Varșovia a ales să se miște repede, înainte de o posibilă schimbare de ton la Washington.
La începutul mandatului său, președintele Donald Trump a criticat adesea NATO calificând-o drept o organizație „învechită”, dar dând asigurări totodată că aceasta a rămas „importantă” în ochii lui și fără a pretinde vreodată că se află „într-o stare de moarte cerebrală”, așa cum a declarat Emmanuel Macron, omologul său francez.
Și, pe parcursul celor patru ani ai mandatului lui Trump, angajamentul Statelor Unite față de Alianță nu s-a clătinat, cu o participare semnificativă a forțelor americane la exerciții de o amploare care nu mai fusese văzută de la sfârșitul Războiului Rece.
Sau, de exemplu, cu reactivarea Flotei a 2-a a Marinei SUA care, având pentru zona sa de operațiuni Atlanticul de Nord, fusese dizolvată de Administrația Obama în 2011.
În plus, extinderea NATO nu a fost compromisă, odată cu aderările Muntenegrului și Macedoniei de Nord, considerate importante pentru a contracara influența Rusiei în Balcani, scrie Opex 360.
În ceea ce privește atitudinea Turciei în raport cu poziția sa în cadrul NATO, administrația Trump a decis să scoată Ankara din programul avioanelor F-35, după achiziționarea de către Turcia a sistemelor rusești de apărare antiaeriană S-400.
În privința Turciei, administrația Trump putea face mai multe, chiar dacă NATO nu oferă un mecanism de excludere a unuia dintre membri săi, contrar celor sugerate de John Kerry, pe atunci șeful diplomației americane, la momentul „epurărilor” efectuate în rândul oficialilor turci ordonate de președintele Recep Tayyip Erdogan, după o încercare eșuată de lovitură de stat în iulie 2016.