cfr cluj

Fotbal Club CFR 1907 Cluj, cunoscut sub numele de CFR Cluj, sau pe scurt CFR, este un club de fotbal profesionist din Cluj, care evoluează în prezent în SuperLiga României.

A fost fondat la data de 10 noiembrie 1907, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria, iar denumirea actuală „CFR” este acronimul pentru Căile Ferate Române. Din punctul de vedere al numărului de trofee, CFR este cel mai de succes club din provincie, și a patra cea mai titrată echipă din România, după echipele bucureștene FCSB, Dinamo și Rapid, totalizând opt titluri naționale, cinci Cupe ale României și patru Supercupe.

Înainte de a primi un sprijin financiar semnificativ de la proprietarul/patronul anterior, Árpád Pászkány, în 2002, clubul și-a petrecut cea mai mare parte a existenței în diviziile inferioare, însă a participat și în Divizia A, pentru prima oară în 1947, și apoi în perioada 1969-1976, cea mai bună performanță fiind locul 5.

De când s-a întors în prima ligă în 2004, CFR Cluj s-a bazat din ce în ce mai mult pe jucători străini pentru succesul său. În sezonul 2005-06, echipa a participat în prima ei competiție europeană, Cupa Intertoto, ajungând în finală, pe care a pierdut-o însă în fața echipei franceze RC Lens.

În sezonul 2007-2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, echipa a obținut eventul, câștigând pentru prima dată campionatul și Cupa României, și reușind să rupă un șir de 17 ani de campioane naționale din București. În consecință, CFR s-a calificat pentru faza grupelor a Ligii Campionilor UEFA, sezonul 2008-2009.

În 2010 a câștigat pentru a doua oară titlul de campioană a României, iar în 2012 a obținut al treilea trofeu de campioană din palmares. În sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor UEFA, echipa a reușit să acumuleze 10 puncte în faza grupelor, un record absolut pentru un club din România până în ziua de astăzi.

După plecarea lui Árpád Pászkány, în 2014, CFR a trecut printr-o perioadă de recul și chiar o insolvență. Între 2018 și 2022, echipa a câștigat cinci titluri consecutive, la toate contribuind antrenorul Dan Petrescu. Pe plan european, pe lângă cele trei calificări în grupele Ligii Campionilor, echipa a mai obținut alte trei în UEFA Europa League și două în Conference League până în prezent.

Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și vișiniu, ceferiștii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, care are o capacitate de 17.408 locuri. CFR are o rivalitate acerbă cu cealaltă echipă din oraș, Universitatea Cluj, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Derbiul Clujului. Mai multe rivalități, dar minore, s-au dezvoltat și în ultima perioadă împotriva echipelor cu care CFR a luptat pentru titlul național.

CFR Cluj , VICTORIE SPECTACULOASĂ la Mediaș. Echipa lui Petrescu s-a distrat în meciul cu elevii profesorului Pustai

CFR Cluj , VICTORIE SPECTACULOASĂ la Mediaș. Echipa lui Petrescu s-a distrat în meciul cu elevii profesorului Pustai

CFR Cluj s-a impus fără probleme, sâmbătă, în partida cu Gaz Metan Mediaș (scor 3-0), disputată în deplasare, în etapa a 3-a a Ligii I. CFR Cluj a învins-o categoric...

Dan Petrescu, cel mai bine plătit antrenor din România

Dan Petrescu, cel mai bine plătit antrenor din România

CFR Cluj a dat lovitura în această vară, prin aducerea lui Dan Petrescu la cârma echipei. Pentru această achiziție, oficialii din Gruia au băgat adânc mâna în buzunare. Tehnicianul Dan...

Fostul căpitan al echipei Dinamo se bucură că a scăpat din Ștefan cel Mare: „Nu pot să zic că îmi pare rău că am plecat”

Fostul căpitan al echipei Dinamo se bucură că a scăpat din Ștefan cel Mare: „Nu pot să zic că îmi pare rău că am plecat”

Dan Nistor, jucător transferat, în această vară, de la Dinamo la CFR Cluj, a declarat că se bucură pentru că a ajuns să evolueze în Gruia. Dan Nistor a ajuns,...

CFR Cluj, ACUZATĂ că se bazează pe un om ale cărui atribuții sunt jocurile de culise. „E cel mai bun transfer. Face cât 10 jucători”

CFR Cluj, ACUZATĂ că se bazează pe un om ale cărui atribuții sunt jocurile de culise. „E cel mai bun transfer. Face cât 10 jucători”

Adrian Porumboiu, fost finanțator al echipei FC Vaslui, a declarat că cel mai important transfer făcut de CFR Cluj este directorul sportiv Răzvan Zamfir. Adrian Porumboiu, fost patron al echipei...

Declarație SURPRINZĂTOARE: „CFR Cluj n-are nicio șansă. FCSB va lua campionatul cu mult înainte să se încheie sezonul”

Declarație SURPRINZĂTOARE: „CFR Cluj n-are nicio șansă. FCSB va lua campionatul cu mult înainte să se încheie sezonul”

Marius Șumudică, unul dintre marii rivali ai echipei FCSB, a declarat că și-ar dori ca formația finanțată de Gigi Becali să devină campioana României. Marius Șumudică, fostul antrenor al Astrei...

Dan Roman (atacant): ”Am căzut de papagal în povestea asta!” Cum a fost REFUZAT sportivul de primarul Timișoarei

Dan Roman (atacant): ”Am căzut de papagal în povestea asta!” Cum a fost REFUZAT sportivul de primarul Timișoarei

Unul din atacanții liber de contract de la CFR Cluj a fost negociat de oficialii ACS Poli Timișoara să se alăture echipei, dar la o zi după ce a bătut...

CFR Cluj, LOVITURĂ GREA pe piața TRANSFERURILOR. Ardelenii le-au suflat dinamoviștilor un atacant care s-a remarcat în Liga I

CFR Cluj, LOVITURĂ GREA pe piața TRANSFERURILOR. Ardelenii le-au suflat dinamoviștilor un atacant care s-a remarcat în Liga I

CFR Cluj l-a transferat, astăzi, pe Jeremy Bokila, atacant dorit în această perioadă și de Dinamo. Congolezul va reveni, astfel, în campionatul intern. Oficialii echipei CFR Cluj au mai dat,...

CFR Cluj a dat o mare LOVITURĂ pe piața TRANSFERURILOR. Ardelenii l-au achizionaț pe unul dintre cei mai buni portari din Liga I

CFR Cluj a dat o mare LOVITURĂ pe piața TRANSFERURILOR. Ardelenii l-au achizionaț pe unul dintre cei mai buni portari din Liga I

Silviu Lung junior a ajuns la un acord cu formația CFR Cluj și se va despărți de Astra Giurgiu. Goalkeeperul va evoolua în sezonul viitor în Gruia. Silviu Lung junior...

Dan Petrescu îi ține în tensiune pe clujeni

Dan Petrescu îi ține în tensiune pe clujeni

Dan Petrescu nu a semnat cu formația CFR Cluj, dar a ajuns la un acord verbal cu oficialii echipei din Gruia. "Am negociat și am bătut palma" Deocamdată, „Bursucul” n-a...

Dan Petrescu este la un pas de CFR Cluj, dar antrenorul român a primit o ofertă TENTANTĂ de la o altă echipă

Dan Petrescu este la un pas de CFR Cluj, dar antrenorul român a primit o ofertă TENTANTĂ de la o altă echipă

Dan Petrescu are mari șanse să ajungă la CFR Cluj, în această vară, dar antrenorul român are o ofertă și de la formația Konyaspor. Aflat în pline negocieri cu oficialii...

Dan Petrescu vine la CFR Cluj „la pachet” cu căpitanul „Generației de Aur”

Dan Petrescu vine la CFR Cluj „la pachet” cu căpitanul „Generației de Aur”

Ieșirea din insolvență a restartat oficial CFR-ul. Începând de luni, gruparea din Cluj va fi pregătită de Dan Petrescu, cel care îi va lua locul lui Vasile Miriuță. O schimbare...

ULTIMA ORĂ. CFR Cluj a ieșit din INSOLVENȚĂ. Trupa din Gruia are verde la cupele europene

ULTIMA ORĂ. CFR Cluj a ieșit din INSOLVENȚĂ. Trupa din Gruia are verde la cupele europene

După mai bine de doi, CFR Cluj a ieșit din insovență, în urma deciziei Curții de Apel. Acum, oficialii „feroviarilor” pun la cale un renașterea grupării din Gruia. Gruparea din...

Gică Popescu vorbește despre ambițiile cumnatului său: „Vă spun un secret, sper să nu se supere pe mine”

Gică Popescu vorbește despre ambițiile cumnatului său: „Vă spun un secret, sper să nu se supere pe mine”

Gică Popescu a dezvăluit care este cea mai mare ambiție a lui Gică Hagi, cumnatul său, după ce Viitorul a devenit campionul României. Gică Popescu a declarat, la finalul partidei...

LOVITURĂ de teatru în Liga I. Dinamo s-a impus CATEGORIC la Cluj, a ajuns pe primul loc și va lupta pentru titlu în ultima etapă

LOVITURĂ de teatru în Liga I. Dinamo s-a impus CATEGORIC la Cluj, a ajuns pe primul loc și va lupta pentru titlu în ultima etapă

Dinamo a câștigat partida jucată, sâmbătă, pe terenul celor de la CFR Cluj (scor 3-0) și a devenit liderul campionatului intern. „Câinii” au șanse la titlu cu o etapă înainte...

LIGA I. CFR Cluj a fost UMILITĂ de CS „U” Craiova și a ieșit din cursa pentru câștigarea titlului. „E greu să-i motivez”

LIGA I. CFR Cluj a fost UMILITĂ de CS „U” Craiova și a ieșit din cursa pentru câștigarea titlului. „E greu să-i motivez”

CFR Cluj a fost învinsă, duminică, în Gruia, de CS „U” Craiova, scor 0-3, într-o partidă din etapa a 7-a a play-off-ului campionatului intern. CFR Cluj a pierdut categoric partida...

LIGA I. Astra Giurgiu a pierdut al 3-lea meci CONSECUTIV pe teren propriu, în play-off. Campioana, evoluție DEZASTRUOASĂ în acest sezon

LIGA I. Astra Giurgiu a pierdut al 3-lea meci CONSECUTIV pe teren propriu, în play-off. Campioana, evoluție DEZASTRUOASĂ în acest sezon

Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de CFR Cluj, scor 0-1, într-o partidă din etapa a 7-a a play-off-ului campionatului intern. Astra Giurgiu a pierdut întâlnirea cu...

Propunerea Federației Române de Fotbal nu este văzută cu ochi buni: „Tot fotbalul românesc este sărac, chiar și echipele din Liga 1 au de suferit”

Propunerea Federației Române de Fotbal nu este văzută cu ochi buni: „Tot fotbalul românesc este sărac, chiar și echipele din Liga 1 au de suferit”

Iuliu Mureșan, președintele echipei CFR Cluj, nu este de acord cu propunerea venită din partea FRF, de-a ceda 5% din drepturile TV cluburilor din eșaloanele inferioare. Oficialii Federației Române de...

Denis Alibec, CRITICAT după ieșirea nervoasă de la Cluj: „Vin scouteri să te vadă şi tu ai ieşiri de genul ăsta...”

Denis Alibec, CRITICAT după ieșirea nervoasă de la Cluj: „Vin scouteri să te vadă şi tu ai ieşiri de genul ăsta...”

FCSB nu a reușit decât o remiză albă, aseară, în Gruia, cu CFR Cluj, meci în care Denis Alibec a avut o reacție nervoasă în momentul în care a fost...

LIGA I. CFR Cluj A REMIZAT cu FCSB și și-a anulat orice șansă la câștigarea titlului

LIGA I. CFR Cluj A REMIZAT cu FCSB și și-a anulat orice șansă la câștigarea titlului

CFR Cluj a încheiat la egalitate partida disputată, luni, în Gruia, cu FCSB (scor 0-0), în etapa a 6-a a play-off-ului campionatului intern. CFR Cluj și FCSB au încheiat etapa...

LIGA I. Dinamo s-a impus în meciul cu CFR Cluj și a bifat prima VICTORIE în play-off. Fiul marelui Rivaldo a marcat pentru „câini”, un jucător al „roș-albilor” a primit o veste TRAGICĂ

LIGA I. Dinamo s-a impus în meciul cu CFR Cluj și a bifat prima VICTORIE în play-off. Fiul marelui Rivaldo a marcat pentru „câini”, un jucător al „roș-albilor” a primit o veste TRAGICĂ

Dinamo a câștigat, miercuri, partida disputată pe „Arena Națională”, contra celor de la CFR Cluj (scor 2-0), în etapa a 4-a a play-off-ului Ligii I. Dinamo și-a trecut în cont...