sculptor

142 de ani de la nașterea lui Brâncuși. Îl merită România pe marele sculptor?

142 de ani de la nașterea lui Brâncuși. Îl merită România pe marele sculptor?

În 1903, Constantin Brâncuși a onorat prima comandă a unui monument public - bustul generalului medic Carol Davila - , lucrare de pe urma căreia își propusese să-și plătească drumul...

Poveștile sculptorului Petru Alexandru Galai: La Casa Republicii se făceau machete unu pe unu, pentru că Ceaușescu era și chior

Poveștile sculptorului Petru Alexandru Galai: La Casa Republicii se făceau machete unu pe unu, pentru că Ceaușescu era și chior

Când am intrat în atelierul din buricul Bucureștiului, Carol 10, se dezbătea pe marginea unor hârtii primite de artiștii plastici de la Primăria Sector 3, care ar trebui să plătească...

Mircia Dumitrescu, maestru al gravurii românești, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius“

Mircia Dumitrescu, maestru al gravurii românești, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius“

Mircia Dumitrescu - expoziție de gravură După amiază, de la ora 16.00, la Muzeul de Artă Constanţa, va avea loc vernisajul expoziţiei de gravură „In memoriam Publius Ovidius Naso“ a artistului...

Povestea senzațională de viață a sculptorului Napoleon Tiron: A primit 12 note de doi și a fost exmatriculat pentru 10 ani

Povestea senzațională de viață a sculptorului Napoleon Tiron: A primit 12 note de doi și a fost exmatriculat pentru 10 ani

- Evenimentul zilei: Cum vă gîndiți lucrările? Care este sursa de inspirație? - Napoleon Tiron: Eram la 15- 16 ani. Îmi era foarte sete și eram într-un lan de porumb....

Reacție de ULTIMĂ ORĂ după ce Iohannis a stat la ”MASA TĂCERII”. Autoritățile AU STABILIT dacă președintele A ÎNCĂLCAT sau nu legea

Reacție de ULTIMĂ ORĂ după ce Iohannis a stat la ”MASA TĂCERII”. Autoritățile AU STABILIT dacă președintele A ÎNCĂLCAT sau nu legea

“Orice persoană care se aşează, cu bune intenţii, fără să afecteze în vreun fel piesele componente ale Mesei Tăcerii, ori cele de pe Aleea Scaunelor, cu scopul de a se...

ROMÂNI CARE NE-AU FĂCUT CINSTE! “Iată, Jimbolia, un orăşel-graniţă unde am copilărit”

ROMÂNI CARE NE-AU FĂCUT CINSTE! “Iată, Jimbolia, un orăşel-graniţă unde am copilărit”

Lucrările sale, unele de sculptură monumentală, aveau să călătorească în toată lumea, în expoziṭii personale sau colective. Artistul nu a uitat însă oraşul bănăṭean în care şi-a aflat conştiinṭa de...

EMOȚIONANT. O sculptură de pe Calea Victoriei DE VÂNZARE în beneficiul unei victime din clubul Colectiv

EMOȚIONANT. O sculptură de pe Calea Victoriei DE VÂNZARE în beneficiul unei victime din clubul Colectiv

Sculptorul Marius Leonte vinde lucrarea ”Ființă” ca să strângă bani pentru unul dintre răniții neasigurați din incendiul de la Colectiv. ”Ofer aceasta sculptură spre vânzare, banii obținuți îi donez unui...

Situaţie dramatică la unul din cele mai importante muzee din lume. Celebrul Ermitaj, în pericol să rămână fără paznici

Situaţie dramatică la unul din cele mai importante muzee din lume. Celebrul Ermitaj, în pericol să rămână fără paznici

Directorul muzeului, Mihail Pokrovski, a lansat un semnal de alarmă printr-o scrisoare adresată Ministerului rus al Culturii, estimând că reducerea numărului de paznici crește riscurile furturilor din colecția muzeului, cea...

Descoperire șocantă pe Valea Izei. Cum l-a vândut un primar pe Bogdan Vodă, întemeietorul Moldovei

Descoperire șocantă pe Valea Izei. Cum l-a vândut un primar pe Bogdan Vodă, întemeietorul Moldovei

Un scurt popas în Maramureșul istoric ne-a prilejuit o descoperire uluitoare. În locul din care a plecat, în urmă cu peste șase secole, Bogdan Vodă, întemeietorul Moldovei, primul său bust,...

MIROBOLANTELE sculpturi  realizate din cel mai NEOBIŞNUIT material folosit vreodată. Cum arată DRAGONII şi BESTIILE  în mintea unui artist | GALERIE FOTO şi VIDEO

MIROBOLANTELE sculpturi realizate din cel mai NEOBIŞNUIT material folosit vreodată. Cum arată DRAGONII şi BESTIILE în mintea unui artist | GALERIE FOTO şi VIDEO

Doran-Webb lucrează în Filipine, creând uimitoare, puternice sculpturi ale unor creaturi ca cele din galeria foto, utilizând lemn plutitor şi cadre de oţel ca să fie sigur că operele sale...

Sculpturile care au scandalizat Franța. Artistului Anish Kapoor i s-a spus să-și ia „vaginul” din grădinile de la Versailles și să plece

Sculpturile care au scandalizat Franța. Artistului Anish Kapoor i s-a spus să-și ia „vaginul” din grădinile de la Versailles și să plece

Regaliștii francezi și conservatorii l-au acuzat pe artistul britanic de origine indiană că insultă memoria Reginei Marie-Antoinette după ce Anish Kapoor a declarat pentru o publicație franceză că una din...

Cine a „sculptat” aşa ceva ÎN ROMÂNIA? Misteriosul Sfinx DIN BANAT | VIDEO

Cine a „sculptat” aşa ceva ÎN ROMÂNIA? Misteriosul Sfinx DIN BANAT | VIDEO

Acesta este, în „termeni ştiinţifici”, „Sfinxul Bănăţean” - cunoscut şi sub denumirea de „Sfinxul de la Topleţ”. Este numit aşa din cauza asemănării sale cu un cap uman impunător şi...

EXCLUSIV PRINT. Constantin Brâncuși - venerat la Paris, batjocorit la el acasă

EXCLUSIV PRINT. Constantin Brâncuși - venerat la Paris, batjocorit la el acasă

Citiți în exclusivitate, în ediția tipărită de astăzi a „Evenimentului zilei”,  ce se întâmplă, acum, în locul pe care mulți artiști îl numesc „capitala sculpturii” și care este reacția autorităților.

John Moore: "Brâncuşi e tatăl meu"

John Moore: "Brâncuşi e tatăl meu"

John Moore şi-a văzut o singură dată tatăl: îşi condusese mama până la atelierul artistului şi l-a zărit în uşă. Nu şi-au spus nimic, iar legătura de sânge dintre ei...