Politica
Subvenția PMP a fost suspendată din cauza scandalului legat de conducerea partidului
Eugen Tomac Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC
Eugen Tomac a reacționat față de decizia Autorității Electorale Permanente de a suspenda subvenția acordată PMP. Liderul partidului susține că această hotărâre este nedreaptă și nu are nicio logică.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis suspendarea subvenției pentru Partidul Mișcarea Populară (PMP). Toni Greblă, președintele AEP, a explicat că a fost luată această decizie în urma litigiului privind conducerea partidului, între fostul preşedinte Cristian Diaconescu şi noua conducere, aleasă de Congres. Eugen Tomac a fost ales liderul PMP în timpul acestui congres.Ulterior, Diaconescu a contestat în instanţă rezultatul Congresului PMP.
Toni Greblă a explicat că litigiul între vechiul și actualul președinte
PMP încă nu a fost soluționat și se află în instanță, iar din acest motiv AEP nu mai poate plăti subvenția. De asemenea, președintele AEP a transmis că banii vor fi transferați după ce această problemă se va rezolva.„Întrucât există acest litigiu şi el este în instanţă, am considerat să îi notificăm anunţându-i şi pe unii şi pe alţii că suspendăm plata subvenţiei până la soluţionarea acestui litigiu, fie pe cale amiabilă fie prin instanţă. Dacă nu vor mai fi acele contestaţii, noi vom plăti sumele oprite la plată dintr-un cont iar partidul va primi aceste
subvenţii, când litigiul din interiorul partidului va fi rezolvat”, a explicat Toni Greblă.
Eugen Tomac, acuzații la adresa AEP
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a susținut că decizia AEP este una nedreaptă și fără nicio logică. De asemenea, europarlamentul a mai adăugat că va utiliza toate mijloacele legale pentru a schimba aeastă decizie. Tomac a subliniat că partidul are o conducere legitimă în acest moment. Liderul partidului a subliniat că PMP are cei mai mulți aleși locali, după PSD și PNL.
„Partidul are conducere legitimă și a comunicat excelent timp de un an și jumătate cu AEP. Nu avem nicio explicație rațională de ce a fost luată o asemenea decizie împotriva unui partid cu reprezentare europeană. După PSD și PNL, Partidul Mișcarea Populară are cei mai mulți aleși locali în administrația din România. Vom utiliza toate mijloacele legale pentru a corecta această decizie absolut revoltătoare.”, a transmis Eugen Tomac.