Decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din București: Identificarea unei date comune de sărbătorire a Paştelui ar putea fi discutată în anul 2025
- Mihai Soica
- 21 aprilie 2023, 07:43
Decanul Facultății de Teologie Romano Catolică din București, preotul profesor Wilhelm Dancă, susține că există o preocupare serioasă în ceea ce privește data celebrării Paștelui de către cele două biserici creștine, la o singură dată din calendar.
De exemplu, în anul 2024, catolicii vor sărbători Paștele la finalul lunii martie, pe data de 31, iar ortodocșii, pe data de 5 mai, adică după cinci săptămâni.
Din aceste motive, a datelor diferite, Biserica Catolică şi Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol discută despre o dată comună a Sărbătorii de Paște, pentrul anul 2025.
”Există o preocupare la nivelul Bisericii Catolice şi a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol ca în anul 2025, când se împlinesc 1.700 de ani de la Conciliul de la Niceea şi atunci Paştele va fi odată, pe 20 aprilie, aşa s-a întâmplat să fie odată, se va discuta în acel an jubiliar despre o posibilă identificare a unei date comune pentru celebrarea Paştelui", a declarat decanul Wilhelm Dancă.
O dată comună ar fi un prilej de bucurie
Profesorul Dancă a mai susținut că ideea unei date comune de sărbătorire a Paştelui, pentru cele două biserici, Catolică și Ortodoxă, provoacă reacţii de bucurie, dar și de scepticism.
”După cum remarcă unii dintre cei ce studiază dialogul bilateral dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, nu pot să vă ascund bucuria de a se ajunge aici a unora, pe de-o parte, şi apoi, oarecum, scepticismul altora, pentru că Biserica Ortodoxă este divizată în momentul de faţă şi din alte puncte de vedere nu doar cât priveşte calendarul, pentru că deja în Biserica ortodoxă sunt mai multe biserici care celebrează după ritul neîndreptat, după ritul îndreptat şi vechi”, a mai declarat decanul Facultății de Teologie Catolică, citat de Agerpres.
Există o speranţă, a mai completat Wilhelm Dancă, cu referire la o ”aşteptare încrezătoare din partea Bisericii Catolice”.
”Există deci o speranţă. Şi ar trebui să facem în aşa fel ca ea să nu moară", a încheiat profesorul Wilhelm Dancă.
Un deziderat realizabil
Teologul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că sărbătorirea Paștelui la o dată comună, ar putea fi un deziderat realizabil. El a explicat și cum se poate realiza acest lucru.
„Posibilitatea şi dorinţa sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină au raţiuni şi justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, aşa cum este şi firesc, aşa cum a fost şi dorinţa constantă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii creştine primare. Soluţionarea acestei probleme, care nu este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox”, precizează Vasile Bănescu.