedează locul secund al clasamentului

LIGA I. Astra Giurgiu - CFR Cluj, 1-0. Gazdele nu cedează locul secund al clasamentului

Astra Giurgiu a învins, azi, la limită, formația CFR Cluj, scor 1-0, iar oamenii lui Florin Marin își consolidează poziția secundă. Astra Giurgiu a câștigat partida jucată, pe teren propriu,...

CUPA ROMÂNIEI. Astra Giurgiu - Petrolu Ploiești. „Lupii” visează la cea de-a doua finală consecutivă

CUPA ROMÂNIEI. Astra Giurgiu - Petrolu Ploiești. „Lupii” visează la cea de-a doua finală consecutivă

Astra Giurgiu întâlnește Petrolul Ploiești, în această seară, în manșa-retur a semifinalelor Cupei României Prima semifinală din Cupa României programează, în această seară, de la ora 20.30 (în direct la...

La Petrolul, Lucescu și Mutu ard gazul de pomană

La Petrolul, Lucescu și Mutu ard gazul de pomană

Prahovenii nu mai bat pe nimeni în campionat, noul antrenor a bifat doar rezultate de egalitate, iar „Briliantul” e plătit regește și s-a accidentat în cel mai prost moment posibil....

LIGA I. CFR Cluj - Petrolul, 1-1. Răzvan Lucescu, la al cincilea egal consecutiv pe banca ploieștenilor

LIGA I. CFR Cluj - Petrolul, 1-1. Răzvan Lucescu, la al cincilea egal consecutiv pe banca ploieștenilor

De când este antrenor al „lupilor”, Răzvan Lucescu nu bate pe nimeni. CFR Cluj și Petrolul au terminat, duminică, la egalitate, scor 1-1, meciul disputat în Gruia, în cadrul etapei...

Paszkany a obosit să mai ruleze milioanele CFR-ului

Paszkany a obosit să mai ruleze milioanele CFR-ului

220 de milioane de euro au intrat și au ieșit din conturile „feroviarilor” în ultimii 12 ani. Iuliu Mureșan, președintele echipei CFR Cluj, a confirmat că „feroviarii” vor suferi transformări...

Apune era Paszkany la CFR Cluj: „S-ar putea ca cineva să investească mai mult”

Apune era Paszkany la CFR Cluj: „S-ar putea ca cineva să investească mai mult”

Din vară, Arpad Paszkany ar putea să devină acționar minoritar Iuliu Mureșan, președintele echipei CFR Cluj, a vorbit despre ceea ce se va întâmpla în Gruia, în această vară. Conducătorul...

Steaua, la un pas să doboare un record de 8 ani

Steaua, la un pas să doboare un record de 8 ani

Scăpat de presiunea venită de la Gigi Becali, Laurențiu Reghecampf lucrează nestingherit și se pregătește să serbeze câștigarea celui de-al doilea titlu din campionatul intern. Steaua a învins luni seară,...

Rivalitatea le-a trimis în "B" pe "U" şi pe CFR

Rivalitatea le-a trimis în "B" pe "U" şi pe CFR

Fostul portar Marcel Lăzăreanu ne-a povestit amănunte inedite din "derby-ul Clujului". Susţinătorii echipei de fotbal Universitatea Cluj sunt în sărbătoare! "Şepcile roşii" au câştigat cu 2-1 derby-ul cu rivala CFR,...

A ajuns Arpad Paszkany la fundul sacului?

A ajuns Arpad Paszkany la fundul sacului?

Omul de afaceri clujean este dispus să cedeze pachetul majoritar de acţiuni al clubului CFR. Recent, "Arpi" a recunoscut că vrea să vândă şi cele două posturi TV pe care...

Steaua, primul meci fără "Meme" Stoica

Steaua, primul meci fără "Meme" Stoica

"Main-event"-ul etapei a 22-a a Ligii I la fotbal îl reprezintă confruntarea dintre CFR Cluj şi Steaua Bucureşti, care se dispută diseară în Gruia (ora 20.00, în direct, la Digi...