apia

SURSE: Percheziţii DNA în Călăraşi şi Ialomiţa, este  vizat este omul de afaceri Ştefan Poienaru

SURSE: Percheziţii DNA în Călăraşi şi Ialomiţa, este vizat este omul de afaceri Ştefan Poienaru

otrivit unui comunicat al DNA, percheziţiile au loc în cadrul unei anchete în care se efectuează cercetări legate de săvârşirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a...

Ajutorul de stat pentru motorina utilizată anul trecut se acordă până la jumătatea anului

Ajutorul de stat pentru motorina utilizată anul trecut se acordă până la jumătatea anului

Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90,5 milioane de litri, scrie Agerpres, citând APIA.  În cazul în care solicitările...

Percheziţii la APIA Mehedinţi, într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene

Percheziţii la APIA Mehedinţi, într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene

La sediul APIA din Drobeta Turnu Severin se află mai multe echipe de anchetatori, iar în jurul orei 7.00 a ajuns şi directoarea APIA, Loredana Gherasimescu. Aceasta a venit cu...

Aurel Pană, fostul șef de la APIA, a fost condamnat șapte ani și șase luni pentru mită

Aurel Pană, fostul șef de la APIA, a fost condamnat șapte ani și șase luni pentru mită

Magistrații Tribunalului Bucuresti au redus din cei șapte ani și sase luni perioada arestului preventiv și arestului la domiciliu, mai exact de la 14 august 2013 la 17 mai 2014....

APIA: Se face plata pe suprafață și pentru bunăstarea animalelor

APIA: Se face plata pe suprafață și pentru bunăstarea animalelor

De asemenea, în luna decembrie 2014 se va continua efectuarea plăților către beneficiarii măsurii 215 “Plăți în favoarea bunăstării animalelor” - sectorul porcine și se vor efectua plăți în sectorul...

Consilier superior din APIA, trimis în judecată pentru o pagubă de 700.000 de euro

Consilier superior din APIA, trimis în judecată pentru o pagubă de 700.000 de euro

Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi consilieri sunt acuzaţi de fals material în înscrisuri oficiale, folosire de documente ori declaraţii false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de...

„Prima mașină” discriminează? Unii dealeri sunt nemulțumiți

„Prima mașină” discriminează? Unii dealeri sunt nemulțumiți

Mulți dintre dealerii care se opun programului în forma actuală susțin că nu au la vânzare aproape niciun model care să se încadreze în preț (circa 14.000 de euro, echivalentul...

EXCLUSIV EVZ. Vicepremierul Daniel Constantin, la mâna senatorilor din PC! „Ministru’ era să-l bată pe ăla în fața mea că nu ți-a rezolvat problema”

EXCLUSIV EVZ. Vicepremierul Daniel Constantin, la mâna senatorilor din PC! „Ministru’ era să-l bată pe ăla în fața mea că nu ți-a rezolvat problema”

Totul începe pe 21 octombrie 2013, atunci când DNA s-a autosesizat că apropiații lui Voiculescu încercau dirijarea procesului prin intermediul judecătorului Stan Mustață, de la Curtea de Apel București. Cu...

Percheziții într-un caz de corupție cu fonduri europene

Percheziții într-un caz de corupție cu fonduri europene

La ora 8.00, sediul instituţiei a fost închis, iar lucrătorii APIA au fost evacuaţi din birouri. Procurorii DNA percheziţionează birourile unor funcţionari bănuiţi de acordarea ilegală de subvenţii. În același...

EXCLUSIV EVZ. Mita de la APIA se ducea pe amante, concedii și haine

EXCLUSIV EVZ. Mita de la APIA se ducea pe amante, concedii și haine

În urmă cu un an exploda dosarul „Șpagă de milioane de la APIA”. Atunci era arestat directorul adjunct al instituției, conservatorul Aurel Pană, după ce a cerut 10% din valoarea...

Mita de la APIA se ducea pe amante, concedii și haine

Mita de la APIA se ducea pe amante, concedii și haine

Cititi povestea detaliata in editia tipărita de astăzi a Evenimentului zilei

EXCLUSIV EVZ. Miei și lapte pentru șefii din Agricultură. Șpăgi ridicole pentru fraude uriașe din bani europeni

EXCLUSIV EVZ. Miei și lapte pentru șefii din Agricultură. Șpăgi ridicole pentru fraude uriașe din bani europeni

Directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Satu Mare lua de ani de zile șpăgi diverse. Nimic nu scăpa vigilentului Viorel Pintea. El intimida fermierii, îi controla și...

EXCLUSIV PRINT. Miei și lapte pentru șefii din Agricultură. Șpăgi ridicole pentru fraude uriașe din bani europeni

EXCLUSIV PRINT. Miei și lapte pentru șefii din Agricultură. Șpăgi ridicole pentru fraude uriașe din bani europeni

Cititi povestea detaliata in editia tipărita de astăzi a Evenimentului zilei

MADR face „lista neagră” a instituțiilor care nu vor mai primi subvenții. Ce se va întâmpla cu parohiile și consiliile locale

MADR face „lista neagră” a instituțiilor care nu vor mai primi subvenții. Ce se va întâmpla cu parohiile și consiliile locale

Comisia Europeană are deja o asemenea listă și, potrivit șefului MADR, lista neagră a României va fi mult mai mare. „Lista neagră a României, din experienţa anilor 2007-2013, este mai...

Ce va cere România de la Comisia Europeană pentru tinerii fermierii

Ce va cere România de la Comisia Europeană pentru tinerii fermierii

În urma unor discuții care au avut loc astăzi între reprezentanții fermierilor și cei ai Ministerului Agriculturii (MADR) și Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), s-a stabilit ca...

O vacă moartă de șase luni, pretext în războiul economic dintre Rusia și Europa

O vacă moartă de șase luni, pretext în războiul economic dintre Rusia și Europa

Până ieri, comuna Chinteni din județul Cluj era cvasianonimă. Acum, este celebră în toată lumea, deoarece unul dintre locuitori a vândut o vacă abatorului Agro Invest din Bistrița-Năsăud. Abatorul a...

Credite pentru fermieri, garantate în proporție de 80%

Credite pentru fermieri, garantate în proporție de 80%

Potrivit acestor convenții, APIA emite, la cererea solicitantului, o adeverință prin care confirmă că solicitantul a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – Porcine...

FRAUDE EUROPENE. Control judiciar în cazul altor şase persoane implicate în dosarul APIA Suceava, printre ei şi şeful instituţiei

FRAUDE EUROPENE. Control judiciar în cazul altor şase persoane implicate în dosarul APIA Suceava, printre ei şi şeful instituţiei

Potrivit unui comunicat al DNA, Eugen Mogoş, director executiv APIA - Centrul Judeţean Suceava, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau...

Instanţa a amânat luarea unei decizii privind arestarea şefului APIA şi a adjunctului APIA Suceava

Instanţa a amânat luarea unei decizii privind arestarea şefului APIA şi a adjunctului APIA Suceava

Benu a fost adus, miercuri seară, la sediul DNA Suceava pentru audieri, iar ulterior a fost reţinut. El a fost prezentat, joi, Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, dar...

BANI DIN FONDURI EUROPENE PENTRU FERME FANTOMĂ. De ce a fost reţinut directorul general al APIA şi cum o proteja el pe directoarea blondă

BANI DIN FONDURI EUROPENE PENTRU FERME FANTOMĂ. De ce a fost reţinut directorul general al APIA şi cum o proteja el pe directoarea blondă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore (începând de la data de 04.06.2014,...