Surpriză totală. Adelina Pestrițu a luat o decizie esențială în doar două ore și jumătate

Surpriză totală. Adelina Pestrițu a luat o decizie esențială în doar două ore și jumătate

Diva s-a mișcat foarte repede și a făcut o mutare decisivă alături de partenerul ei.

Adelina Pestrițu a avut de luat o decizie foarte grea, alături de soțul ei, dar surprinzător, cei doi nu au stat prea mult pe gânduri. A fost vorba despre alegerea unei noi locuințe, și cu toate că această schimbare le-ar da unora mari bătăi de cap, Adelina Pestrițu și partenerul ei au avut nevoie de doar două ore și jumătate pentru a alege casa.

„Plănuiam de multa vreme să facem acest pas, însă nu am reușit să ne organizăm până acum. Atât de nepregătiți am fost încât nici vechea locuință n-am reușit să o punem pe site-urile de specialitate spre vânzare, dar norocul ne-a bătut la ușă. În persoană. Și a fost și al naibii de decis. Astfel am fost “obligați” practic s-o luam din loc, cum se spune, și să ne căutăm o nouă locuință. De data aceasta o casă pe pământ așa cum visam. O casă pentru o familie mai mare decât formula actuala, poate…”, a povestit vedeta tv.

Adelina Pestrițu este foarte încântată de noua casă, despre care consideră că nu-i lipsește nimic. „Și nu degeaba cred eu în energia oamenilor și a locurilor. În două ore și jumătate am găsit casa pe care ne-o doream. Care le are pe toate. Din perspectiva noastră, evident.

Și cum femeile întotdeauna au o altă viziune despre cum le-ar plăcea lor să trăiască și să arate căminul familiei, chiar dacă era “full options” evident că nici eu n-am făcut excepție de la regula și am intervenit cu “mici modificări”. Atât de mici încăt am decalat mutatul nostru cu aproape 2 luni. Așa sunt femeile, nu vă mirați. N-o sa ne înțelegeți niciodată :))) #joke”, a mai spus Pestrițu.

În ceea ce privește decoratul locuinței, lucrurile se vor mișca mai greu, a anunțat vedeta. „Dar de data asta ne-am gândit că nu este cazul să ne mai grăbim, chiar dacă nu este o perioadă deloc ușoară. Am decis să facem totul ca la carte. Cu arhitect, schițe, desene tehnice, proiecte 3D, echipe bune de muncitori și materiale de calitate.

Pentru că de fiecare dată când am făcut o astfel de schimbare, am aruncat la propriu cu banii pe niște piese de interior care ulterior nu mi-au mai plăcut (eu sunt capul răutaților) sau efectiv n-au rezistat în timp. Doar câteva dintre ele făcând excepție. În câțiva ani le schimbam de 3-4 ori. Astfel pierdeam și o grămadă de bani, dar nici adevăratul confort nu îl găseam.”