SUA contrează China pe orice front: Drone pentru Emirate

Este vorba de 18 drone MQ-9B SeaGuardian (sau SkyGuardian) înarmate, un contract estimat la 2,97 miliarde de dolari.

Înființat în 1987 de țările membre ale G7, „Regimul de control al tehnologiei rachetelor” (MTCR) impune statelor părți norme juridice neobligatorii care vizează limitarea exportului de rachete și „vehicule aeriene nonpilotate (fără echipaj la bord) având capacitatea de a transporta o sarcină de cel puțin 500 kg pe o distanță minimă de 300 km.

Mai târziu, Aranjamentul de la Wassenaar va impune alte reguli pentru a îmbunătăți controlul exporturilor de arme convenționale și tehnologii duale (pentru uz civil și militar).

Nefiind legată de MTCR, China avea, prin urmare, câmp liber pentru a-și exporta dronele înarmate MALE (Medium Altitude Long Endurance), în detrimentul producătorilor americani.

Astfel, Emiratele Arabe Unite au trebuit să se mulțumească cu drone Predator XP neînarmate, de la producătorul General Atomics, înainte de a apela la China Aviation Industry Corporation (CAIC), care le-a oferit  Wing Loong II, o dronă care seamănă foarte mult cu drone americană MQ- 9 Reaper, scrie Opex 360.

Unele dintre aceste aparate vândute de China au ajuns ulterior în Libia, justificând astfel reticența avansată de administrația Obama cu privire la potențiala vânzare a dronelor Reaper către Emirate.

Cu toate acestea, semnificativ mai ieftine decât cele din SUA, dronele MALE chinezești au profitat de prudența Washingtonului, vânzările crescând, potrivit cifrelor publicate în 2019 de Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (Sipri) , cu 1.430% între 2014 și 2018.

Ceea ce face din China prima țară exportatoare a acestui tip de aeronave, cu clienți în Orientul Mijlociu (Emiratele Arabe, Arabia Saudită, Irak, Iordania etc.), Africa (Algeria, Nigeria) și Asia.

Prin urmare, această situație a condus administrația Trump să interpreteze diferit regulile MTCR referitoare la exportul de drone, până atunci rezervate în principal țărilor membre NATO.

Astfel, cererile de cumpărare a dronelor nu mai fac obiectul unei „prezumții puternice de refuz”, ci al unei examinări de la caz la caz.

De când această abordare a intrat în vigoare, în 2018, administrația SUA a autorizat, la 3 noiembrie, vânzarea către Taiwan a patru drone MQ-9B SeaGuardian neînarmate (dar putând potențial a fi armate ulterior).

Și, pe fondul contestării rezultatului alegerilor prezidențiale, care s-a transformat în avantajul lui Joe Biden, rivalul lui Donald Trump, s-a dat o altă lumină verde vânzării a 18 drone MQ-9B SeaGuardian (sau SkyGuardian) înarmate către Emiratele Arabe Unite, pentru o valoare estimată de 2,97 miliarde de dolari.

În plus față de aceste aparate, această sumă include și livrarea a 515 rachete AGM-114R Hellfire și kituri de război antisubmarin.

Cea mai recentă din gama gama MQ-9 produsă de General Atomics, drona MQ-9B SeaGuardian este echipat cu un radar cu diafragmă sintetică Lynx sau un radar de supraveghere maritimă SeaVue proiectat de Raytheon, o bulă optronică Wescam MX-20 și o nacelă Sage 750 care identifică și urmărește emisiile radar provenind din siturile terestre și de la nave.

Decizia a fost publicată în același timp cu o opinie favorabilă a Defense Security Cooperation Agency (DSCA) pentru vânzarea către Abu Dhabi a 50 de avioane de luptă F-35A pentru o factură estimată la 10,4 miliarde de dolari.

Calea pentru un astfel de contract a fost deschisă după ce EAU și Israel și-au normalizat relațiile.

În ceea ce privește vânzarea MQ-9B SeaGuardian, DSCA admite că va „schimba echilibrul militar din regiunea Golfului Persic”, dar că ea va susține astfel „politica externă și securitatea națională a Statelor Unite contribuind la îmbunătățirea securității unui important partener regional”.

Aceleași argumente au fost invocate de DSCA pentru a justifica vânzarea a 50 de avioane F-35A către Emirate. Dar a insistat, de asemenea, că va îmbunătăți „interoperabilitatea cu forțele SUA”.

Având în vedere că Statele Unite se angajează să susțină „superioritatea militară calitativă” a Israelului, rămâne de văzut ce compensații va obține. Acest lucru a dat naștere recent unor ipoteze neverosimile, cum ar fi vânzarea de avioane F-22 Raptor, când producția acestui avion a fost oprită și forțele aeriene americane veghează atent asupra exemplarelor ce le-au rămas.

Foto: Opex 360/General Atomics