În ultimii ani se vorbeşte din ce în ce mai mult despre existenţa unei mafii a pieţelor din România care controlează întregul proces de transport şi, ulterior, comercializarea produselor care ajung în galantarele din pieţe şi oboare. Surse de încredere au afirmat pentru EVZ că tentaculele caracatiţei se întind până la cele mai înalte niveluri, „gulerele albe” revendicându-şi partea leului dintr-o mega afacere care produce munţi de bani.

În ultimii ani, se observă o accelerare a tendinţei de a se distruge producţia internă din România de alimente destinate consumului (legume, fructe, carne şi produse lactate), preferându-se varianta importului. Una al cărei control îl deţin bandele organizate de transportatori şi comercianţi, masate la graniţele României, care operează mână în mână cu administratorii marilor pieţe agroalimentare, comisari ai Autorităţii pentru protectia consumatorului (ANPC), reprezentanţi de seamă ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi până la înalţi funcţionari şi demnitari publici.

De 20 de ori mai mult decât normalul

Reporterul EVZ a mers pe firul anchetei şi a aflat cum operează mafia pieţelor şi care este mecanismul care riscă să transforme România într-o ţară în care aproape 80 la sută dintre fructele şi legumele de pe piaţă este alterat de un conţinut de pesticide mult peste limitele normale, în unele situaţii fiind înregistrate şi de până la 15-20 de ori mai multe pesticide decât cele stabilite printr-un maximum admis pentru ca alimentele cu pricina să nu devină extrem de periculoase pentru sănătatea consumatorilor.

 

Pesticidul, ca variantă pentru un transport sigur

Marea majoritate a legumelor şi fructelor care ajung pe piaţa din România sunt importate, în momentul de faţă, din ţări precum Turcia, Bulgaria sau Grecia, fiind transportate mii de kilometri în condiţii improprii (în tiruri lipsite de sisteme de climatizare sau posibilităţi de depozitare de tip frigorific). Pentru a rezista, transportului, fructele şi legumele cu pricina sunt tratate de către producători cu tot felul de soluţii chimice.

Aşa se face că, peste tot în pieţele din România, întâlneşti tone de roşii, castraveţi, ardei, portocale, banane sau cireşe care, în pofida unui aspect exterior atrăgător, sunt total nesănătoase şi, ca atare, neindicate consumului.

Filiera intracomunitară

Printre modalităţile pe care le au la dispoziţie traficanţii de produse alimentare contrafăcute se numără filiera intracomunitară, în care sunt înregimentaţi producătorii care îşi fac veacul în jurul graniţelor României. Reţeta introducerii pe piaţa de la noi a legumelor şi fructelor provenite din Turcia, Grecia sau Bulgaria şi tratate chimic pentru a rezista transportului pe distanţe lungi este relativ simplă; un tir de 22 de tone, spre exemplu, încărcat până la refuz cu roşii, este “uşurat” de încărcătură puţin înainte de intrarea în vama Ruse.

Imediat, pe fir intră producătorii locali bulgari care încarcă roşiile cu pricina în propriile dubiţe. Mai apoi, pe prop rie răspundere, fac declaraţii sanitar-veterinare, în vamă, cum că produsele provin din culturile proprii, din imediata vecinătate a frontierei cu ţara noastră şi că nu sunt tratate cu nici un fel de chimicale. Mai nou, pentru că, din 2017, responsabilitatea verificării salubrităţii produselor alimentare a fost transferată de la punctele de control vamale la DSVSA-urile judeţene, producătorul bulgar sau de oriunde ar fi el nici nu mai trebuie să dea explicaţii la vamă despre gradul de perisabilitate al mărfii lui. Dar asupra acestui aspect vom reveni cu amănunte ceva mai târziu.

Imediat ce sunt lăsaţi să intre în România cu marfa descărcată din tir, producătorii transferă marfa înapoi în autocamionul de mare tonaj. Cantitatea integrală de legume din tir este reconstituită pe teritoriul român, într-una dintre cele mai mari pieţe de desfacere a produselor alimentare ale producătorilor particulari din România: piaţa agro-alimentară din Puchenii Mari. De aici, cu titlu de producţie autohtonă, invadează pieţele din întreaga ţară prin intermediul angrosiştilor.

 

Fuga de răspundere

Instituţia din România, responsabilă cu verificarea minuţioasă a siguranţei alimentelor care ajung pe piaţă şi în supermarketuri este Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Pe lângă ANSVSA, care deţine 80% din atribuţiile ce privesc siguranţa alimentelor, există şi un alt factor responsabil: Autoritatea pentru protectia consumatorului (ANPC), obligativitatea acestui din urmă for fiind aceea de a verifica corectitudinea informaţiilor menţionate pe eticheta produsului pus la vânzare.

Traşi de mânecă de fiecare dată când apar în presă scandaluri legate de falsificarea unor produse alimentare care ajung în galantarele de la noi iar de acolo în frigiderele românilor, reprezentanţii autorităţii menţionate mai sus se apără, susţinând că în sarcina lor cade doar verificarea salubrităţii alimentelor. Adică, mai pe şleau spus, controlul parametrilor de perisabilitate a alimentelor şi ai încărcăturii microbiene (dacă produsul respectiv conţine bacterii, ciuperci sau virusuri).

Când vine vorba despre calitatea produsului (situaţia descrisă mai sus în care alimentele sunt tratate chimic pierzându-şi în felul acesta calităţile primordiale), ANSVSA arată cu degetul spre Ministerul Sănătăţii pe care îl consideră singurul responsabil. Reprezentanţii acestei din urmă instituţii ridică la rându-le din umeri şi arată spre curtea cui altcuiva decât a ANSVSA-ului.

 

Pasibili de închisoare

Pasarea răspunderii în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor jucat între ANSVSA şi minister poate fi uşor descris de vechea zicală neaoşă „o mână spală pe alta şi amândouă obrazul”. În cazul de faţă, obrazul este al celor care îşi rotunjesc conturile cu sume frumuşele rezultate din traficul cu alimente falsificate.

Mai grav este că totul se face în deplin dispreţ faţă de prevederile Articolului 357 din Codul de Procedură Penală, care, referindu-se la falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, prevede la aliniatul 1: „Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte produse falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

 

Când obligativitatea devine recomandare

Dezastrul reprezentat de mâncarea de proastă calitate adusă în România a început în 1998. Până în acel moment, ţara noastră avea standarde foarte stricte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi reţetarul acestora. Datorită acelor reguli impuse de Institutul Naţional de Standardizare pe noua piaţă deschisă după căderea comunismului, occidentalii erau nevoiţi să aducă produse de calitate. Numai că, la sfârşitul lui ianuarie 1998, Guvernul Victor Ciobea a dat o ordonanţă de urgenţă (nr. 39/1998) prin care, prin modificările aduse Articolului 6, aliniat 1 – (în care se specifică faptul că „aplicarea unui standard național are caracter voluntar”), obligativitatea respectării unor standarde se transformă brusc în recomandare. Astfel, piaţa românească putea primi orice tip de hrană, oricât de proastă, cu singura condiţie ca pe etichetă să fie trecute ingredientele.

 

Producătorul taie şi spânzură

În timp ce reprezentanţii ANSVSA se spală pe mâine de orice fel de răspundere, producătorii îşi fac de cap după cum au chef. Potrivit unor surse EVZ, nu autorităţile statului (ANSVSA şi ANPC), abilitate prin lege să facă acest lucru, stabilesc perioada de perisabilitate a unui produs alimentar din cele care au invadat de mai bine de 20 ani piaţa din România, ci… chiar producătorul. Sună sinistru. Şi, totuşi, chiar aşa stau lucrurile.

Deşi Uniunea Europeană a introdus standarde europene de calitate a produselor alimentare, recomandând (fără a institui obligativitatea) consumatorilor de pe întreg cuprinsul UE să cumpere, pentru siguranţa lor, doar alimente având calitate certficată, de origine protejată, în România acest lucru este trecut cu vederea. Mai mult, sunt nesocotite şi reglementările, la nivel naţional, pe categorii ale alimentelor. Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că, în urmă cu 20 ani, în România a fost modificată legea care permitea Statului să impună un anumit standard de calitate al alimentelor. În momentul de faţă, standardul de Stat a fost înlocuit cu cel de firmă, fapt care dă libertate deplină producătorului să facă ce pofteşte în privinţa alimentelor pe care le comercializează.

 

Relaţii de cumetrie

„Buba” comerţului cu fructe şi legume falsificate vine, în opinia preşedintelui Asociației pentru Protecția Consumatorului (APC), din faptul că instituţiile statului român sunt în „relaţii de cumetrie” cu marii furnizori de alimente. „Cele mai multe falsuri alimentare se comercializează prin intermediul pieţelor agroalimentare, acolo unde controlul lipseşte cu desăvârşire. Medicii de la ANSVA nu trec pe acolo cu lunile, iar comisarii de la ANPC se ocupă doar de etichete. Şi unii, şi alţi stau deoparte pentru că ştiu foarte bine cine păstoreşte zona respectivă şi nu vor probleme”, a declarat pentru EVZ Costel Stanciu.

 

Ordonanţa 71/2017, o mână de ajutor pentru trafi canţi

O stare de fapt extrem de gravă, survenită în 2017, când mai-marii ANSVSA au decis să îşi pună girul pe o Ordonanţă de Urgenţă (nr. 71/2017) – promulgată la puţin timp şi de preşedintele Iohannis -, a permis mafiei pieţelor să îşi facă de cap în România după bunul plac. Textul Ordonanţei cu pricina prevedea, prin modificarea Articolului 49, aliniat 1, ca punctele de inspecţie control vamale, în ale căror atribuţii, până în acel moment, intra şi verificarea în amănunt a documentelor care atestau calitatea şi provenienţa produselor alimentare care ajungeau pe teritoriul României, să nu se mai ocupe de inspectarea mărfurilor alimentare, sarcina fiind pasată DSVSA. „Activitatea de inspecție și control sanitar-veterinar de frontieră se face de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, prin posturile de inspecție la frontieră”, se menţionează în textul Ordonanţei în dreptul Articolului 49, Aliniat 1.

 

Tot ce e prost în Occident e bun pentru România

În contextul directivelor europene privind siguranţa alimentelor, România este obligată să garanteze securitatea frontierelor în ceea ce priveşte afluxul de alimente al căror consum nu pune în pericol sub nici o formă cât de mică sănătatea oamenilor.

Or, declinarea răspunderii inspecţiei tuturor transporturilor cu alimente din curtea punctelor de control vamal în cea a DSVSAurilor este o încălcare flagrantă a normelor europene. Practic, prin Ordonanţa 71, se elimină orice impediment în calea bandelor de traficanţi cu alimente contrafăcute. Mai simplu spus, tot ce e prost pentru Occident (unde nici un comerciant importator nu cumpără produse al căror termen de valabilitate se apropie de jumătatea perioadei de graţie – se ţine cont de durata transportului şi posibilitatea ca produsul să devină perisabil) e bun pentru România.

La noi, sunt aduse de afară produse alimentare cu termen de valabilitate aproape de limită: o zi sau două până expiră. Punând la socoteală cele 24 de ore necesare transportului, luând în calcul şi orele pierdute în vamă şi în angroul din Puchenii Mari, cel mai mare din ţară, este lesne de înţeles că legumele şi fructele respective ajung pe piaţă deja expirate. Singurul lucru care le mai ţine în viaţă şi care le dă aparenţa de prospeţime este conţinutul de pesticide mult peste limita admisă.

 

Pesticidele şi efectele lor nocive

Pesticidele sunt substanțe sau combinații de substanțe, folosite în special în agricultură pentru tratarea produselor alimentare obţinute din activitatea de agricultură (legume şi fructe).

În pesticide sunt încorporate ingrediente biologic active, foarte toxice, care, din păcate, acționează și asupra componentelor vii nedăunătoare, fiind deci periculoase pentru mediu și pentru om, motiv pentru care fac obiectul unor reglementări numeroase.

Printre efectele adverse ale consumului de fructe şi legume tratate cu pesticide al căror conţinut depăşeşte maximum admis se numără slăbiciune, tremur, spasme musculare, crampe, transpiraţie, vărsături, respirație grea, vedere încețoșată, pierderea cunoștinței, în unele cazuri putându-se ajunge chiar şi la decesul celui care le consumă.

 

Instituţiile statului nu se implică. Populaţia nu este informată

„Din păcate, consumatorul român nu are posibilitatea să verifice dacă legumele/fructele achiziționate dintr-o piață agroalimentară sau dintr-un hipermarket conțin reziduuri de pesticide. Informațiile prezentate consumatorului în marile magazine, de tip hipermarket, cu privire la legumele/fructele aflate la vânzare, se referă doar la: țara de origine, clasa de calitate și prețul per unitatea de vânzare, și foarte rar, sunt menționate informații privind tratamentele chimice aplicate după recoltare.

 

Pot să evite afecțiuni medicale

Pentru consumatori, în special pentru cei vulnerabili (copii, femei însărcinate, vârstnici și cei cu afecțiuni medicale cronice), sunt importante informațiile referitoare la tratamentele chimice aplicate legumelor/fructelor după recoltare. Acest tip de date îi poate ajuta să facă alegeri în cunoștință de cauză și să evite anumite afecțiuni medicale generate de aceste substanțe chimice”, a declarat pentru EVZ Costel Stanciu, preşedintele APC.

El a mai adăugat că instituțiilor statului li se poate imputa şi faptul că nu aduc la cunoștința consumatorilor rezultatele acțiunilor de control întreprinse, nu se implică în campanii de informare și educare prin intermediul cărora consumatorii să fie informați despre efectele nocive asupra sănătății a acestor pesticide. „Dacă ar fi educați în acest sens, consumatorii ar putea să capete deprinderi privind solicitarea de informații de acest tip, ar putea face alegeri conștiente, numai în funcție de absența încărcăturii chimice a legumelor/fructelor”, a mai punctat Costel Stanciu.

Combaterea şi prevenirea, doar pe hârtie

Pretextul invocat de reprezentanţii ANSVSA în momentul în care au promovat Ordonanţa de urgenţă 71 din 2017 a fost acela că, prin măsura declinării răspunderii controlului amănunţit al mărfurilor alimentare de la punctele de inspecţie vamale la DSVSAurile, se încerca prevenirea şi combaterea pestei porcine africane. Fapt care nu s-a petrecut.

Mai mult, în momentul de faţă, România are cele mai multe bube în cap în ceea ce priveşte focarele de infecţie cu pestă porcină africană decât orice altă ţară din Europa. Or, acest lucru demonstrează ineficienţa crasă a prevederilor Ordonanţei 71 din 2017. Şi, atunci, se naşte întrebarea: de ce s-a simţit nevoia implementării modificărilor respective atâta vreme cât ele nu şi-au atins scopul declarat? Sau a fost doar un tertip prin care s-a încercat, pe de o parte, eliminarea oricăror impedimente în calea traficanţilor cu produse alimente, iar pe de alta, închiderea şi distrugerea fermelor de porci particulare şi/sau a activităţilor specifice acestei ramuri alimentare la scară industrială, situaţie care ar institui ca unică soluţie doar varianta importului?

 

Te-ar putea interesa și: