fotbal

Fotbal este un sport de echipă jucat între două echipe a câte unsprezece jucători pe un teren dreptunghiular, cu două porți la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversă, folosind în principal picioarele, deși orice parte a corpului, cu excepția mâinilor și brațelor, poate fi utilizată pentru a controla mingea. Portarul este singurul jucător care poate folosi mâinile și brațele, dar numai în zona proprie de penalizare.

Reguli de bază:

Durata jocului: Un meci de fotbal se desfășoară în două reprize de 45 de minute fiecare, cu o pauză de 15 minute între ele.

Reguli: Jocul este guvernat de un set de reguli cunoscute sub numele de Legile Jocului, care sunt menținute de International Football Association Board (IFAB).

Terenul de joc. Dimensiuni: Terenul de fotbal are o formă dreptunghiulară, cu lungimea cuprinsă între 90 și 120 de metri și lățimea între 45 și 90 de metri.

Marcaje: Terenul include diverse marcaje, inclusiv nclusiv linia de mijloc, cercul central, careul de 16 metri și zona de penalizare.

Finalul campionatului Spaniei a fost suspendat

Finalul campionatului Spaniei a fost suspendat

După ce nu s-a ajuns la un acord cu guvernul în privinţa mai multor aspecte propuse pentru revitalizarea fotbalului din Spania, federaţia spaniolă de fotbal a anunţat că începând cu...

Echipa lui Contra, o nouă înfrângere USTURĂTOARE în Liga Campionilor Asiei

Echipa lui Contra, o nouă înfrângere USTURĂTOARE în Liga Campionilor Asiei

Guanghou R&F, formaţia antrenată de Cosmin Contra, a pierdut, astăzi, pe terenul tailandezilor de la Buriram, scor 0-5, în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor Asiei. Chinezii se află la...

Armata l-a lăsat pe Gigi Becali fără Cupa Campionilor Europeni

Armata l-a lăsat pe Gigi Becali fără Cupa Campionilor Europeni

Potrivit ProSport, Clubul Sportiv al Armatei a păstrat toate trofeele cucerite de-a lungul timpului de formația „roș-albastră”. Mâine se împlinesc 29 de ani de când Steaua a bifat cea mai...

Un jucător dinamovist a fost dat afară după EȘECUL din derby-ul cu Steaua

Un jucător dinamovist a fost dat afară după EȘECUL din derby-ul cu Steaua

Ștefan Bărboianu, fundașul echipei Dinamo, a fost dat afară, astăzi, fiind găsit principalul vinovat pentru eșecul suferit de „roș-albi” în derby-ul cu Steaua, scor 1-3. Eșecul înregistrat de Dinamo în...

FOTBAL EUROPEAN. Cordoba - FC Barcelona, 0-8. Singurul român din Primera Division a trăit o UMILINȚĂ istorică

FOTBAL EUROPEAN. Cordoba - FC Barcelona, 0-8. Singurul român din Primera Division a trăit o UMILINȚĂ istorică

FC Barcelona a învins-o, astăzi, pe Cordoba, în deplasare, scor 8-0, într-o partidă care a contat pentru etapa a 35-a a Primerei Division. FC Barcelona se îndreaptă către câștigarea unui...

DNA a dat un răspuns în cazul rezilierii contractului lui Victor Pițurcă

DNA a dat un răspuns în cazul rezilierii contractului lui Victor Pițurcă

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a declarat că a fost informat de procurorii DNA că nu există nimic ilegal în cazul rezilierii contractului lui Victor Pițurcă. Răzvan Burleanu,...

Doliu în fotbalul belgian. Jucătorul Gregory Mertens a decedat, după ce a suferit un atac de cord pe teren

Doliu în fotbalul belgian. Jucătorul Gregory Mertens a decedat, după ce a suferit un atac de cord pe teren

Gregory Mertens, fundașul central al formației Lokeren, a decedat în această după-amiază. Jucătorul suferise, luni, un atac de cord în timpul unui meci amical pe care echipa sa l-a susținut...

Fost adversar al României la Mondialul din 1994 şi cel din 1998, CĂUTAT de Interpol

Fost adversar al României la Mondialul din 1994 şi cel din 1998, CĂUTAT de Interpol

Freddy Rincon, fostul component al naționalei Columbiei și fost adversar al României la Campionatul Mondial din 1994 şi cel din 1998, este acuzat de spălare de bani și de legături...

David Beckham va împlini în curând 40 de ani. Dă petrecere în Maroc

David Beckham va împlini în curând 40 de ani. Dă petrecere în Maroc

Fostul jucător de fotbal David Beckham va împlini în curând 40 de ani și, vrând să serbeze acest eveniment într-un cadru deosebit, organizează pentru data de 2 mai o petrecere...

Un jucător din Belgia a suferit un ATAC de CORD în timpul unui amical

Un jucător din Belgia a suferit un ATAC de CORD în timpul unui amical

Gregory Mertens (24 de ani), fundașul central al formației Lokeren, a suferit un atac de cord în timpul unui meci amical pe care echipa sa l-a susținut, aseară, cu Genk....

Un fotbalist a fost fugărit prin trifoi de adversari. ,,Am crezut că o să mor”

Un fotbalist a fost fugărit prin trifoi de adversari. ,,Am crezut că o să mor”

Florin Stoican, jucător la Unirea Frăsinet, va ţine mult vreme de acum încolo meciul pe care formaţia sa l-a disputat, în deplasare, cu Viitorul Şoldanu, în etapa a 19-a din...

BREAKING NEWS | S-a intamplat la granita Romaniei! Au ranit 35 de politisti, apoi au fost arestati! Imaginile sunt socante

BREAKING NEWS | S-a intamplat la granita Romaniei! Au ranit 35 de politisti, apoi au fost arestati! Imaginile sunt socante

Derbyul campionatului de fotbal al Serbiei, dintre Steaua Rosie Belgrad si Partizan, a fost marcat inca o data de incidente extrem de violente. Meciul, incheiat pana la urma cu scorul...

FOTBAL EUROPEAN. Espanyol - FC Barcelona, 0-2. „Extratereștrii” au câștigat derby-ul Catalunyei și rămân lideri în Spania

FOTBAL EUROPEAN. Espanyol - FC Barcelona, 0-2. „Extratereștrii” au câștigat derby-ul Catalunyei și rămân lideri în Spania

FC Barcelona și-a consolidat poziția de lider al Primerei Division după succesul înregistrat, astăzi, în deplasare, pe terenul echipei Espanyol Barcelona, scor 2-0. FC Barcelona a câștigat meciul disputat, astăzi,...

Jucătorii lui Al Ittihad RÂD de indicațiile lui Victor Pițurcă / VIDEO

Jucătorii lui Al Ittihad RÂD de indicațiile lui Victor Pițurcă / VIDEO

Al Ittihad, formația pregătită de Victor Pițurcă, a reușit să se califice în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Arabiei Saudite, după ce a câştigat cu 4-1 meciul disputat, în...

Cosmin Olăroiu, EȘEC în Liga Campionilor Asiei

Cosmin Olăroiu, EȘEC în Liga Campionilor Asiei

Al Ahli Dubai (Emiratele Arabe Unite), formația pregătită de Cosmin Olăroiu, a pierdut, aseară, meciul din grupele Ligii Campionilor Asiei disputat, în deplasare, cu Al Ahli (Arabia Saudită), scor 1-2....

VIOLENȚĂ EXTREMĂ. Un meci de fotbal din Germania s-a transformat într-un MĂCEL. „Unul dintre agresori avea un cuțit”

VIOLENȚĂ EXTREMĂ. Un meci de fotbal din Germania s-a transformat într-un MĂCEL. „Unul dintre agresori avea un cuțit”

O partidă din liga a 6-a a Germaniei, disputat de Berliner SC și Sparta Lichtenberg (scor 2-2), s-a încheiat cu scene șocante. Meciul dintre Berliner SC și Sparta Lichtenberg, scor...

Cavaler al fluierului, STRÂNS de TESTICULE în timpul unui meci din Liga a IV-a Sălaj

Cavaler al fluierului, STRÂNS de TESTICULE în timpul unui meci din Liga a IV-a Sălaj

Scene de cascadorii râsului au avut loc în timpul partidei Flacăra Halmăşd şi AS Real Crişeni, din etapa de duminică din Liga a IV-a Sălaj. Potrivit sportulsalajean.ro, arbitrul Alexandru Marin...

Reghecampf a vorbit despre o eventuală revenire la Steaua

Reghecampf a vorbit despre o eventuală revenire la Steaua

Laurențiu Reghecampf a oferit declarații în cadrul emisiunii „Tribuna Zero”, de la Europa FM, în legătură cu o posibilă revenire a sa pe banca „militarilor”. Fostul antrenor al lui Al...

Duckadam nu mai crede în Steaua: „Nu avem nicio şansă să luăm titlul”

Duckadam nu mai crede în Steaua: „Nu avem nicio şansă să luăm titlul”

Înfrângerea suferită aseară de Steaua, scor 1-2, cu Oțelul Galați, l-a determinat pe Helmuth Duckadam să facă declarații incendiare. Oficialii Stelei critică prestația jucătorilor campionaei României din ultima vreme. Steaua...

VERDICT în cazul tragediei fotbalistice de la Port Said

VERDICT în cazul tragediei fotbalistice de la Port Said

La data de 1 februarie 2012, partida Al Masry - Al Ahly, din campionatul egiptean, s-a soldat cu unul dintre cele mai grave incidente din istoria fotbalului. După fluierul final...