romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Se fac calculele pentru taxa de poluare care înlocuiește taxa auto

Se fac calculele pentru taxa de poluare care înlocuiește taxa auto

Mult contestata taxă auto de mediu apare într-o nouă prezentare. Acum se lucrează, în cadrul unui Grup de lucru format la Ministerul Mediului, la formula de calcul pentru taxa de...

Românii din Diaspora nu vin la miting în masă

Românii din Diaspora nu vin la miting în masă

Pe rețelele de socializare și în presă organizarea mitingului din 10 august e în forfotă și prezența românilor din diasporă pare a fi copleșitoare. Se pare că organizarea fără cusur...

Cristiana și Diana, singurele românce care îmblânzesc bolizii de raliuri

Cristiana și Diana, singurele românce care îmblânzesc bolizii de raliuri

Nimic din înfăţişare lor nu trădează pasiunea masculină ce le uneşte: cursele auto, o competiţie dură care, după 3 ani de competiții interne, le-a adus în faţa unei provocări uriaşe:...

Autostrăzile nu se construiesc prin luptă. România lui Cristoiu

Autostrăzile nu se construiesc prin luptă. România lui Cristoiu

Debutul lui 1947 aduce cu sine începutul divorțului dintre Arghezi și regimul comunist. Marele poet fusese pus pe lista celor numiți în limbaj comunist Tovarăși de drum. Ce sînt tovarășii...

România, PARADISUL contrabandiștilor de țigări. Suntem pe locul cinci în Europa

România, PARADISUL contrabandiștilor de țigări. Suntem pe locul cinci în Europa

Reţelele de contrabandă au vândut în România peste 4,15 miliarde de ţigarete în 2017, adică aproape 10% din volumele traficate pe teritoriul Uniunii Europene, Elveţiei şi Norvegiei, Volume mai mari...

Pentru ce DRUMURI nu se va mai plăti VINIETA

Pentru ce DRUMURI nu se va mai plăti VINIETA

Șoferii vor plăti vinieta în Bulgaria doar pe drumurile în stare corespunzătoare. La finele etapei de implementare a vinietei electronice, veniturile Bulgariei din taxa de drum le vor depăși pe...

Cum mai STĂM la CONTRABANDA cu ȚIGARETE

Cum mai STĂM la CONTRABANDA cu ȚIGARETE

Rețelele de contrabandă au vândut în România peste 4,15 miliarde de țigarete în 2017, adică aproape 10% din volumele traficate pe teritoriul Uniunii Europene, Elveției și Norvegiei, România ocupând astfel...

Alertă meteo în Europa!  Locul în care temperaturile pot depăși 50 de grade în următoarele zile şi vor SPORI considerabil potenţialul de INCENDII

Alertă meteo în Europa! Locul în care temperaturile pot depăși 50 de grade în următoarele zile şi vor SPORI considerabil potenţialul de INCENDII

După toate ploile şi nenorocirile care au fost în ţările scandinave şi Grecia, meteorologii anunţă un val de căldură extrem de mare pentru peninsula iberică în cursul acestei săptămâni, potrivit...

Scene HALUCINANTE! Un tânăr i-a SMULS OCHII unui PACIENT dintr-un SPITAL din România

Scene HALUCINANTE! Un tânăr i-a SMULS OCHII unui PACIENT dintr-un SPITAL din România

Poliţia şi conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au demarat o anchetă la un centru de recuperare din oraşul Tălmaciu. Conform informațiilor, un pacient i-a smuls...

„Pentru România” - filmul care aduce războinicii daci în zilele noastre

„Pentru România” - filmul care aduce războinicii daci în zilele noastre

Doi războinici daci ajung în prezent şi descoperă o Românie care îi pune pe gânduri. Intriga filmului regizat de Andrei Bărbat îi poartă pe protagonişti într-o călătorie plină de adrenalină,...

Câţi REFUGIAŢI au intrat în România în prima jumătate a lui 2018

Câţi REFUGIAŢI au intrat în România în prima jumătate a lui 2018

În prima jumătate a anului 2018, 900 de persoane au solicitat azil în România, iar în 282 de cazuri a fost recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecţie subsidiară. Totodată,...

1,5 miliarde de euro ținute într-o pivniță din Severin. România a fabricat „apă grea” și acum se îmbată cu apă chioară

1,5 miliarde de euro ținute într-o pivniță din Severin. România a fabricat „apă grea” și acum se îmbată cu apă chioară

Ceaușescu și-a dorit ca țara noastră să fie independentă energetic. S-ar fi putut realiza acest deziderat, numai că prostia națională are rezonanțe nucleare. Combinatul de apă grea de la Drobeta...

Căutată în România pentru o pedeapsă de cinci ani de închisoare, ESCROACA Andreea se dă drept ziaristă și cere bani miliardarilor din Dubai

Căutată în România pentru o pedeapsă de cinci ani de închisoare, ESCROACA Andreea se dă drept ziaristă și cere bani miliardarilor din Dubai

„Evenimentul zilei” a intrat în posesia deciziei de condamnare a Andreei Lorena Pleșea, cinci ani și trei luni de închisoare pentru înșelăciuni în România. În document, unul dintre martori dezvăluie...

"Marea Unire - România, la 100 de ani", cel mai vizionat film românesc al momentului

"Marea Unire - România, la 100 de ani", cel mai vizionat film românesc al momentului

Documentarul "Marea Unire - România, la 100 de ani" a fost urmărit, de la premiera din februarie și până acum, de peste 50.000 de persoane, fiind cel mai vizionat film...

Doi ani de guvernare PSD sau Încă doi ani de paragină în Centrul Bucureștilor. România lui Cristoiu

Doi ani de guvernare PSD sau Încă doi ani de paragină în Centrul Bucureștilor. România lui Cristoiu

Pe cristoiublog.ro din 1 septembrie 2016, scriam cu amărăciune sub titlul „În doar 3 ani, turcii au construit peste Bosfor unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume”. Din...

ULTIMA ORĂ! Planul lui Sebastian Ghiță după DECIZIA care a CUTREMURAT justiția din România

ULTIMA ORĂ! Planul lui Sebastian Ghiță după DECIZIA care a CUTREMURAT justiția din România

Jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit planurile lui Sebastian Ghiță după ce omul de afaceri a primit statutul de azilant din partea Tribunalului din Belgrad. Chiar dacă în spațiul media din...

Tragedia din Grecia s-ar pitea replica oricând în România

Tragedia din Grecia s-ar pitea replica oricând în România

Catastrofa din Grecia, unde au murit aproape 90 de oameni, s-ar putea replica în România. Anul trecut, la noi au avut loc peste 15.000 de incendii de vegetație, transmit autoritățile....

Filiera Bulgărească inundă România cu legume şi fructe otrăvite cu pesticide

Filiera Bulgărească inundă România cu legume şi fructe otrăvite cu pesticide

Vara e în toi, iar farfuriile românilor sunt mai tot timpul pline de produse alimentare specifice sezonului, predominante fiind legumele şi fructele de care galantarele tarabelor din pieţe sunt burduşite...

România, sub zodia „ghinionului”. Natura a lovit din toate părțile

România, sub zodia „ghinionului”. Natura a lovit din toate părțile

Ultima vreme a fost pentru România un adevărat maraton de lovituri din partea naturii. Ploi, inundații, insecte și epidemii de viruși. Adunate, toate aceste calamități au făcut pagube uriașe, de...

SANCȚIUNI URIAȘE anunțate de Ministerul Finanțelor. Au mai rămas două zile pentru depunerea DECLARAȚIEI UNICE!

SANCȚIUNI URIAȘE anunțate de Ministerul Finanțelor. Au mai rămas două zile pentru depunerea DECLARAȚIEI UNICE!

Marţi, 31 iulie 2018 este ultima zi în care se poate depune Declaraţia Unică. Contribuabilii persoane fizice pot depune Declaraţia online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa...