Suntem nepregătiţi în caz de accident nuclear la Cernavodă

Suntem nepregătiţi în caz de accident nuclear la Cernavodă

Primarul oraşului Cernavodă, dar şi directorul spitalului local spun că suntem departe de a putea gestiona situaţia în caz de urgenţă, neavând nici procedura, nici echipamentele necesare.

Autorităţile române sunt total nepregătite pentru a salva populaţia în caz de accident nuclear la Cernavodă. O spune chiar primarul oraşului, Mariana Mircea, care până să ocupe această funcţie, în 2008, a lucrat la centrala nucleară şi ştie exact "ce înseamnă un plan de urgenţă în caz de accident nuclear".

"Nu există ordine clare"

"Numai că planul, copiat de la canadieni, este perfect pentru ce se întâmplă în incinta centralei, dar nu şi în exteriorul ei. Suntem încă departe de a avea echipamente necesare, profesioniştii sau pregătirea pentru gestionarea unui accident nuclear", avertizează edilul din Cernavodă.

În oraş, exerciţiile pentru acţionarea în caz de accident nuclear se desfăşoară o dată la trei ani, potrivit legilor internaţionale în domeniu. "În plus, din 2008 organizăm altele, în fiecare an sau chiar mai des", adaugă edilul.

Din Comitetul local pentru situaţii de urgenţă fac parte 25 de persoane, care se întâlnesc periodic pentru discutarea măsurilor în caz de catastrofă la centrală. "Însă de aici se cam rupe filmul pentru că nu există ordine clare, toată lumea aşteaptă indicaţii. Nu reuşim să comunicăm cu specialiştii centralei, care mă acuză că mă agit degeaba şi că e treaba ISU Dobrogea, dar în timpul exerciţiului, pompierii se uită la mine şi mă întreabă ce să facă", mai spune primarul oraşului.

Oficialul local avertizează că în Cernavodă nu există centre de adăpostire a populaţiei, sălile de sport nu sunt pregătite pentru aşa ceva, iar pentru evacuarea populaţiei nu există mijloace de transport, autobuze, nici măcar microbuze şcolare.

Primarul Mariana Mircea susţine că a întocmit un proiect pe care de trei ani încearcă să-l implementeze la Cernavodă, dar nu sunt bani. "Este vorba despre un Centru Operativ pentru Situaţii de Urgenţă care să funcţionze non-stop", spune primarul.

Fără secţii de decontaminare

Potrivit edilului, populaţia trebuie ţinută în permanenţă la curent şi să fie instruită în orice moment.

"Am încercat să cer bani de la centrala nucleară, dar mi s-a închis uşa şi degeaba am bătut la alte porţi", conchide primarul Mariana Mircea.

Un alt membru al Comitetului de urgenţă este directorul Spitalului Cernavodă, medicul Andrei Andrei. Acesta spune că spitalul dispune de o secţie de decontaminare în caz de accident nuclear, secţie ce înseamnă de fapt trei încăperi goale cu pereţii faianţaţi. Managerul precizează că spitalul nu are saloane speciale pentru îngrijirea persoanelor contaminate, dar că, "după cum vedeţi şi în Japonia, au venit specialişti din toate zonele lumii şi la noi pot veni în trei secunde aici în spital".

Cum se acordă primul-ajutor

El a adăugat că "în ultimele zile au început să repare uşa de termopan a secţiei şi au spus că vor aduce echipamente". Teoretic vorbind, după acordarea primului ajutor, "lucru care poate fi făcut de către personalul medical protejat prin costume speciale, se procedează la spălarea cu foarte multă apă. În general sunt contaminate hainele, părul, pielea.

Medicul mai spune că, în caz de expunere la radiaţii, "deţinem pastile de iodură de potasiu, le distribuim printr-o reţea care implică medicii de familie, şcoli, grădiniţe, săli de sport". Dr. Andrei afirmă că "trebuie să fim pregătiţi, pentru că un risc oricât de mic există şi atunci noi trebuie să facem tot ce pot ştiinţa şi medicii şi tot ce este omeneşte posibil pentru protejarea populaţiei".

PĂRERI ÎMPĂRŢITE

Ce spun locuitorii oraşului despre centrală

Locuitorii din Cernavodă nu vor să accepte că în oraşul lor s-ar putea produce vreodată o catastrofă asemenea celei din Japonia. Chiar dacă se plâng că "ăia de la Atom nu ne ajută", părerile privind siguranţa sunt împărţite.

"Centrala noastră este sigură la maximum, rezistă la orice cutremur, este construită pe stâncă. Primim periodic broşuri, ni s-au făcut instructaje, aşa că nu-mi fac griji", spune Bojidar Lefterovici.

Mai pesimistă, Aura Inglescu susţine că "noi suntem mai ceva decât ăia din Japonia, suntem de mult radiaţi şi nu ne ajută nimeni". Potrivit Nuclearelectrica, centrala poate rezista la cutremure de până la magnitudinea de 8 pe scara Richter.

  • UE cere mărirea siguranţei reactoarelor de la Cernavodă
  • Cât de sigure sunt reactoarele de la Cernavodă în caz de cutremur
  • Pledoarie contra reactoarelor nucleare, după seismul din Japonia