Medicina veterinară este un domeniu cu multe împliniri, dar și cu multe insatisfacții, venind de multe ori la pachet cu sentimente precum cele de frustrare, depresie, epuizare, inechitate și uneori cu dorința de suicid.
În practica medicală veterinară au loc uneori diverse dezechilibre emoționale și morale, bazate pe conflictul de interese des întâlnit între proprietar și medic în care cel din urmă este împiedicat să-și exercite meseria din cauza limitărilor financiare ale deținătorilor de animale.
La nivel mondial s-au făcut diverse studii privind rata suicidului în rândul medicilor veterinari ce au relevat faptul că aceștia sunt printre cele mai susceptibile meserii în care membrii, din diverse motive ajung la decizia de a se sinucide. Motivele sunt diverse, pornind de la programul prelungit de lucru, surmenaj, suprasolicitare, remunerație mică, încărcare emoțională din lipsă de detașare, lipsa de respect oferită de societate, imposibilitatea menținerii unui echilibru între viața profesională și cea personală, bullying-ul colegilor mai mari și a proprietarilor de animale sau imposibilitatea de a-și profesa meseria, reprofilându-se.
Un studiu efectuat pe aproximativ 900 de medici veterinari din Canada și Statele Unite ale Americii a relevat faptul că un procent de 70% din persoanele chestionate simt suferință la un nivel moderat spre acut, motivul principal fiind conflictul de interese în care proprietarii solicită insistent un tratament atunci când nu se mai poate face nimic, sau cer eutanasierea animalului, deși medicul crede că pacientul prezintă semne promițătoare de însănătoșire. Cauza principală a situației în care deținătorii animalelor preferă a doua variantă este legată de limitările financiare ale acestora, respectiv imposibilitatea plății serviciilor, sau indisponibilitatea financiară, refuzând să achite pe motiv că valoarea costurilor este prea mare, creând o situație fără precedent în care pacientul este proprietatea clientului, iar decizia finală aparține acestuia. Astfel, felul cum sunt priviți pacienții de către deținătorii acestora afectează profesioniștii care-i tratează, deoarece pentru unii proprietari animalele au aceeași valoare ca și copii lor, însă pentru alții animalul poate fi înlocuit oricând, modificându-se radical abordarea clientului și implicit capacitatea de abordare a medicului. Aproximativ 60% din medicii chestionați spun că au ajuns să acorde mai multă prioritate nevoilor aparținătorilor decât pacienților, iar 30% spun că se simt în conflict cu aceștia, deși jurământul făcut la terminarea facultății presupune servirea bunăstării animalelor mai presus de orice.
Ne puteți urmări și pe Google News
O practică des întâlnită a clienților ce contribuie semnificativ la acumularea stresului și frustrărilor în rândul medicilor veterinari este pasarea responsabilității, respectiv celebra replică ”Dacă vă pasă și iubiți animalele trebuie să le tratați pe gratis”, iar adevărul este că medicilor veterinari le pasă de animale, însă din păcate ”gratis” nu se poate, pentru că medicina veterinară este o meserie ca oricare alta pe care oamenii o practică pentru a se întreține și merită respectată. Din cauza lipsei unui sistem de asigurări de sănătate pentru animale, limitarea financiară a proprietarilor de animale tinde să-i facă să se răzbune pe medicii veterinari, fără ca aceștia să aibă vreo vină, iar de multe ori având deja pe umeri povara îngrădirii posibilităților de a trata un animal din lipsa banilor. De ce nu se poate gratis? Pentru că de cele mai multe ori medicii veterinari angajați nu au competența necesară să aplice gratuitățile sau reducerile și pot fi taxați de administrație, iar din cauza serviciilor pro bono sau a reducerilor proprietarii de cabinet veterinar ajung în imposibilitatea de a-și mai plăti angajații și cheltuielile, ajungând pe minus. Pe lângă acest aspect, aplicarea permanentă a reducerilor și gratuităților limitează medicilor timpul îngrijirii pacienților a căror aparținători achită contravaloarea serviciilor de care au beneficiat.
Surmenajul este printre primele motive ale suicidului în rândul medicilor veterinari, fiind amplificat de multitudinea de ore suplimentare în clinică și de apeluri frecvente efectuate de proprietari la ore inoportune și pentru motive puerile sau non-urgențe, ce ar putea aștepta până la începerea programului de lucru, a doua zi. Cererile și insistențele clienților pentru servicii ilegale precum efectuarea falsului în acte în legătură cu vârsta animalului, privind statusul imunitar al acestuia, efectuarea deparazitărilor sau comercializarea ilegală a animalelor de către diverse persoane, fără respectarea legislației în vigoare pun medicii veterinari în posturi incomode și de cele mai multe ori în ipostaza de a denunța aceste persoane, contribuind la stresul cotidian oferit de caracteristicile specifice profesiei.
Atunci când un animal se stinge din viață, proprietarul este obligat să apeleze la un serviciu de incinerare animale care costă, ceea ce îi face și mai 'porniți' pe medicii veterinari, acuzându-i că vor să facă bani de pe urmă decesului, dar neștiind că medicul veterinar plătește la rândul lui firma de colectare.
Datele acumulate din diverse țări au arătat că gândurile de suicid ale medicilor veterinari din Germania sunt de două ori mai frecvente decât a populației generale, iar dacă vorbim de Canada, rata sinuciderilor este de 2,9 ori mai mare în populația de medici veterinari decât în populația generală, studiile Asociației de Medici Veterinari Canadieni arătând că 19% dintre persoanele intervievate au avut gânduri de suicid, iar 9% au încercat deja să se sinucidă. Un studiu publicat în 2019 de Asociația Medicilor Veterinari din America și realizat între 1979 și 2015 a raportat 326 de decese prin sinucidere atribuite profesiei, rata bărbaților fiind de 2,1 mai mare decât populația generală, iar a femeilor de până la 3,5%. Un sondaj realizat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a raportat un procent de 14,4% a medicilor veterinari de sex masculin și de 19,1% a medicilor veterinari de sex feminin care au recunoscut ca au avut gânduri suicidale, iar procentul celor care au încercat să se sinucidă a fost de 1,1% în rândul bărbaților și respectiv 1,4% în rândul femeilor din această profesie. 80% dintre medicii veterinari din Marea Britanie consideră această meserie stresantă, starea de anxietate fiind amplificată de bullying-ul colegilor mai mari și a proprietarilor de animale asupra medicilor veterinari debutanți care își încep cariera în clinici în care sunt ținuți in mediocritate prin privarea libertății de a-și exercita meseria sau mai ales prin intimidare și umilire, fiind tinuți în mediocritate.
În cazul în care un medic veterinar ce lucrează într-un cabinet veterinar ce trece prin oricare situație din cele specificate mai sus, este crucial să ceară ajutor și să caute pe cineva cu care să vorbească, să-și expună frustrările, starea de anxietate și nemulțumirile pentru că doar vorbind vom putea trece peste majoritatea situațiilor dificile. Este deosebit de important ca medicii veterinari care trec prin momente cărora li se pare că nu fac față, să devină mai blânzi cu ei, să fie conștienți de stima de sine de care dispun, iar dacă nu dispun este important să și-o cultive pentru că ea ar trebui să existe și să ceară ajutor în jur, deoarece repetabilitatea unor situații stresante duce în timp la prăbușirea psihicului, iar în final la suicid.
Recomandările noastre
