cfr cluj

Fotbal Club CFR 1907 Cluj, cunoscut sub numele de CFR Cluj, sau pe scurt CFR, este un club de fotbal profesionist din Cluj, care evoluează în prezent în SuperLiga României.

A fost fondat la data de 10 noiembrie 1907, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria, iar denumirea actuală „CFR” este acronimul pentru Căile Ferate Române. Din punctul de vedere al numărului de trofee, CFR este cel mai de succes club din provincie, și a patra cea mai titrată echipă din România, după echipele bucureștene FCSB, Dinamo și Rapid, totalizând opt titluri naționale, cinci Cupe ale României și patru Supercupe.

Înainte de a primi un sprijin financiar semnificativ de la proprietarul/patronul anterior, Árpád Pászkány, în 2002, clubul și-a petrecut cea mai mare parte a existenței în diviziile inferioare, însă a participat și în Divizia A, pentru prima oară în 1947, și apoi în perioada 1969-1976, cea mai bună performanță fiind locul 5.

De când s-a întors în prima ligă în 2004, CFR Cluj s-a bazat din ce în ce mai mult pe jucători străini pentru succesul său. În sezonul 2005-06, echipa a participat în prima ei competiție europeană, Cupa Intertoto, ajungând în finală, pe care a pierdut-o însă în fața echipei franceze RC Lens.

În sezonul 2007-2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, echipa a obținut eventul, câștigând pentru prima dată campionatul și Cupa României, și reușind să rupă un șir de 17 ani de campioane naționale din București. În consecință, CFR s-a calificat pentru faza grupelor a Ligii Campionilor UEFA, sezonul 2008-2009.

În 2010 a câștigat pentru a doua oară titlul de campioană a României, iar în 2012 a obținut al treilea trofeu de campioană din palmares. În sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor UEFA, echipa a reușit să acumuleze 10 puncte în faza grupelor, un record absolut pentru un club din România până în ziua de astăzi.

După plecarea lui Árpád Pászkány, în 2014, CFR a trecut printr-o perioadă de recul și chiar o insolvență. Între 2018 și 2022, echipa a câștigat cinci titluri consecutive, la toate contribuind antrenorul Dan Petrescu. Pe plan european, pe lângă cele trei calificări în grupele Ligii Campionilor, echipa a mai obținut alte trei în UEFA Europa League și două în Conference League până în prezent.

Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și vișiniu, ceferiștii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, care are o capacitate de 17.408 locuri. CFR are o rivalitate acerbă cu cealaltă echipă din oraș, Universitatea Cluj, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Derbiul Clujului. Mai multe rivalități, dar minore, s-au dezvoltat și în ultima perioadă împotriva echipelor cu care CFR a luptat pentru titlul național.

CFR Cluj a dat o mare LOVITURĂ pe piața TRANSFERURILOR. Ardelenii l-au achizionaț pe unul dintre cei mai buni portari din Liga I

CFR Cluj a dat o mare LOVITURĂ pe piața TRANSFERURILOR. Ardelenii l-au achizionaț pe unul dintre cei mai buni portari din Liga I

Silviu Lung junior a ajuns la un acord cu formația CFR Cluj și se va despărți de Astra Giurgiu. Goalkeeperul va evoolua în sezonul viitor în Gruia. Silviu Lung junior...

Dan Petrescu îi ține în tensiune pe clujeni

Dan Petrescu îi ține în tensiune pe clujeni

Dan Petrescu nu a semnat cu formația CFR Cluj, dar a ajuns la un acord verbal cu oficialii echipei din Gruia. "Am negociat și am bătut palma" Deocamdată, „Bursucul” n-a...

Dan Petrescu este la un pas de CFR Cluj, dar antrenorul român a primit o ofertă TENTANTĂ de la o altă echipă

Dan Petrescu este la un pas de CFR Cluj, dar antrenorul român a primit o ofertă TENTANTĂ de la o altă echipă

Dan Petrescu are mari șanse să ajungă la CFR Cluj, în această vară, dar antrenorul român are o ofertă și de la formația Konyaspor. Aflat în pline negocieri cu oficialii...

Dan Petrescu vine la CFR Cluj „la pachet” cu căpitanul „Generației de Aur”

Dan Petrescu vine la CFR Cluj „la pachet” cu căpitanul „Generației de Aur”

Ieșirea din insolvență a restartat oficial CFR-ul. Începând de luni, gruparea din Cluj va fi pregătită de Dan Petrescu, cel care îi va lua locul lui Vasile Miriuță. O schimbare...

ULTIMA ORĂ. CFR Cluj a ieșit din INSOLVENȚĂ. Trupa din Gruia are verde la cupele europene

ULTIMA ORĂ. CFR Cluj a ieșit din INSOLVENȚĂ. Trupa din Gruia are verde la cupele europene

După mai bine de doi, CFR Cluj a ieșit din insovență, în urma deciziei Curții de Apel. Acum, oficialii „feroviarilor” pun la cale un renașterea grupării din Gruia. Gruparea din...

Gică Popescu vorbește despre ambițiile cumnatului său: „Vă spun un secret, sper să nu se supere pe mine”

Gică Popescu vorbește despre ambițiile cumnatului său: „Vă spun un secret, sper să nu se supere pe mine”

Gică Popescu a dezvăluit care este cea mai mare ambiție a lui Gică Hagi, cumnatul său, după ce Viitorul a devenit campionul României. Gică Popescu a declarat, la finalul partidei...

LOVITURĂ de teatru în Liga I. Dinamo s-a impus CATEGORIC la Cluj, a ajuns pe primul loc și va lupta pentru titlu în ultima etapă

LOVITURĂ de teatru în Liga I. Dinamo s-a impus CATEGORIC la Cluj, a ajuns pe primul loc și va lupta pentru titlu în ultima etapă

Dinamo a câștigat partida jucată, sâmbătă, pe terenul celor de la CFR Cluj (scor 3-0) și a devenit liderul campionatului intern. „Câinii” au șanse la titlu cu o etapă înainte...

LIGA I. CFR Cluj a fost UMILITĂ de CS „U” Craiova și a ieșit din cursa pentru câștigarea titlului. „E greu să-i motivez”

LIGA I. CFR Cluj a fost UMILITĂ de CS „U” Craiova și a ieșit din cursa pentru câștigarea titlului. „E greu să-i motivez”

CFR Cluj a fost învinsă, duminică, în Gruia, de CS „U” Craiova, scor 0-3, într-o partidă din etapa a 7-a a play-off-ului campionatului intern. CFR Cluj a pierdut categoric partida...

LIGA I. Astra Giurgiu a pierdut al 3-lea meci CONSECUTIV pe teren propriu, în play-off. Campioana, evoluție DEZASTRUOASĂ în acest sezon

LIGA I. Astra Giurgiu a pierdut al 3-lea meci CONSECUTIV pe teren propriu, în play-off. Campioana, evoluție DEZASTRUOASĂ în acest sezon

Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de CFR Cluj, scor 0-1, într-o partidă din etapa a 7-a a play-off-ului campionatului intern. Astra Giurgiu a pierdut întâlnirea cu...

Propunerea Federației Române de Fotbal nu este văzută cu ochi buni: „Tot fotbalul românesc este sărac, chiar și echipele din Liga 1 au de suferit”

Propunerea Federației Române de Fotbal nu este văzută cu ochi buni: „Tot fotbalul românesc este sărac, chiar și echipele din Liga 1 au de suferit”

Iuliu Mureșan, președintele echipei CFR Cluj, nu este de acord cu propunerea venită din partea FRF, de-a ceda 5% din drepturile TV cluburilor din eșaloanele inferioare. Oficialii Federației Române de...

Denis Alibec, CRITICAT după ieșirea nervoasă de la Cluj: „Vin scouteri să te vadă şi tu ai ieşiri de genul ăsta...”

Denis Alibec, CRITICAT după ieșirea nervoasă de la Cluj: „Vin scouteri să te vadă şi tu ai ieşiri de genul ăsta...”

FCSB nu a reușit decât o remiză albă, aseară, în Gruia, cu CFR Cluj, meci în care Denis Alibec a avut o reacție nervoasă în momentul în care a fost...

LIGA I. CFR Cluj A REMIZAT cu FCSB și și-a anulat orice șansă la câștigarea titlului

LIGA I. CFR Cluj A REMIZAT cu FCSB și și-a anulat orice șansă la câștigarea titlului

CFR Cluj a încheiat la egalitate partida disputată, luni, în Gruia, cu FCSB (scor 0-0), în etapa a 6-a a play-off-ului campionatului intern. CFR Cluj și FCSB au încheiat etapa...

LIGA I. Dinamo s-a impus în meciul cu CFR Cluj și a bifat prima VICTORIE în play-off. Fiul marelui Rivaldo a marcat pentru „câini”, un jucător al „roș-albilor” a primit o veste TRAGICĂ

LIGA I. Dinamo s-a impus în meciul cu CFR Cluj și a bifat prima VICTORIE în play-off. Fiul marelui Rivaldo a marcat pentru „câini”, un jucător al „roș-albilor” a primit o veste TRAGICĂ

Dinamo a câștigat, miercuri, partida disputată pe „Arena Națională”, contra celor de la CFR Cluj (scor 2-0), în etapa a 4-a a play-off-ului Ligii I. Dinamo și-a trecut în cont...

LIGA I. CFR Cluj a făcut INSTRUCȚIE cu CS „U” Craiova și a reușit cel mai mare scor din play-off. Ardelenii se înscriu în lupta pentru titlu

LIGA I. CFR Cluj a făcut INSTRUCȚIE cu CS „U” Craiova și a reușit cel mai mare scor din play-off. Ardelenii se înscriu în lupta pentru titlu

CFR Cluj s-a impus, sâmbătă, la Pitești, în partida cu CS „U” Craiova, scor 4-1, într-o partidă ce a contat pentru etapa a 3-a a play-off-ului Ligii I. CFR Cluj...

LIGA I. Meci încărcat de TENSIUNE, între CFR Cluj și Astra Giurgiu. Un jucător a ajuns la spital, Șumudică a fost ELIMINAT, s-au marcat 5 goluri și s-a ratat un penalty

LIGA I. Meci încărcat de TENSIUNE, între CFR Cluj și Astra Giurgiu. Un jucător a ajuns la spital, Șumudică a fost ELIMINAT, s-au marcat 5 goluri și s-a ratat un penalty

CFR Cluj a câștigat partida disputată, vineri, în Gruia, cu Astra Giurgiu (scor 3-2), în etapa a 2-a a play-off-ului campionatului intern. Jocul a avut multe momente tensionat. CFR Cluj...

LIGA I. Steaua A CÂȘTIGAT în final meciul cu CFR Cluj și a urcat pe primul loc al clasamentului. Reghecampf s-a enervat: „Chemați-l pe patron la interviuri”

LIGA I. Steaua A CÂȘTIGAT în final meciul cu CFR Cluj și a urcat pe primul loc al clasamentului. Reghecampf s-a enervat: „Chemați-l pe patron la interviuri”

Steaua a învins-o pe CFR Cluj, scor 2-0, într-o partidă disputată, duminică, pe „Arena Națională”, în prima etapă a play-off-ului campionatului intern. Steaua a debutat în play-off cu o victorie,...

LIGA I. Dinamo, CS „U” Craiova, CFR Cluj și Gaz Metan s-au luptat pentru ultimele trei locuri din play-off. Cine a rămas în lupta pentru titlu și cupele europene, după ultima etapă a sezonului regulat

Dinamo, Gaz Metan, CS „U” Craiova și CFr Cluj au atacat, duminică, trei poziții rămase disponibile în play-off-ul campionatului inten. Perdanți au fost medieșenii. Dinamo, CS „U” Craiova, CFR Cluj...

LIGA I. Dinamo A CÂȘTIGAT DERBY-UL cu CS „U” Craiova, antrenorul oltenilor a luat foc: „A fost o rușine cum s-au prezentat adversarii”

LIGA I. Dinamo A CÂȘTIGAT DERBY-UL cu CS „U” Craiova, antrenorul oltenilor a luat foc: „A fost o rușine cum s-au prezentat adversarii”

Dinamo s-a impus, sâmbătă, pe „Arena Națională”, în partida cu CS „U” Craiova, scor 2-1, într-o confruntare din etapa a 25-a a campionatului intern. Dinamo a câștigat cel de-al meci...

Mărturiile terifi ante ale juristei care s-a aruncat de la etajul 15. Avocatul sadic care a împins la sinucidere două femei

Mărturiile terifi ante ale juristei care s-a aruncat de la etajul 15. Avocatul sadic care a împins la sinucidere două femei

La capătul a trei luni de cercetări, procurorii l-au reținut pe Caius Irinel Iliescu. Bărbatul este acuzat că o bătea și o ținea sub teroare pe femeia care s-a aruncat...

La debut, Alibec s-a lipit de un gol și o amendă

La debut, Alibec s-a lipit de un gol și o amendă

Cel mai bine cotat atacant din Liga I a marcat pentru Steaua, în primul meci oficial, dar a încasat ușor două cartonașe galbene. Eliminarea îl va costa pe Denis 3.000...