Vineri, președintele democrat va împlini 78 de ani. Dacă va fi reales în 2024, va avea 86 de ani în momentul în care va părăsi Casa Albă în 2029.
Cu două luni înainte de sosirea sa la Casa Albă, întrebarea este deja în mintea tuturor la Washington: acest „leu al istoriei americane”, după cum l-a descris fostul președinte al SUA, Barack Obama, va fi președintele unui singur mandat?
De-a lungul întregii sale campanii electorale, Joe Biden a rămas voluntar evaziv cu privire la intențiile sale pe viitorale. Întrebat dacă ideea de a guverna țara timp de opt ani este unul dintre scenariile posibile pentru el, Biden a răspuns: „absolut!”.
Dar, în primăvară, în cadrul unei reuniuni de strângere de fonduri, el a asigurat că se consideră un „candidat la tranziție”. O formulă care a alimentat speculațiile, scrie Le Point.
A vrut Biden să spună că este în cea mai bună poziție, datorită experienței sale politice și a profilului său, pentru a întoarce pagina „trumpismului” înainte ca, în 2024, să predea ștafeta unei noi generații?
O generație de lideri democrați, care, în cazul unora, nici nu erau născuți în timpul primei alegeri a lui Biden în Senat, în 1972?
Capital politic
La câteva zile după victoria sa împotriva lui Donald Trump, sora lui Joe Biden, Valerie Biden Owens, discretă în public, dar o figură cheie în cariera sa politică, și-a exprimat convingerea că va el căuta să obțină un al doilea mandat.
Deci Biden nu este un candidat la tranziție? „Este, în sensul că îi antrenează cu el pe toți acești tineri și ne aduce pe toți împreună, astfel încât țara să nu mai fie atât de divizată”, a spus Valerie Biden Owens la HBO.
Dar toate aceste răspunsuri au fost mai întâi interpretate ca dorința de a păstra cât mai mult capital politic. Să se prezinte în mod explicit ca președinte al unui singur mandat i-ar slăbi poziția și ar deschide, prea repede și pe larg, cursa pentru succesiunea sa în cadrul Partidului Democrat.
Pentru istoricul Julian Zelizer, profesor la Universitatea Princeton, indiferent care îi sunt intențiile, Joe Biden nu are „niciun interes” să le dezvăluie prea curând.
„În climatul de polarizare politică extremă cum este cel din SUA, trebuie să folosești toate instrumentele de care dispui, inclusiv perspectiva unei realegeri, pentru a avansa dosarele în Congres”, a explicat el.
De fapt, în istoria americană, președinții care au renunțat să mai candideze „încă patru ani” pentru Casa Albă sunt rari.
James K. Polk, președinte din 1845 până în 1849, și-a făcut campanie cu promisiunea că nu va candida pentru un al doilea mandat. Și și-a ținut promisiunea. Dar lupta politică actuală nu prea are multe în comun cu cea din secolul XXI.
Singura excepție din istoria politică modernă: Lyndon Johnson. Propulsat la președinție după asasinarea lui John F. Kennedy în 1963, el a fost ales la scară largă în 1964 împotriva republicanului Barry Goldwater, dar anunțase, în martie 1968, că nu va mai candida la realegere.
Pentru mulți istorici, prins în frământările războiului din Vietnam și confruntat cu fronda aripii progresiste a partidului său, Johnson el a fost convins că se îndreaptă spre înfrângere.
Dar decizia sa de a se retrage a fost totuși o surpriză uriașă, „un Pearl Harbor în politică”, potrivit unui democrat de funte de la acea vreme.
„La naiba, ești bătrân”
Dincolo de apetitul pentru putere și prestigiul funcției, de ce această obstinație în dorința de a se reprezenta?
„Al doilea mandat îi conferă unui președinte un sentiment de legitimitate”, a răspuns Julian Zelizer. „Poate fi, de asemenea, o oportunitate de a lansa inițiative politice dificile fără presiune electorală”.
Joe Biden, care uneori a apărut confuz în timpul campaniei, știe asta: se află într-o poziție singulară.
În toamna anului 2018, când încă nu-și anunțase candidatura, recunoscuse, la Michigan, că vârsta era „o întrebare absolut legitimă”.
„Cred că este destul de normal ca oamenii să se uite la mine și să spună, dacă aș fi candidat: La naiba, oricum ești bătrân!”, a spus Biden. „Este adevărat că de-a lungul anilor am îmbătrânit”, a adăugat el, sugerând că nu și-a pierdut nimic din energia și capacitățile sale intelectuale.
Un lucru este sigur: de la preluarea funcției, la 20 ianuarie, adversarii săi republicani, precum și cei care, în tabăra sa, visează deja să se lanseze pe prima scenă politică americană, vor fi foarte atenți la comentariile sale cu privire la acest subiect.
Și vor urmări cel mai mic semn al unei posibile retrageri politice a celui care va deveni, în 2022, primul președinte octogenar din istoria americană.
Foto: Facebook