Suferințele și biruința Sfântului Gheorghe - Calendar creștin ortodox: 23 aprilie

Suferințele și biruința Sfântului Gheorghe - Calendar creștin ortodox: 23 aprilie

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit de aproape toate Bisericile tradiționale pe 23 aprilie. Patron al multor țări, regiuni și orașe, el este și ocrotitorul Moldovei.

Sfântul mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305).

S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele sale de arme, ajungând general.

În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în anul 303, Sfântul Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină.

Din ordin imperial, el a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezi de piatră grele așezate pe piept, tras pe roată, aruncat în groapa cu var încins, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaie cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Martorii suferințelor Sfântului Gheorghe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeitățile păgâne, îmbrățișând creștinismul.

O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Aceasta va fi condamnată la moarte și ea la moarte de soțul său.

Întrucât Sfântul Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea sa prin decapitare, precum și a soției sale, Alexandra.

În conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai populari sfinți, numeroase biserici purtând hramul său.

Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel.

Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului).

Este totodată patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate și cu daruri.

Pe 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, peste un milion de români își serbează onomastica.

Ne puteți urmări și pe Google News