Sute de polițiști au ajuns în închisorile unde au izbucnit două revolte violente și încearcă să oprească teroarea
- Nicolae Comănescu
- 29 iunie 2023, 22:31
După revoltele de mari dimensiuni, izbucnite săptămâna trecută, în două închisori din Honduras, sute de polițiști au fost mobilizați, azi, pentru a prelua controlul.
Sute de poliţişti au intervenit joi în două închisori din Honduras, pentru a relua controlul asupra acestor centre de detenţie unde deţinuţii au reuşit să strecoare veritabile arsenale de arme prin coruperea personalului penitenciar.
Confruntări între bande rivale în închisoarea pentru femei din Tamara, în centrul Hondurasului, s-au soldat săptămâna trecută cu 46 de morţi printre deţinute, unele fiind ucise cu focuri de arme şi altele arse de vii în incendiul unei aripi a centrului penitenciar.
Poliţia militarizată a difuzat fotografii cu droguri şi muniţii confiscate, dar nu şi cu arme, în închisoarea din El Pozo, centrul penitenciar de maximă securitate cu cel mai sever regim din această ţară, şi din localitatea Siria.
Cele două închisori, fiecare cu o capacitate de 2.000 de deţinuţi, sunt destinate în principal şefilor din bandele Mara Salvatrucha (MS-13) şi Barrio 18, care seamănă teroare în nordul Americii Centrale, în Honduras, Guatemala şi Salvador.
Preşedintele salvadorian Nayib Bukele a declarat în urmă cu un an un "război fără cruţare" împotriva bandelor criminale, cu o situaţie excepţională ce a permis arestarea fără mandat judiciar a 69.000 de suspecţi.
O revoltă cu zeci de morți și răniți
Această ofensivă împotriva bandelor criminale îi asigură o mare popularitate, iar preşedinta Hondurasului, Xiomara Castro, a anunţat că vrea să se inspire de la Bukele, după cum anunță Agerpres.
Revolta din închisoare a izbucnit săptămâna trecută, la Centro Femenino de Adaptacion Social, un penitenciar de femei din afara capitalei Tegucigalpa.
Centrul principal de asistență din Tegucigalpa a primit mai multe personae rănite. „O altercație a izbucnit în închisoare între lideri ai bandelor rivale Barrio 18 și Mara Salvatrucha (MS-13)”, a declarat Delma Ordonez, președintele asociației pentru familiile prizonierilor
Răzmerița a fost declanșată după un incendiu de proporții în baie. Trupurile carbonizate a cel puțin 41 de deținute în închisoare au fost descoperite după încăierarea violentă, relatează Mirror. Oamenii care locuiesc în apropierea închisorii au declarat că au auzit focuri de armă marți dimineață din interiorul închisorii și au fost văzute coloane groase de fum.