SUNWAVES FESTIVAL SW30 – MAMAIA NORD, 27 aprilie – 3 mai. Peste 10.000 de turiști vin în România la cea de-a 30-a ediție a Festivalului de muzică electronică
- Maria Dima
- 21 aprilie 2023, 14:09
De 16 ani, litoralul românesc devine epicentrul muzicii electronice mondiale. Festivalul SUNWAVES s-a remarcat prin autenticitate și un program non-stop, ajungând la cea de-a treizecea ediție la sfârșitul lunii Aprilie.
Pe plaja Blue Beach se construiesc 4 scene ce vor găzdui aproape 100 de artiști internaționali și români ce vor mixa începând din 27 Aprilie fără oprire până în data de 3 Mai 2023.
"Peste 85% din abonamentele vândute până acum sunt către publicul din străinătate, cea mai mai mare pondere având turiștii din Regatul Unit, cu peste 3000 de bilete cumpărate. Aceștia sunt urmați de turiștii italieni cu 1500 de bilete, francezi cu 1000 de bilete, spanioli și germani cu câte 600 de bilete, americani cu peste 300 de bilete, dar și turiști din UAE, Canada, Columbia, Grecia, Olanda, Polonia, Suedia, Turcia, Arabia Saudită, Israel și multe alte țări.” Relatează organizatorul festivalului, John Borzea.
Conceptul festivalului, orarul, design-ul specific și muzica sunt preferate de turiștii din afara țării ce călătoresc în România pentru a participa la festivalul SUNWAVES. Aceștia au ocupat deja o bună 2 parte din hotelurile și apartamentele în regim hotelier din zona festivalului. Aeroportul Henri Coandă primește turiștii începând cu data de 26 Aprilie, mulți dintre ei optând pentru o zi în București. Capitala țării este un prim punct de atracție prin obiectivele turistice și a localurilor variate (restaurante, baruri, cluburi). Turiștii apelează la transportul național pentru a ajunge în Constanța, dar și la companii private.
Programul festivalului SUNWAVES începe la ora 22:00 în data de 27 Aprilie continuând non-stop până în ziua de 3 Mai. Printre artiștii invitați de numără nume internaționale precum Marco Carola, Loco Dice, Jamie Jones, Ricardo Villalobos, Luciano, iar România este reprezentată de DJs precum ARPIAR, Dan Andrei, Priku, Arapu, Mahony, Gescu, Cezar și mulți alții.
Festivalul este desfășurat pe plajele Blue Beach și H2O, având în plan 4 scene, o zonă de food-court, lounge, baruri și toalete.
Cea de-a treizecea ediție românească este precedată de înca două ediții internaționale, în Zanzibar (2021) și UAE (2023). Festivalul SUNWAVES are un public fidel internațional ce susține brandul românesc atât în țară cât și în afara ei.